- Publicitate -

Vaccinarea antigripală: cine beneficiază de compensare

Data:

Lasă un comentariu

Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală a populaţiei, mai ales a persoanelor din categoriile de risc și precizează că vaccinarea antigripală este asigurată printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată şi distribuţie prin farmacii cu circuit deschis.

- Publicitate -

„Vaccinarea antigripală este realizată conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 3120/2023. Pentru facilitarea accesului rapid al populaţiei la imunizare, vaccinarea antigripală este asigurată printr-un sistem accesibil, bazat pe reţetă compensată şi distribuţie prin farmacii cu circuit deschis. Populaţia trebuie să se adreseze medicilor de familie sau medicilor specialişti pentru a primi prescripţia pentru acest ser. Medicul de familie sau specialistul eliberează reţeta, în regim de compensare 100% sau 50%, în funcţie de categoria de eligibilitate”, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un răspuns transmis News.ro.

Vaccinul antigripal poate fi ridicat din farmaciile cu circuit deschis aflate în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar administrarea poate fi făcută la medicul de familie sau în unităţi medicale autorizate.

Categoriile pentru care e aplicată compensarea

- Publicitate -

Beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare 50% din preţul de referinţă al vaccinului persoanele cu vârsta de 45 de ani și mai mult şi sub 65 de ani, fără boli cronice.

Compensarea integrală este aplicată în cazul copiilor cu vârsta mai mare de 6 luni şi mai mică de 19 ani şi al gravidelor. De compensare integrală beneficiază şi pentru persoanele cu vârsta peste 19 ani şi sub 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situaţii: boli cardiovasculare cronice, respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformaţii congenitale, obezitate, asplenie, pacient aflat în pregătire în vederea efectuării unei splenectomii, persoane cu infecţie HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală.

Alţi beneficiari ai compensării integrale a preţului vaccinului sunt: persoane cu vârsta de peste 65 de ani și personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar. Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinarea populaţiei, mai ales a celor din categoriile de risc.

- Publicitate -

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Asociația EuroSpirit aduce la Ploiești „Muzeul Colecțiilor”

„Muzeul Colecțiilor - O Poveste Deschisă Publicului” este proiectul...

Românii, victimele războiului hibrid rusesc. Raportul oficial care confirmă dezvăluirile Observatorului Prahovean

De aproape doi ani, Observatorul Prahovean derulează o campanie...

Ca la Ploiești. Singurul candidat la postul de director RASP a votat condițiile de concurs

Mandatul interimar al directorului RASP Ploiești, Răzvan Tănăsescu, expiră...

Concedieri în Prahova. Câte persoane au rămas fără locuri de muncă

Angajatorii au făcut disponibilizări masive în România de la...

Cum e viața la periferia Ploieștiului

La marginea Ploieștiului, în cartierele Mimiu, Bereasca, Mitică Apostol...
- Publicitate -

Știri noi

Ploieștiul, sufocat de mașini. Cum am putea scăpa de ambuteiaje

La fel ca în alte mari orașe, traficul aglomerat...

Cum a fost expoziția de trenulețe „În Gară la Nenea Iancu”

Weekendul care a trecut, 3-5 octombrie 2025, a avut...

Localitățile din Prahova cu terenul agricol cel mai fertil

Cu peste 269.000 de hectare de teren agricol, din...

Cod portocaliu de inundații în Prahova. Avertizare INHGA

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Cauți un job mai bun? CRIS-TIM participă la Bursa Angajatorilor

Târgul de joburi ”Bursa Angajatorilor” revine cu cea de...
- Publicitate -

Emisiuni

Afișe cu informații false despre Polițeanu. Nicio reacție

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitații lui...

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...
- Publicitate -

Vox Publica

Ești client Vodafone și vrei să faci o sesizare? Te vei enerva!

Sâmbăta trecută mi-am început ziua cu următorul mesaj: venit...

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Pachet gratuit de servicii medicale pentru doamne la Spitalul Dentirad din Plopeni

Ziua Națională și Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la...

Servicii de recuperare medicală, decontate de CAS, la AS Medica Bucov

La AS Medica Bucov, atunci când vorbim despre servicii...

Începe sezonul de gripă. Când se recomandă începerea vaccinării

Odată cu sosirea toamnei și începerea anului școlar, revine,...

Consultații și analize gratuite la Dentirad Hospital

Evaluare medicală completă la Dentirad Hospital! Află ca esti...
- Publicitate -

Dr Mihai Băican: Cum ne protejăm organismul de stres

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...

35 de medicamente noi, pe lista compensatelor

Un proiect aflat în transparență decizională pe site-ul Ministerului...

Program de screening pentru depistarea cancerului la sân, la Județean

Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești intenționează...

Cum obții dovada de asigurat. Precizări CAS Prahova

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a făcut noi...