- Publicitate -

Pepiniera cu arbori de mătase, brazi și stejari din Ploiești

La doar câțiva kilometri de centrul Ploieștiului este viitorul „plămân verde” al orașului. Frasini, brazi, castani, paulownia sau arbori de mătase își au locul în imensa pepinieră dendrologică a SGU.

Situată în Cartierul Mihai Bravu din Ploiești, pepiniera dentrologică a Servicii Gospodărire Urbană (SGU) se întinde pe o suprafață de 11,3 hectare. Cât vezi cu ochii, aici, în apropierea serelor SGU, sunt plantații întregi de arbori și arbuști, unii dintre ei avându-și originea din America, Asia, Madagascar sau Australia.

- Publicitate -

„Toți arborii și arbuștii pe care îi plantăm în Ploiești provin din pepiniera locală, atent selectată pentru a furniza specii native și adaptate climatului și mediului urban”, susține Dragoș Măchițescu, directorul general al SGU Ploiești.

arbori

Arbori rezistenți la caniculă și secetă

Castani, frasini, stejari roșii, brazi argintii sau verzi, pini, pawlownia sau arbori de mătase, dar și trandafiri colorați sunt doar câteva dintre speciile de arbori, arbuști și flori de la pepiniera dentrologică a SGU din Mihai Bravu.

- Publicitate -

Pe lista de arbori, arbuști dar și de alte plante din pepinieră figurează specii care se adaptează rapid la condițiile din ultimii ani.

Seceta pedologică, temperaturile din ce în ce mai ridicate, care ating valori chiar și de peste 40 de grade Celsius, dar și de lipsa tot mai acută a iernilor cu zăpadă sunt doar câteva dintre efectele schimbărilor meteorologice din ultimii ani.

arbori

Plantații întregi de arbori

Mahonia, de exemplu, este originar din Asia de Sud-Est și din America de Nord. Cu flori galbene, grupate în ciorchine, cu fructe albastre, albe sau roșii, mahonia este unul dintre arbuștii decorativi, de mici dimensiuni.

- Publicitate -

Rhus typhina sau Rhus hirta, cunoscut și sub numele de oțetar roșu, este un alt arbore peren, de dimensiuni mai mici, crescut în pepiniera SGU Ploiești. Frunzele verzi devin roșii toamna. Un astfel de arbore este ideal pentru un efect spectaculos.

arbori

Spectaculosul arbore de mătase

Albizia julibrissin, cunoscut și sub numele de arborele de mătase, este un alt arbore care a început să fie plantat de câțiva ani la Ploiești.

Toți arborii și arbuștii din pepiniera SGU vor fi replantați pe raza Ploieștiului pentru completarea viitoarelor zone verzi ale orașului.

- Publicitate -

arbori

„De-a lungul fiecărei etape de dezvoltare, de la sămânță la răsad, este o muncă enormă, care nu ține doar de monitorizarea plantelor. La final, copacii sunt pregătiți pentru provocările specifice mediului urban”, susține Dragoș Măchițescu, directorul general al SGU Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -