- Publicitate -

Urmărire în Băicoi. Șoferul nu avea permis și era băut

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Băicoi a fost reținut pentru 24 de ore după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului și fără să dețină permis de conducere. Mai mult, acesta a încercat să fugă de polițiști când oamenii legii au încercat să-l oprească.

Polițiștii din Băicoi au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care la vederea echipajului de poliție, a schimbat brusc direcția de deplasare.

- Publicitate -

Ulterior, s-a procedat la urmărirea autoturismului, iar la scurt timp acesta a fost oprit pe strada Mioriței din oraș.

Polițiștii au constatat faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 39 de ani, din orașul Băicoi.

- Publicitate -

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de către acesta ar avea inspecția tehnică periodică expirată, cât și asigurarea obligatorie, constituind un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

- Publicitate -

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -