- Publicitate -

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Data:

Lasă un comentariu

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu caracter decisiv în dosarul cunoscut public drept „cazul Ciorani”, referitor la acuzații de furt de voturi și fraudă electorală.

- Publicitate -

Contrar așteptărilor unor părți implicate, instanța nu a admis prescripția faptelor, deși s-au scurs cei cinci ani de la comiterea lor. Prin decizia pronunțată, instanța a hotărât ca procesul să continue, cu admiterea unor probe suplimentare cerute de inculpați și părțile interesate.

Pe scurt, instanța a decis că dorește cercetarea probelor video și audio din acest caz. Mai exact: ”În temeiul art. 100 alin. (2) Cod penal, admite în parte cererea de probe formulată de apelanții-inculpați și de intimații-inculpați, în special pentru: Punerea la dispoziție a înregistrării audio-video referitoare la activitatea de renumărare a buletinelor de vot de către organele de urmărire penală. Hotărârea este fără cale de atac (adică decizia de admitere sau respingere a cererilor de probe nu poate fi contestată separat).

Prin urmare, instanța a respins ideea că faptele s-ar prescrie în această fază, cerând continuarea urmăririi penale și investigării cu probe suplimentare.

Imaginea zilei la Ploiești: Scaune de coji, nu doar covoare

Imaginea zilei de astăzi, de la Ploiești, vine de la un cititor care a semnalat o situație din autobuzul 7, în ultima dimineață a...
- Publicitate -

Cazul Ciorani atrage atenția opiniei publice pentru că este unul dintre puținele dosare penale legate de fraudă electorală care au avansat până în faza judecății, într-o comunitate mică, rurală.

În acest context, decizia judecătorilor indică o abordare mai strictă: nu se admit scutiri facile sub pretextul trecerii timpului, dacă există indicii că probele suplimentare pot clarifica faptele.

Pentru inculpați, printre care se află și primarul în funcție al comunei Ciorani Marin Voicu, decizia este o lovitură. Procesul nu se va închide automat prin prescripție, ci va intra într-o etapă mai complexă, cu audieri de martori și analiza materialelor video.

- Publicitate -

De cealaltă parte, pentru victimele reclamatului furt sau fraudă, aceasta poate fi o șansă reală de a obține răspunsuri în instanță, după un lung drum procedural.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Golire parțială și controlată a lacului de acumulare Paltinu

Specialiștii Apelor Române au început golirea parțială și controlată...

Ce trebuie să facă locatarii din Ploiești pentru a avea căldură de la Termo

Începând de luni, 29 septembrie, operatorul Termo Ploiești poate...

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...

Tinerii care au blocat și vandalizat o mașină în trafic la Șirna au fost reținuți

Polițiștii i-au reținut pe cei patru tineri care au...

Mașină blocată în trafic și distrusă la Șirna. Reacția Poliției

Incident grav în Prahova. Mai multe persoane au blocat...
- Publicitate -

Știri noi

Sute de premii, puse în joc la tombola din weekend. Începe Festivalul ARTSANI la Ploiești

Festivalul ARTSANI Ploiești, ajuns deja la a treia ediție,...

Pană de curent pe strada Bobâlna din Ploiești

În dimineața zilei de 1 octombrie 2025, o parte...

Centralele termice ale Câmpinei, azi magazine sau locuri de joacă

Pe 1 aprilie 2008, la Câmpina era închisă și...

Accident la Ploiești. O femeie a ajuns la spital

Miercuri, 1 octombrie 2025, în Ploiești, la intersecția străzii...

Imaginea zilei la Ploiești: Scaune de coji, nu doar covoare

Imaginea zilei de astăzi, de la Ploiești, vine de...
- Publicitate -

Emisiuni

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...

SGU Ploiești primește 70 de bani/mp/lună de spațiu verde

Dragoș Măchițescu, directorul SGU Ploiești, a fost invitatul lui...
- Publicitate -

Vox Publica

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...

Republica Moldova a spus PAS Moscovei

Republica Moldova a spus PAS Moscovei și a făcut...

E gata și Republica de sub Castani, cu bune și rele

S-a încheiat prima ediție a Republicii de sub Castani,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Golire parțială și controlată a lacului de acumulare Paltinu

Specialiștii Apelor Române au început golirea parțială și controlată...

Ce trebuie să facă locatarii din Ploiești pentru a avea căldură de la Termo

Începând de luni, 29 septembrie, operatorul Termo Ploiești poate...

Când începe furnizarea de căldură la blocurile din Ploiești

Termo Ploiești a început, de vineri, livrarea de căldură,...
- Publicitate -