- Publicitate -

Mii de copaci plantați la Ploiești. Unde pot fi depuse cereri

Data:

Lasă un comentariu

Servicii Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești a lansat un plan de plantare arbori și arbuști în perioada toamnă 2025 – primăvara 2026. Peste 2.300 de arbori vor fi plantați pe raza municipiului în zonele unde au fost efectuate doborâri de arbori. Suplimentar, aproximativ 180.000 de plante decorative și fire de gard viu vor decora Ploieștiul.

- Publicitate -

SGU Ploiești a anunțat, vineri, lansarea Planului de Plantare Arbori și Arbuști Toamnă 2025 Primăvară 2026, o inițiativă menită să revitalizeze spațiile verzi ale orașului.

Peste 2.300 de arbori pantați la Ploiești

„Începând din această toamnă și până în primăvara anului viitor, vor fi plantați 2.371 de arbori în zonele publice unde s-au efectuat doborâri, dar și în alte spații identificate cu deficit de vegetație.

Respectăm astfel prevederile legale care impun plantarea a doi arbori pentru fiecare copac doborât, numărul arborilor uscați doborâți până în prezent fiind de 1027.

A ajuns la spital după ce, beat fiind, a intrat cu mașina în stâlp

Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Drajna a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier...
- Publicitate -

În cadrul aceluiași program, vor fi adăugate și aproximativ 180.000 de plante decorative și fire de gard viu, contribuind la un oraș mai verde, mai sănătos și mai plăcut pentru toți ploieștenii”, a precizat SGU Ploiești.

Program pilot cu asociațiile de proprietari

În cadrul Planului de Plantare Arbori și Arbuști 2025–2026, SGU Ploiești răspunde cu deschidere cererilor venite din partea Asociațiilor de Proprietari care doresc să contribuie la înfrumusețarea spațiilor din jurul imobilelor, prin plantarea de material vegetal.

Formularul de solicitare poate fi descărcat de aici https://sguploiesti.ro/…/2018/05/cerere-asociatii_GDPR.pdf

- Publicitate -

Astfel, asociațiile de proprietari vor avea posibilitatea să sprijine acțiunea SGU, cel puțin la capitolul întreținerea gradului viu din jurul blocurilor.

„Ca suport logistic, am încercat, pentru prima dată, să cooptăm și asociațiile de proprietari, fiind vorba de un volum mare de arbori și arbuști care vor fi plantați la nivelul municipiului Ploiești.

Lansăm această invitație asociațiilor de proprietari să ne sprijine, în special legat de udarea gardului viu, în anumite zone, iar aici mă refer la aleile dintre blocuri, care nu permit accesul cisternelor cu ajutorul cărora să facem acest lucru”, ne-a declarat Dragoș Măchițescu, directorul SGU Ploiești.

Cât e amenda la Ploiești dacă arunci coji de semințe pe jos

Ploieștiul nu este un oraș curat dar poate deveni dacă se va începe aplicarea sancțiunilor pentru murdărirea domeniului public. Doze de băuturi aruncate acolo...
- Publicitate -

Ce arbori și arbuști vor fi plantați la Ploiești

Pe lista arborilor care vor fi plantați la Ploiești figurează frasinul, salcia, plopul, Albitzia, castanul, mesteacănul, stejarul, catalpa, teiul, Paulownia, molidul, dar și arborii rășinoși și arborii ornamentali.

La capitolul arbuști, de pe listă nu lipsesc hibicus, fortizia, thuya, juniperus, dar nici trandafirii altoiți și liliacul, precum și buxus și wisteria (glicina).

Reamintim faptul că SGU Ploiești deține o imensă peinieră în zona de Est a municipiului. (Detalii AICI).

- Publicitate -

La câțiva doar câțiva kilometri de zona centrală, în Cartierul Mihai Bravu, există pepiniera dentrologică a SGU Ploiești, care se întinde pe 11,3 hectare. De aici ajung, arborii și arbuștii care vor fi plantați pe raza municipiului.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...

Tinerii care au blocat și vandalizat o mașină în trafic la Șirna au fost reținuți

Polițiștii i-au reținut pe cei patru tineri care au...

Mașină blocată în trafic și distrusă la Șirna. Reacția Poliției

Incident grav în Prahova. Mai multe persoane au blocat...

„Ne-am chinuit să culegem strugurii”. Producții record în podgoriile din Dealu Mare

Suntem în plină campanie de recoltare în celebra zonă...

Culturi de porumb și floarea-soarelui, distruse de secetă în Prahova

Seceta a creat și în acest an probleme în...
- Publicitate -

Știri noi

Ultimele spectacole pe Bulevardul castanilor din Ploiești

Primăria Ploiești anunță încheierea, în acest weekend, a primei...

Adrian Axinia (ECR) îi îndeamnă pe moldoveni să meargă la vot pentru o apropiere de România

Liderul AUR Prahova, eurodeputat ECR Adrian Axinia, a lansat...

Campionatul Național de Badminton se desfășoară la Blejoi

Vineri, 26 septembrie 2025, a început Campionatul Național de...

Coloană de patru km pe DN1, la Comarnic. Unde se circulă îngreunat

Traficul rutier pe DN1 se desfășoară cu dificultate în...

Cât e amenda la Ploiești dacă arunci coji de semințe pe jos

Ploieștiul nu este un oraș curat dar poate deveni...
- Publicitate -

Emisiuni

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...

SGU Ploiești primește 70 de bani/mp/lună de spațiu verde

Dragoș Măchițescu, directorul SGU Ploiești, a fost invitatul lui...

Reclamele la infracțiuni sunt rulate nestingherite pe internet

Mihai Nicolae a fost invitatul lui Marius Nica în...
- Publicitate -

Vox Publica

Așa nu se mai poate! România nu merită să fie abandonată!

Când solidaritatea guvernanților se rezumă la o posibilă reducere...

Film la ofertă la Cinema City Ploiești? Mai bine stai acasă

O ieșire de seară la un film reprezintă o...

Cărțile de pe plajă și alergarea pe nisip

Zilele trecute, la Mamaia, am zărit o scenă care...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cât e amenda la Ploiești dacă arunci coji de semințe pe jos

Ploieștiul nu este un oraș curat dar poate deveni...

Primăria Ploiești începe să plătească datoria la Termo

Primăria Ploiești va începe să plătească, începând de astăzi,...

Credit de 69 de milioane de lei pentru motoare termice la Ploiești

Primăria Ploiești intenționează contractarea mai multor credite pentru o...
- Publicitate -

Cum arată noile insule ecologice. Ploieștiul riscă să piardă finanțarea

Ploieștiul are în derulare un proiect, finanțat prin PNRR,...

De ce au cedat semafoarele din intersecția de la Nord

Semafoarele de la Nord, din intersecția Bulevardul Republicii -...

Primăria Ploiești dă în judecată Garda de Mediu

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat în urma sancțiunii...

Amenzi de 22.000 de lei în cartierul Bereasca din Ploiești

Polițiștii locali ploieșteni au sancționat, miercuri, trei persoane pentru...