Clubul Feroviar Republica Ploiești, cel care organizează an de an expoziția de trenulețe „În Gară la Nenea Iancu”, își dorește să treacă la un alt nivel în 2025, din dorința de a prezenta, în Ploiești, modelismul tuturor celor interesați. Astfel, cu ocazia expoziției anuale, din Sala Coloanelor a Palatului Culturii Ploiești, „În Gară la Nenea Iancu”, toți vizitatorii vor avea șansa de a descoperi, cu adevărat, lumea modelismului. Anul acesta expoziția se va desfășura în perioada 3-5 octombrie 2025.
Stefan Pârvu, unul dintre organizatori, a dezvăluit că absolut toate modulele din cadrul expozițiilor de modelism, sunt create de cei care dețin acele module. De la fiecare fir de electricitate, la fiecare detaliu al unui copac, totul este creat manual cu răbdare și migală.
„Astfel, avem adevărate peisaje și scene din viața reală, funcționale, care sunt construite, în detaliu, de maeștrii modelismului”, spune el cu privire la ceea ce vor putea vedea vizitatorii la Palatul Culturii, în perioada 3-5 octombrie 2025.
Ce este modelismul feroviar
„Modelismul feroviar pornește, practic, de la niște șine care au în spate un panou de comandă și electronică multă”, explică specialistul.
Se spune despre modelismul feroviar că este artă, este istorie și este tehnică, toate la un loc. Și, culmea, este considerat totodată și un sport. „Înainte era sub Ministerul Sporturilor. Înainte exista o federație a modelismului universal, dar care s-a dezintegrat… Acesta este principalul motiv pentru care modelismul nu este finanțat de stat…”, precizează Ștefan Pârvu.
Oamenii de modelism pot fi tehnici, adică să realizeze pur și simplu modelele (să facă locomotive de la zero, cu printare 3D, cu electronica din interior, absolut tot), sau pot fi istorici (aceștia merg, se documentează, plătesc la arhivele statului, merg la târguri, găsesc poze, etc). „Noi avem o grămadă de colecții de istorie, de poze, de documente”, spune Ștefan Pârvu.
„Noi considerăm modelism feroviar de la stradă până dincolo de șină. Asta înseamnă că inclusiv clădirile gărilor intră în modelismul feroviar. Deci gara face parte din modelism, șina, peronul, instalațiile feroviare… Sunt ceasuri de gară care fac parte din modelism”, explică el.
În ceea ce privește ce presupune cu adevărat modelismul, specialistul detaliază munca titanică ce se ascunde în spatele unui modul de modelism. „Mergem, măsurăm locomotive, facem planuri…”, detaliază el. Nu este deloc simplu și, în plus, implică mult timp și, bineînțeles, resurse financiare.
Care este prețul vizitării unei expoziții de modelism feroviar
Chiar dacă nu primesc finanțare de la stat, componenta financiară nu reprezintă o problemă pentru Clubul Feroviar Republica Ploiești. „Noi, ca și club, suntem ok cu ceea ce facem la aceste expoziții (ca de exemplu În Gară la Nenea Iancu – n.r.)”, afirmă reprezentantul clubului.
Expozițiile de trenulețe pot fi vizitate pentru prețuri modice. Undeva la 5-6 lei a fost un bilet pentru „În Gară la Nenea Iancu” anii trecuți. Pentru anul acesta se preconizează undeva la 10 lei, spun organizatorii. Această sumă merită cu siguranță dată pentru ceea ce se poate vedea la o astfel de expoziție.
Chiar dacă prețul este modic, numărul ridicat al vizitatorilor face ca expozițiile să fie rentabile pentru organizatori. Dar, este adevărat, întotdeauna este loc de mai bine.
Magazin de modelism în Ploiești, la expoziția de trenulețe
Cu ocazia expoziției de trenulețe „În Gară la Nenea Iancu”, ediția 2025, Clubul Feroviar Republica Ploiești intenționează să aducă și un magazin de modelism pentru cei care doresc să-și achiziționeze piese pentru colecțiile proprii. „Ploieștiul nu a avut un magazin de modelism de mai bine de 10 ani”. Astfel, în cadrul expoziției de la începutul lunii octombrie, organizatorii acesteia au dezvoltat un parteneriat cu un magazin de modelism din Cluj, HGD. Acesta va fi prezent pe toată durata expoziției la Ploiești.
Expoziția de anul acesta se anunță mult mai complexă față de edițiile anterioare. „Evenimentul este unul complex. Discutăm despre istorie, despre modelism, vom avea și două lansări de carte”, dezvăluie organizatorii evenimentului.
„A cincea ediție a evenimentului organizat de Club Feroviar Republica Ploiești împreună cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, aduce noutăți într-un format extins: organizăm ateliere, urmărim trenulețe, ne bucurăm de Lego Ninjago, iar tinerii – și nu numai – pasionați de feroviare au șansa de a veni la lansarea cărții Anotimpuri Feroviare.
Nu va lipsi magazinul HGD, partenerul nostru de încredere. Prețul este de 10 lei copiii, 15 lei adulții, 30 de lei familiile (minim un adult, maxim 2 adulți). Preț special pentru grupurile organizate programate!”, au anunțat, oficial organizatorii.
Așa că, toți pasionații de modelism, și nu numai ei, sunt așteptați „În Gară la Nenea Iancu”, la Sala Coloanelor de la Palatul Culturii Ploiești, în perioada 3-5 octombrie 2025.