Miercuri seara, pe Arena Națională, s-a întâmplat un concert. Joi dimineața, pe tot internetul românesc, s-a întâmplat ceva mult mai spectaculos: o explozie spontană de expertiză muzicală la persoane care până ieri nu știau să deosebească un riff de o chitară bas.
Din articol
Există în România un fenomen bine documentat, deși niciodată studiat academic cu seriozitatea pe care o merită: apariția fulminantă a specialiștilor. Nu ai nevoie de facultate, de ani de practică sau de vreo tangență reală cu subiectul.
Ai nevoie doar de un eveniment mare care să se fi petrecut ieri și de un cont de Facebook sau Instagram. Miercuri seară, peste 60.000 de oameni au umplut Arena Națională pentru concertul Metallica. Joi dimineață, România număra cel puțin de trei ori pe atât de cunoscători avizați ai trupei, ai metalului în general și ai acusticii arenelor de mari dimensiuni.
S-au împărțit, firesc, în două tabere. Ambele la fel de enervante. Ambele la fel de inutile. Ambele perfect reprezentative pentru felul în care România raportează orice eveniment cultural major: nu ca pe o experiență trăită, ci ca pe un accesoriu de imagine.
Tabăra I: „Noi suntem o națiune de fani Metallica”
Prima categorie este cea a extazului patriotic de împrumut. Politicieni care în toată cariera lor n-au menționat nicio trupă de rock, prezentatori TV a căror relație cu muzica se oprește la manele de revelion, șefi de instituții publice obișnuiți să taie panglici și să evite dosarele. Toți au simțit nevoia urgentă să declare că „Metallica la București este dovada că România contează pe harta lumii”.
Ce frumos. Ce emoționant. Ce prostie.
Metallica nu a venit în România pentru că „România contează”. A venit pentru că turneul M72 World Tour are loc în 16 țări europene și Bucureștiul s-a nimerit pe listă între Atena și următoarea destinație. La fel cum ar fi venit și dacă nicio persoană publică nu ar fi postat nicio fotografie cu pumnul ridicat și ecranul unui televizor în fundal.
Imaginea cea mai grăitoare a acestei tabere este, fără îndoială, fostul șef al ANPC, Horia Constantinescu, care a anunțat pe rețelele sociale că și-a luat țeapă cu biletul (cumpărat de pe Viagogo, platforma de revânzare pe care chiar organizatorii o avertizau explicit să fie evitată).
Omul care o viață întreagă s-a ocupat de protecția consumatorilor, păcălit de cel mai banal tertip de scalping. Ironia sorții? Puțin spus. Dar nu asta e tragedia. Tragedia e că nici măcar cu un bilet fals în mână românul nu ratează ocazia să se afișeze în legătură cu evenimentul.
Tabăra a II-a: „Boccii bătrâni, mergeți la pensie!”
Cealaltă tabără nu e cu nimic mai prezentabilă, chiar dacă se crede superioară intelectual. Aici avem criticii de după concert. Cei care au mers, unii pe bază de invitații, deci fără să fie nevoiți să concureze cu 60.000 de oameni la bilete, și au ieșit cu rechizitorii devastatoare.
Robert Turcescu, jurnalist și chitarist auto-declarat, a plecat la jumătatea show-ului și a publicat o postare în care i-a catalogat pe membrii Metallica drept „rable”, l-a acuzat pe Lars Ulrich că pierde ritmul și i-a cerut pensionarea imediată. Kirk Hammett a primit și el certificatul de „bocciu” pentru solo-urile ratate. Trupa, în ansamblu, a fost numită „catastrofă”.
Haideți să înțelegem bine ce s-a întâmplat: o trupă care a vândut peste 125 de milioane de albume, care cântă de 45 de ani pe cele mai mari scene din lume, care aduce o producție scenică pe care presa internațională o numește „redefinirea conceptului de concert de metal”, această trupă are nevoie de sfatul muzical al unui jurnalist din București care a plecat la pauză. Lars Ulrich poate dormi liniștit.
Promotorul cultural Ștefan Zaharescu a venit cu o analiză mai tehnică și, trebuie recunoscut, cu argumente mai solide în privința acusticii. Arena Națională nu este construită pentru rock, asta e un adevăr neplăcut și vechi.
Nicio tehnologie, nici măcar sistemul Meyer Sound Panther adus de trupă, nu poate face minuni într-un stadion de fotbal cu arhitectura unor cuve de beton. Critica infrastructurală este legitimă. Dar a sări de la „acustica arenei e proastă” la „prestația artistică e înfricoșătoare”….
Și totuși, aceasta a fost competiția de joi dimineață: cine desființează mai tare, mai colorat și mai viral. Sunetul a fost prost? Da, probabil pentru mulți. Și pentru concertul din 2019 au fost reclamații similare. Și pentru orice alt eveniment major pe Arena Națională. Asta e o problemă structurală a Capitalei, nu o revelație personală a criticilor de ieri seară.
Ce lipsește din toată povestea asta
Lipsesc cei 60.000 de oameni care au cumpărat bilet cu luni în avans, unii la prețuri de la 200 la câteva mii de euro pe piața neagră și care au stat pe înghesuială, cu sunetul cum a fost, și au trăit un concert. Nu l-au analizat. Nu l-au comparat cu standardele Billboard sau cu turneul din 1991. L-au trăit.
Lipsesc trupele din deschidere, Gojira și Knocked Loose, pe care toată lumea le-a ignorat în dezbatere, deși au urcat pe aceeași scenă, cu același sunet, și au asigurat un show memorabil pentru cei care au avut bunul simț să ajungă la timp.
Lipsește orice discuție serioasă despre de ce Bucureștiul, capitala unui stat membru NATO și UE cu 3 milioane de locuitori, nu are o sală polivalentă funcțională, dedicată marilor evenimente. Nu pentru că Metallica a sunat prost, asta e simptom. Ci pentru că au trecut zeci de ani în care niciun edil, niciun ministru al culturii, nicio „persoană publică” care s-a fotografiat în tricou negru ieri seară nu a ridicat serios această problemă.
În ziua concertului, la câțiva kilometri de Arena Națională, se desfășura Summitul B9, liderii flancului estic NATO discutând securitatea Europei. Bucureștiul era, simultan, capitală militară și capitală rock. Ironia fină e că ambele evenimente au produs mult zgomot și puțină substanță în spațiul public.
Concluzie pentru ambele tabere
Dacă nu ai fost la concert și vorbești despre el ca și cum ai fi fost, mai bine taci. Dacă ai fost și te-ai întors cu o misiune de salvare a rockului mondial, taci și tu. Dacă ești politician și crezi că o poză cu textul „Metallica” îți construiește un profil cultural oprește-te, te rugăm.
Metallica a venit, a cântat, a plecat. A lăsat în urmă 60.000 de amintiri, bune, proaste, medii, cu sunet sau fără. A lăsat și câteva mii de postări ale unor oameni care n-aveau nicio legătură cu concertul înainte să înceapă și n-au nicio legătură autentică cu muzica nici după ce s-a terminat.
Singurul lucru mai tare decât sunetul de pe Arena Națională a fost, ca de obicei, zgomotul din jur.
