Neîncrederea în clasa politică naște întotdeauna un monstru de care poporul nu se mai poate apăra zeci de ani. Refularea unor frustrări (absolut justificate!) împinge inevitabil o parte consistentă a electoratului către soluții extremiste, la început frumos coafate în soluții salvatoare, mai apoi în dictaturi nemiloase. Și vina este exclusiv a partidelor tradiționale care au uitat de popor.
Istoria e ciclică. Știu că am scris o platitudine, știu că pentru cei care nu o cunosc este irelevantă afirmația, pentru că oricum nu fac un minim efort să o înțeleagă și să îi prevadă consecințele, însă tot mai sper că țara asta nu este una de oameni terminați, ba din contră.
Nu de puține ori, românii s-au mobilizat la alegeri pentru a evita alunecarea abruptă spre extremism. Din păcate, alternativele au fost atât de slabe, încât dezamăgirea care a urmat a dat aripi celor care ajung să voteze doar ca să se răzbune pe actualul sistem. Și au dreptate?
Păi… cam au. Nu poți judeca un om căuia i se ia constant, dar îi poți explica cine l-a jefuit 36 de ani. Doar că ce din această categorie consideră că aleg răul cel mai mic. Și uite așa, o țară pendulează între incapabili și jigodii la conducere, între oameni mici și mincinoși.
Cumva, indiferent de profil, toți fură speranțele, deși toți clamează ”binele poporului”. Cunoașteți deja schema de funționare, o plătim fiecare din ce în ce mai scump din buzunar și nu ne mai facem bine la căpuț. Zici că o căutăm cu lumânarea.
A spune despre ceilalți că sunt răi nu îi face mai buni pe cei care spun asta
Cel mai ușor este să te cocoți pe nemulțumirile oamenilor. Și nu vorbesc despre nemulțumirile celor mai săraci, ci și despre ale antreprenorilor care își văd afacerile ruinate de suprafiscalizare, de impredictibilitate, de lipsa soluțiilor, dacă sunt sunt parte din ciorba sistemului.
La fel ca mine, știu că și voi cunoașteți nu doar amărâți nemulțumiți, ci și oameni de afaceri disperați, care virează acum spre soluții radicale în politică. Am simțit nevoia să reamintesc toate acestea, ca un preambul necesar, ca o descriere succintă a contextului în care ne scăldăm. Renunțasem de ceva vreme să mai scriu despre partide și oamenii din ele, admițând că pierdusem speranța că se mai poate schimba ceva.
Știm cum este PSD și vedem zi de zi cum acționează pe scena politică, știm cum este UDMR, știm cum sunt minoritățile din Parlament, altele decât cea maghiară, am învățat nu cu mult timp în urmă și cum este USR. Ne e clar multora și cu ce să mănâncă AUR. Știam cum este și PNL, dar uite că ceva s-a întâmplat la ei și cred că merită să vorbim despre asta.
PNL în fața unei alegeri: ”Aceeași mizerie” cu soarta PNȚCD sau șansa unui partid de a se reabilita
Nici măcar un om zdravăn la cap nu crede în soluții miraculoase de salvare, în indivizi mesianici. Și asta pentru că, oricât de bine intenționați ar fi, astfel de oameni au în spate o structură de partid, una compusă din toate specimenele posibile, cu tot felul de interese. De la ”naivi” care încă mai cred că pot schimba lumea și până la șerpi, la trădători de profesie, la loaze care te mint în față cu ușurința cu care micționează un om fără probleme renale. Comparația nu este deloc întâmplătoare în cazul multor policieni, întrucât asta au demostrat că fac pe electorat.
La PNL era dezastru. Orban, Câțu, Ciucă… doar ultímele trei dezastre, oameni fără coloană, oameni fără anvergură, marionete folosite de tot felul de obscuri. Percepția populară nu se înșeală, așa că electoratul i-a etichetat lesne ca fiind ”aceeași mizerie”.
Susținerea dulapului de la Sibiu, apoi reînvierea a ceea ce electoratul a perceput ca fiind ”mumia USL-istă”, nicidecum ”Crinul pur și salvator” au însemnat căderea PNL de la vreo 13-14% pe la un 8%. Cutremurător pentru ei, ceva firesc și de bun simț pentru noi. Liberalii, prin decziile lor sau prin impunerile celor care dădeau adevăratele comenzi, se îndreptau către soarta PNȚCD. Să nu uităm că electoratul are întotdeauna dreptate, indiferent cât ar vrea unii să îl blameze. Electoratul pare să o ia razna către soluții radicale doar pentru că nu există alternative serioase, deci nu electoratul este de vină.
În disperare de cauză, cu o criză autentică de leadership, liberalii au acceptat ideea că singura soluție ar fi acel Bolojan care ajunsese să fie cunoscut și apreciat în toată țara pentru felul în care a administrat Oradea și mai apoi întregul Bihor.
Nu l-au înscăunat pentru că îl iubeau, ci pentru că, deși îi eclipsa pe cei mai mulți dintre ei, picajul era atât de abrupt încât trebuia cumva oprit. Și pariez pe ce vreți că cei mai mulți au mizat pe faptul că îl vor converti la religia lor. Doar că, odată cu venirea lui Bolojan, din prim-plan au dispărut indivizi precum Rareș ”ruj roz”, Vela și alți pandemici detestați de bună parte a electoratului, chiar a electoratului tradițional liberal.
Ilie Bolojan a devenit premier și era evident că nu va avea foarte mult timp să facă și curățenie ca la carte în propria ogradă liberală. A scos din prima linie pietrele de moară, dar mai avea mult de lucru cu fariseii din teritoriu. Și iată-i cum, începând de ieri, imediat după adoptarea moțiunii, au reieșit la rampă, așa cum gândacii de bucătărie ies după ce simțurile native le indică posibila atenuare a efectului unui insecticid puternic. Primul pe care l-am văzut ”clopoțind” anti-Bolojan a fost Rareș cel Frumos de la Cluj, starostele pupincurismului fără mască de protecție.
Bolojan a luat-o pe coajă în momentul în care, după o serie de măsuri nepopulare pentru care toți plătim, a încercat să stopeze și ceea ce a generat dezastrul în care ne aflăm, dezastru girat și de foștii săi colegi de partid, pe care i-am enumerat parțial mai sus. Nu doar PSD l-a bubuit pe Bolojan, AUR era firesc să o facă, ci și mulți liberali care aveau aceeași problemă: să nu cumva să piardă privilegiile prezenței la guvernare cu orice preț.
Chiar și așa, Bolojan ajunge la o cotă de încredere de 40% (nu văd de ce să nu cred în sondaje care au o logică a faptelor), iar PNL ajunge nesperat la vreo 20 de procente. Există acel electorat care, deși afectat la rândul lui de măsurile guvernului Bolojan, le percepe ca pe un efort de reechilibrare necesară, în condițiile în care Bolojan livra și reforma administrativă. Doar că nu a mai apucat, nu mai fost lăsat ș.a.m.d..
A fi sau a nu mai fi PNL
Aseară, după moțiune, liberalii s-au reunit în ședință. Era limpede că sunt două tabere, pro și contra Bolojan. Cei care îi sunt recunoscători pentru că i-a scos din mizeria electorală, deși a luat măsuri aparent nepopulare, însă pe termen lung cu reale beneficii de imagine, la pachet cu o reformă administrativă reală și polul celor care țin neapărat să rămână acum la guvernare, în aparență pentru stabilitate, în realitate pentru menținerea privilegiilor.
Am ascultat cu atenție, ”scăpând” în presă înregistrările audio, ce aveau de spus cei care doresc rămânerea la guvernare cu orice preț, alături de PSD, Thuma, Pauliuc, Predoiu, cu discursuri mai moderate sau mai contondente, invocând necesitatea de a-și satisface primarii din teritoriu, deși s-a văzut ce ”mare putere” mai au la alegeri, cu cele mai dezastruoase rezultate. De la declarația de presă au lipsit exact cei care îl vor debarcat pe Bolojan, o imagine relevantă a scindării PNL.
Din păcate, sunt încă în PNL oameni care mai cred că doar ei și al lor contează, că doar păstrarea avantajelor participării la guvernare este obiectivul prioritar. Dacă vor scăpa de Bolojan, vor propune un premier pe placul PSD și al președintelui Nicușor Dan, vor avea continuitate la ciolan, scuze… la guvernare, însă ca partid PNL va merge în mod cert pe drumul PNȚCD.
Dacă însă mizează pe Bolojan și felul lui de a acționa, deși aparent există costuri electorale, dar ele sunt oricum în rândul celor care nu i-ar fi votat în veci, atunci au o șansă să se resusciteze politic, așa cum și sondajele de acum o indică.
Tot ce rămâne de văzut este care tabără a PNL va avea câștig de cauză în următoarele zile. Spuneam în titlu că nu-mi pasă de soarta PNL sau a oricărui partid, dar îmi pasă de soarta unui echilibru politic fără de care am ajunge la dictatură. Și sigur nu vreți să experimentați asta. Unii am trăit-o…
