Bogdan Tudorică este profesor universitar și conduce departamentul Cibernetică, Informatică Economică, Finanțe și Contabilitate din cadrul UPG Ploiești. Un om orientat spre rigoare și claritate și care a ales să îmbrățișeze cariera de profesor în cadrul universității ploieștene în urmă cu aproape 27 de ani. Fiu al unui lăcătuș mecanic și al unei asistente medicale, provenit dintr-o familie cu resurse materiale limitate, a ajuns, la 49 de ani, profesor universitar, director de departament și tată a doua fete minunate.
Observatorul Prahovean va publica, săptămânal, poveștile neștiute ale profesorilor din cadrul Universității Petrol-Gaze Ploiești. Oameni care, dincolo de titulatură, sunt…oameni. Cu bune și rele, cu împliniri și dezamăgiri, cu un suflet pe care prea puțini au răbdarea sau curiozitatea să îl cunoască cu adevărat. Oameni care au acceptat să se deschidă, fără rețineri, mai ales că lor le aparține nobila și importanta misiune de a forma caractere.
Cum v-ați descrie în câteva cuvinte? De cât timp sunteți profesor în cadrul UPG Ploiești?
B.T.: Orientat spre rigoare și claritate, obsedat de rezolvarea problemelor tehnice întâmpinate. Cu excepția unei întreruperi de doi ani, sunt cadru didactic în UPG Ploiești de aproape 27 de ani.
Ce v-a determinat pe dumneavoastră să deveniți profesor, să-i învățați pe alții cum să învețe? A fost, la un moment dat, în viața dumneavoastră, poate, o cotitură, poate o persoană, poate un moment care a fost definitoriu?
B.T.: Până la sfârșitul facultății (am terminat Matematică-Informatică, în 1998, la UPG Ploiești) nu am avut niciun moment intenția de a deveni cadru didactic. Lucrasem deja în câteva firme „de calculatoare”, sau în care se foloseau intensiv calculatoare și îmi închipuiam ca așa va decurge probabil activitatea mea profesională viitoare.
Îi datorez schimbarea de traseu profesional domnului Marinoiu Cristian, cadru didactic în facultate, care m-a întrebat imediat după facultate dacă nu vreau să țin câteva ore. De aici și până la o slujbă permanentă de cadru didactic a fost un pas foarte mic pe care l-am făcut în câteva luni.
Credeți că familia, prietenii și trecutul dumneavoastră v-au influențat deciziile adultului care ați devenit astăzi?
B.T.: Sigur. O mulțime de persoane din existența mea au avut ceva de-a face cu drumul parcurs până aici. Am făcut facultatea la Ploiești la sugestia părinților, mi-am schimbat traseul profesional (chiar de mai multe ori) ținând cont de informații și sugestii primite de la prieteni și tot așa.
De ce ați ales să predați la UPG Ploiești și nu la o altă universitate mai centrată, să spunem așa, pe domeniul IT?
B.T.: UPG Ploiești are o componentă puternică și complexă legată de IT. Există aici patru programe de licență (Informatică Economică, Informatică, Automatică și Informatică Aplicată, Calculatoare) și trei programe de master (Tehnologii Informatice pentru Afaceri, Tehnologii Avansate pentru Prelucrarea Informației, Automatizări Avansate) legate într-un fel oarecare de IT și există discuții pentru introducerea unor alte programe de aceeași natură sau a unora interdisciplinare, care includ și IT, în viitorul apropiat
De ce nu lucrați într-o companie de IT și ați ales să predați într-o universitate?
B.T.: Am lucrat și în companii IT. Am lucrat și în companii non-IT, dar în job-uri legate de IT. Lucrul într-o universitate oferă o flexibilitate și o libertate de a îți croi modul de lucru nicăieri întâlnite (cel puțin de mine) în altă parte.
Cum vă simțiți acum, uitându-vă în urmă la toate lucrurile pe care le-ați realizat cu forțe proprii?
B.T.: Bine. Am plecat de la a fi un copil dintr-o școală de cartier din Ploiești, fiu al unui lăcătuș mecanic și al unei asistente medicale, dintr-o familie cu resurse materiale limitate și am ajuns la 49 de ani profesor universitar, director de departament și tată a doua fete minunate. Mi-am trecut până acum, pe lista ”internă” de realizări, un număr de lucruri interesante. În jurul meu sunt suficiente lucrări făcute de mine cât să mă convingă că am lăsat urme și asta mă face să mă simt bine.
Cum arată relația ideală între profesor și student? Cum sunt studenții de astăzi?
Relația ideală între profesor și student este cea în care profesorul își dorește, în cadrul școlii, mai presus de orice, binele viitorului adult care este studentul și are și cunoștințele și abilitățile necesare pentru a îl ajuta pe student în această direcție și cea în care, de cealaltă parte, studentul are încredere în intențiile profesorului și ”se lasă pe mâna acestuia” în atingerea scopului profesional.
Studenții de astăzi au, ca și studenții și elevii din orice altă epocă, dilema lui ”La ce îmi ajută ce învăț (în lecția asta, la disciplina asta, de la profesorul acesta, la programul acesta de studii)?”. Și își dau, ca și elevii și studenții din orice altă epocă, variate răspunsuri. Și punctul critic, de eșec, al învățământului este cel în care răspunsul este ”La nimic.”
Mai țineți legătura în prezent cu foștii studenți? Este important pentru dumneavoastră acest lucru?
B.T.: Cu unii dintre ei mai discut din când în când, la întâlnirile întâmplătoare din lumea reală sau de pe rețelele sociale. Ne spunem la mulți ani de aniversări și ne întrebăm „de sănătate”. Rareori chiar avem ocazia să colaborăm la diverse proiecte.
Aveți vreun sfat care nu ține neapărat de școală pentru tinerii din prezent? Vreun sfat pe care vi l-ați da și dumneavoastră?
B.T.: Sfatul care îmi vine în minte este unul universal valabil. Există mai multe studii care confirmă faptul că succesul în indiferent ce – carieră, sport, afacere ș.a.m.d. – este, într-o mare măsură, determinat de consistență, insistență, persistență.
Nu poți fi un bun sportiv dacă nu faci antrenament intensiv cinci sau șapte zile din șapte. În mod absolut similar, nu poți deveni un bun … (puneți pe linia punctată programator, administrator de baze de date, grafician, specialist în securitatea informației dar și instalator, electrician, mecanic auto și orice altă meserie) dacă nu exersezi permanent și nu înveți lucruri noi legate de profesia respectivă permanent.
În ziua de azi, internetul a devenit mai sigur, ori vine, totuși, cu pericolele sale?
B.T.: Internetul anului 2025 este simultan mai sigur (comunicațiile criptate, autentificarea cu doi factori și alte tehnologii contribuie la acest lucru) și mai periculos (atacurile în sine au devenit mai rafinate și mai subtile). Securitatea absolută este un ideal de neatins.
În ce fel s-a schimbat astăzi domeniul securității cibernetice?
B.T.: Pe scurt, atât atacurile cât și metodele defensive s-au rafinat mult. Costul erorilor umane rămâne prohibitiv. Singurul lucru care s-a schimbat semnificativ este „amprenta de atac”. Acum toată lumea e pe internet, așa că toată lumea e țintă.
Dat fiind faptul că, des, tinerii devin ținte ale pericolelor online, zona de studiu a securității cibernetice este benefică? Ar trebui ea introdusă și în învățământul preuniversitar?
B.T.: Din cauza hățișului de discuții legate de educație și de legislația din educație, a scăpat atenției publice faptul că există deja elemente de securitate cibernetică introduse în învățământul preuniversitar.
La clasa a VI-a, la disciplina Informatică și TIC, se vorbește despre Internet, iar la clasa a VII-a, la aceeași disciplină, sunt introduse primele elemente de securitate cibernetică. Sunt atinse teme introductive de acest gen chiar la clasele primare. Învățătorii nu au făcut decât să se plieze pe noua situație.
Citește și: Alina Prundurel (UPG): „ Mi-am dorit o carieră în Poliție”
Este practic mai vechiul „nu vorbi cu străinii” adaptat la noile condiții. Una dintre fiicele mele cred că a avut o astfel de lecție pe la jumătatea clasei pregătitoare și există o grămadă de material didactic deja creat în acest sens.
Și acest lucru va fi extins în viitorul apropiat: Ordinul Ministerului Educației nr. 6466 din 30 august 2024 specifică un cadru de competențe digitale care ar trebui să fie căpătate de către elevii din preuniversitar și în Anexa la acest ordin sunt menționate în mai multe rânduri elemente legate de securitate cibernetică.
De asemenea, au fost făcute în ultimii ani și sunt disponibile pe internet o grămadă de tutoriale și materiale de instruire pentru acest lucru.
Care sunt primele lucruri pe care le spuneți studenților și pe care, de altfel, orice tânăr ar trebui să le știe, în momentul în care vorbim despre siguranța în online?
B.T.: E o lecție veche de când lumea, dar care trebuie spusă din nou la fiecare generație, într-o nouă formă. „Nu atinge lucrurile care nu știi ce sunt. Nu deschide sau activa ce nu cunoști, obiectele care nu știi ce fac. Nu există nimic gratuit. Nu te duce / nu intra unde nu ai treabă.”
Cum trebuie structurat învățământul pentru a ține pasul cu ceea ce se întâmplă în lume, mai ales într-un asemenea domeniu, în care lucrurile evoluează fantastic?
Sunt două lucruri care frânează adaptarea învățământului la schimbarea rapidă a lumii: manualele și profesorii. Modul în care este organizat sistemul de învățământ face extrem de complicată și de lentă actualizarea unui manual.
Modul în care este concepută activitatea profesorilor face foarte neatractivă pentru ei învățarea reală de lucruri noi. Îmbunătățiri, chiar minimale, la ambele capitole, ar constitui un pas înainte.
Cum vedeți dumneavoastră această eră a tehnologiei?
Boom-ul IT este acum de domeniul trecutului. Avem, de aproape doi ani, de-a face cu o recesiune în domeniul IT. Pe de o parte, pe timpul pandemiei, o mulțime de companii și-au umflat artificial rândurile IT-iștilor și acum avem de-a face cu un recul. Chiar și acum, companii foarte mari, precum Google, încă își permit, într-o măsură mai mică, totuși, decât acum doi sau trei ani, să țină angajați oameni bine pregătiți fără alt rost decât pentru a nu ajunge la concurență.
Pe de altă parte, programatorii juniori pot fi acum înlocuiți, cel puțin la nivel superficial, de aplicații de inteligență artificială capabile să genereze cod cam la fel de bun, sau poate chiar mai bun, cu un începător de nivel mediu.
Citește și: Aura Pătrașcu (UPG): „Am vrut avocat, dar am ales ingineria”
Mulți manageri au făcut, sau fac greșeala (unii dintre ei deja au plătit această greșeală și au revenit la calea anterioară) de a considera că e mai bine să dea afară personal din domeniul IT și să utilizeze masiv IA. Problema e că societatea are o imagine superficială a ceea ce înseamnă IT și pune semnul egal între „IT-ist” (apropo, urăsc sincer termenul ăsta, pentru superficialitatea sa) și programator.
Această echivalență este foarte greșită și domeniul IT va trece prin ceva chinuri în următorii ani, până când lucrurile se vor așeza într-o nouă matcă și se va înțelege că e nevoie în continuare de „IT-iști”, chiar dacă nu vor fi la fel de mulți programatori (dar cei rămași vor trebui să fie chiar mai bine pregătiți decât înainte!), pentru că joacă în societatea noastră rolul pe care îl jucau în societatea antică și medievală scribii.
Așa cum altădată scrisorile trebuiau scrise și citite de către scribi și comunicarea complexă la distanță nu putea să se facă fără ei, acum e nevoie de IT-iști pentru a ține în funcțiune miile de facilități legate de IT pe baza cărora funcționează societatea noastră.
S-ar putea spune că, în domeniul Tehnologiei, pentru un tânăr e important să lucreze, să fie creativ, inovativ. Cât de importantă mai e școala în domeniul acesta, unde ei învață la job, din mers, sau de pe internet?
În IT, mai mult, poate, decât în orice alt domeniu, există posibilitatea de a învăța și în afara școlii. Asta nu înseamnă ca acest lucru e neapărat recomandabil. Un rol al școlii este să ferească, pe cât posibil, pe cel aflat la începuturi, de greșeli, de reinventarea roții, doar pentru că nu știe că alții au inventat-o înainte. Un alt rol al școlii este să dea o structură și o logică învățării. Cei care se „auto-educă” suferă de lipsa ambelor avantaje.
În mod clar, trecerea printr-o școală specializată este un avantaj în profesie: În Stack Overflow Developer Survey 2024, 66% dintre respondenții dezvoltatori de software, amatori sau profesioniști, au răspuns că au terminat facultatea și eventual și un master, alți 12% au făcut cel puțin o parte din facultate sau sunt pe cale de a o face și alți aproape 10% au făcut alte tipuri de studii.
Citește și: Cristina Iridon (UPG): „ Am vrut să fiu medic neurochirurg”
În jur de 12% din domeniu sunt doar absolvenți de școală primară/secundară. Dacă ne reducem doar la dezvoltatorii profesioniști, lucrurile sunt chiar mai clare: 74% au terminat facultatea și eventual și un master, 11% o parte din facultate sau sunt în curs, 8% alte tipuri de studii și 6% sunt doar absolvenți de școală primară/secundară.
Cum se „împacă” partea de IT cu cea de finanțe / contabilitate?
Binișor. Contabilitatea și Finanțele actuale au depășit cu mult stagiul, încă prezent în mentalul colectiv, al contabilului care scrie cu albastru și cu roșu cifre în catastif și al finanțistului care numără bani și face contracte.
Există discipline specializate, precum Contabilitate Informatizată și FinTech (Tehnologii Financiare) care fac legătura între domenii și uneltele de lucru ale contabililor și finanțiștilor sunt acum aproape exclusiv calculatoarele.