În urmă cu 57 de zile, Lavinia Vlad, o ploieșteancă în vârstă de 37 de ani, mamă a doi copii, ajungea la Spitalul Floreasca din București cu arsuri pe 70% din suprafața corpului. Femeia a intrat în foc la propriu pentru a-și salva băiețeii de 4 și 9 ani, din locuința mistuită de flăcări. Medicii i-au dat 0,01% șanse de supraviețuire. După chinuri inimaginabile îndurate la spitalul din Capitală, unde a fost tratată într-o rezervă cu gândaci, Lavinia a fost transportată la o clinică din Belgia. Plină de infecții nosocomiale contactate în țară, femeia luptă acum pentru șansa la viață. O șansă care costă mult pentru puterile ei financiare.
Din articol
Povestea Laviniei a șocat o țară întreagă. După mesajul postat de sora acesteia, Alina Alexandru, care a fost donator de piele și care a povestit ororile îndurate la spitalul bucureștean, ministrul Sănătății a reacționat și a promis că vor cădea capete pentru lipsă de empatie și tratament față de pacienții critici.
Cine este ploieșteanca Lavinia Vlad?
Până pe 1 iunie 2025 era fericita mămică a doi băieței, Luca și Sebi, unul dintre ei cu delicate probleme de sănătate. Pentru a fi cât mai aproape de micuți, Lavinia a renunțat la serviciul pe care îl avea în cadrul unui supermarket și a ales să se dedice creșterii băiețeilor, fiind însoțitor pentru copilul cel mare.
Nimic nu prevestea nenorocirea care urma să se abată asupra familiei chiar în noaptea de dinainte de Ziua Copilului. O explozie la centrala termică și întreaga locuință a fost cuprinsă de foc. În vâltoarea flăcărilor, Lavinia a ars la propriu pentru a-și salva cei doi copilași. A reușit să-i scoată din casă, dar ea a ars pentru ca ei să trăiască.
0,01% șanse de supraviețuire a fost, atunci, verdictul medicilor
Corpul i-a fost cuprins de flăcări și a intrat în comă. Peste 70% din trup i-a fost ars la propriu. A ajuns în stare gravă la spital și a rămas intubată. 0,01% au spus medicii de la Floreasca, atunci, că sunt șansele ei de supraviețuire. 0,01% pentru ca Luca și Sebi să mai aibă cui spune mamă.
Calvarul Laviniei de-abia începea, însă. Sistemul nostru medical, ne-a povestit Alina, sora Laviniei, a arătat că e în continuare depășit în ceea ce privește tratarea marilor arși și că nu s-a schimbat nimic după dezastrul din Colectiv. Nici măcar la capitolul curățenie.
Alina ne-a povestit, cu lacrimi în ochi, cum ea și unchiul Gelu s-au oferit să fie donatori de piele pentru a o salva pe Lavinia. Și-au dat pielea de pe ei, la propriu, pentru ca aceasta să trăiască. Au fost, însă, zile de coșmar atât pentru cele două surori, (una victima incendiului, cealaltă donatoare de piele), cât și pentru unchiul acestora, care a strâns din dinți de durere și care nu a mai avut lacrimi pe față în lipsa unui paracetamol sau algocalmin care venea prea târziu sau nu venea deloc.
„Am scris nu ca să fac rău, ci ca să nu li se mai facă și altora rău”
Ca o formă de revoltă interioară, Alina i-a scris ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Nu ca să facă rău, ci ca altor pacienți așa cum a fost ea, așa cum este sora ei, ori unchiul Gelu, să nu li se mai facă rău. Din cauza indiferenței, din cauza lipsei de empatie și a oricărui dram de umanitate.
„Vă scriu azi, nu ca soră a pacientei din rezerva nr 5 de la Centrul de Arși-Floreasca. Vă scriu ca cetățean care a primit ingrijiri medicale în spitalul Floreasca in perioada 16-25.06.2025. Vă scriu din perspectiva DONATORULUI DE PIELE, adică a cetățeanului care a plătit la propriu cu pielea de pe el pentru lipsa unei bănci de piele. Vă scriu ca pacient care a suferit de durere într-un spital public.
Am stat 7 zile într-un pat de spital, așteptând să se termine timpul cu durere. Știam că nu va fi la nesfârșit. Mi se spusese că durerile vor fi prezente pentru una, două săptămâni. Apoi vor fi înlocuite de disconfort, iar ulterior va trece cu totul.
„Dacă tu te vaiți, săraca aia de sor-ta ce să zică dincolo? Dincolo e iadul!”
Mi se spunea, de către o parte dintre cei ce formează echipa medicală auxiliară: „Dacă tu te vaiți, săraca aia de sor-ta ce să zică dincolo? Dincolo e iadul!” Când mi se aducea aminte de iadul pe care îl trăiește Lavinia, la câteva uși distanță, când mi se aducea aminte că eram acolo pentru a-i da ei o șansă la viață, strângeam din dinți și încercam să rezist.
Domnule Rogobete, durerea fizică a fost mai puternică decât dorința mea de a-mi salva sora. Au fost momente când nu am putut strânge din dinți suficient și am plâns, am rugat să mi se dea ceva. O luam razna! Mă dobora durerea și nu puteam accepta că singurul mod în care Lavinia poate trăi este să trecem amândouă prin iad.
Dădusem deja pielea de pe mine, chiar să fie nevoie să mă zbat în acel carusel al unei dureri cum nu mai întâlnisem? Nu puteam accepta și am plâns, i-am deranjat și i-am „stresat” pentru că ceream îndurare, ceream să ni se dea ceva și nouă, să putem gestiona durerile.
Citește și: Ploieșteancă umilită la Floreasca. Reacția ministrului
Domnule Rogobete, nu ceream opioide. Ceream ceva, orice, atât cât să pot trăi cu durerea care mă sfârteca. Simțeam cum cineva mă face bucățele, cum ard și cum se desprind părți din mine. Și asta nu în timpul intervenției. Eu vă vorbesc despre zilele de după. Zilele alea în care aștepți să cadă pansamantele hemostatice și să crească pielea le loc”, este parte din scrisoarea cutremurătoare a Alinei Alexandru, cea care a donat bună parte din pielea de pe coapse pentru grefele „pansament” menite să îi ajute sora.
Ministerul Sănătății a trimis Inspecția Sanitară la spital. A cerut și anchetă disciplinară. Rezultatele urmează să fie făcute publice.
Grefele, din cauza infecțiilor nosocomiale, s-au infectat
Grefele, însă, din cauza infecțiilor nosocomiale, inclusiv bacilul piocianic, s-au infectat. Poate singurul noroc al Laviniei a fost că oameni cu suflet i-au întins o mână de ajutor și, cu cei 200.000 de euro strânși până acum, a fost transportată în Belgia, la Grand Hôpital de Charleroi, de lângă Bruxelles. A ajuns acolo, cu un avion militar al Ministerului Afacerilor Interne din România, sub egida SMURD.
„După 53 de zile, dupa N operații, după ce au luat pielea din zonele neatinse de foc, după ce eu și Gelu ne-am dat pielea la propriu pentru a o ajuta, după ce a strâns din dinți câștigând fiecare luptă cu durerea și pierderile de sânge provocate, după ce sute de români au mers și au donat sânge pentru ea și ne-au ajutat financiar, azi, Lavinia este doar o altă victimă a sistemului sanitar din România, a domnului Rafila și a tuturor celor care au permis ca acest centru de arși să funcționeze sub titulatura de AUTORIZAT!
Grefele Laviniei sunt compromise într-o mare măsură. Bacteriile au făcut și fac ca acestea să se piardă, să cadă, să îi provoace alte răni. Doar palmele (exterior și interior) plus zona exterioara de pe brațe, cuprinsă între încheietura mâinii și cot sunt acoperite cu piele și nu necesită noi intervenții chirugicale. Atât. După 53 zile.
„Ce șanse avea organismul ei când a fost tratată cu bacterii și orgolii?”
Am promis că voi ieși și voi mulțumi public medicilor pentru că au ținut-o în viață. Și o fac acum. Cu recunostință si respect pentru toți cei care au făcut ceva în acest sens.
Dar, în acelasi timp, îi întreb pe ceilalti, cum e posibil să ne spună că ea se vindecă în mare parte, că are o șansă la viață, că s-a făcut tot ce a fost posibil, că este tratată la cele mai înalte standarde și că eu, Alina, sora ei, îi pun în pericol viața luând-o de acolo? Ce șansă avea Lavinia fără piele pe ea, pe o suprafața de peste 50%, dupa 53 zile? Ce șanse avea organismul ei când a fost tratată cu bacterii și orgolii?
În lagărul de la Floreasca, rănile ei au fost tratate cu monstruozitate, prin lăsarea acestor zone să se lipească de cearșafuri și apoi smulse cu brutalitate provocându-i dureri îngrozitoare și împiedicand orice posibilă vindecare”, este mesajul plin de suferință al Alinei.
Un om care, ieri, ne-a povestit că acum Lavinia nu mai plânge. E liniștită. Nu o mai doare. Are parte de calmante și tratament. Acolo, în Belgia, a povestit că e Raiul. Medicii i-au spus că sunt șanse să moară din cauza infecțiilor, dar sunt mari șanse și să trăiască și să se recupereze.
Costuri uriașe pentru multe zile de reparat ceea ce focul a distrus
Drumul va fi plin de durere, anestezii, curățări și operații. Dar, la final, Lavinia poate păși pe ușa spitalului pentru a se reîntoarce acasă, la Ploiești, la Sebi și Luca.
Șansa ploieștencei este, însă, este condiționată de costuri. Unele uriașe, pentru multe zile de reparat ceea ce focul a distrus, ceea ce centrul de arși autorizat din Romania nu a putut repara, ceea ce bacteriile au distrus în ciuda eforturilor depuse.
Cei 200.000 de euro strânși sunt doar începutul și nu acoperă decât două luni des pitalizare și tratament. Recuperarea va fi, însă, mult prea lungă, iar ploieșteanca nu poate decât să spere în Dumnezeu, în minuni și în oamenii buni. Inclusiv în cei în halate albe. Mai ales în ei.
„Vă rog, ajutați-mă să ajungă strigătul Laviniei la toată lumea. Lavinia luptă, dar are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge”, a mai transmis, răspusă de durere, Alina.
ING: RO13INGB0000999906221966
BCR: RO03 RNCB 0064 1177 0248 0001
UNICREDIT: RO82BACX0000002167255000
REVOLUT: RO95 REVO 0000 1602 3565 8856
Beneficiar : Alina Mihaela Alexandru