Lido di Jesolo se află în regiunea Veneto, din nord-estul Italiei. Deşi nu foarte departe de Veneţia, Lido di Jesolo nu este o destinaţie pentru iubitorii de artă, ci o staţiune turistică de elită, construită pe coasta Adriaticii pentru familii şi cupluri, dornice de relaxare. Ai o plajă de aproape 15 km lungime, nisip fierbinte, răcoritoare italiene şi ritmuri latino ce te ridică de pe şezlong. Iar dacă pe lângă toate acestea mai pui şi mâncărurile locale, atunci vacanţa ţi se transformă într-un adevărat răsfăţ italian.
Rasfăţ îţi oferim şi noi, cu o vacanţă ieftină de la Europa Travel şi un top cu lucrurile pe care trebuie să le experimentezi în timpul sejurului. Bucură-te de vară în stil italian, dansează, distrează-te şi… gustă din toate mâncărurile locale. Mai ales din preferatele noastre: celebrele spaghetti!
Oraşul vechi
Lido di Jesolo a fost denumit după oraşul Jesolo, situat la nord de Veneția, în regiunea Veneto a Italiei. O vizită în Jesolo îţi va arăta imaginea unui oraş tipic italian unde vei întâlni localnici primitori şi multe restaurante cu preţuri mici, ale căror clienţi sunt în proporţie de 90% italieni. În fiecare dimineaţă de vineri, în Piazza Kennedy a oraşului are loc o piaţă tradiţională, care se încheie la 13:00.
Aqualandia
… sau parcul acvatic nr. 1 in Italia! Cu o tematică mai ceva ca-n Caraibe, parcul este cunoscut în toată Europa. El oferă spectacole regulate cu piraţi, divertisment special pentru copii, cu clovni şi parade, şi peste 25 de dispozitive cu apă, tentante chiar şi pentru adulţi. Aqualandia are 7 domenii tematice (printre care Shark Bay, o picină cu valuri unică în lume) şi se află la 30 de minute cu autobuzul din Lido di Jesolo.
Adventure Golf
Este un club de golf din partea vestică a Lido di Jesolo, din apropierea aerodromului. Nu foarte departe de Piazza Marina şi de drumul principal din Lido di Jesolo, Adventure Golf este înconjurat de grădini generoase, cu fântâni, şi are o vedere splendidă spre mare. Dacă vizitezi mai întâi Aqualandia, vei obţine o reducere de 2€ la preţul taxei de intrare. Iar dacă după golful de relaxare vrei şi niscaiva petrecere, Disco Vanilla este o altă zonă tematică din Aqualandia în care poţi dansa şi petrece până târziu în noapte.
New Jesolandia
Parcul de distracţii New Jesolandia se află în Via Roma Destra, în apropiere de Pista Azzura de carting şi de Aqualandia. Aici ai 50 de distracţii diferite, de la plimbări printre căsuţe colorate şi până la nebunia unui roller coaster de aproximativ 8 metri înălţime. Parcul se întinde pe 20.000 de metri pătraţi şi, alături de numeroase tobogane, are zone de relaxare cu restaurante italiene şi internaţionale.
Gina Rotaru
Ofertă sejur Lido di Jesolo
Hotel International 2* – de la 419 Euro + 329 Lei/persoană, transport cu autocarul, 6 nopţi de cazare cu demipensiune, însoţitor de grup şi asistenţă turistică. Europa Travel, www.europatravel.ro, tel. 021.9407.