După ce, cu mult avânt, a câștigat, la alegerile din iunie 2024, al patrulea mandat la funcția de primar al comunei Brebu, primarul Adrian Ungureanu, după o călătorie de trei ore și jumătate de la Brașov, a avut o revelație: Câmpina, loc unde era să se răstoarne cu mașina, are nevoie de un primar ca el fiindcă, zice acesta,, „brebenii nu merită prestanța lui”. Într-o filmare postată inclusiv pe site-ul instituției, Ungureanu oferă lecții de administrație Irinei Nistor, pe care o numește „măi, doamnă”, nesfiindu-se să o ia la „per tu”. (VIDEO la finalul textului)
În înregistrarea video de mai puțin de 15 minute, care poate fi văzută la finalul textului, Ungureanu, supărat că brebenii nu știu să îi aprecize munca, dar și „pregătirea, prestanța, experiența și stilul practic”, după ce îi dă povețe Irinei Nistor despre cum se pot rezolva „pe repede înainte” multe dintre problemele Câmpinei, anunță că vrea să candideze la scaunul de primar al municipiului.
„Brebenii nu au nevoie de oameni cu prestanța mea”
De ce? Fiindcă, spune el, brebenii nu sunt recunoscători față de viziunea și „mâna de fier” cu care el a condus și conduce încă destinele comunei.
„Nu vor ordine, nu vor disciplină. Nu apreciază apa, drumurile, podurile și nici activitățile culturale, la care, oricum, veneau mai mult câmpinenii și bucureștenii, activități culturale pe care voi, la Câmpina, nu le-ați avut, cât ați fi voi de câmpineni”, se plânge Ungureanu, care trage și o concluzie nefericită pentru toată strădania lui: „Brebenii cred că n-au nevoie de oameni cu pregătirea mea, cu prestanța mea, cu stilul practic, cu experiența mea”.
Ca un adevărat vizionar, Ungureanu are soluții pentru (aproape) toate problemele Câmpinei
Dincolo de intențiile sale pe termen lung, în filmarea care are exact 13 m și 43 s, acesta găsește soluții pentru fiecare sau aproape fiecare problemă de ordin administrativ cu care se confruntă localitatea vecină comunei pe care o păstorește.
Cu un discurs absolut mesianic, Ungureanu dă, într-o gramatică ce suferă, soluții de-a dreptul vizionare pentru „descongestionarea” traficului, prin lărgirea de străzi, desființarea de trotuare, crearea de sensuri giratorii și „ditai” bulevarde, ba chiar dărâmarea de poduri: „E super de super”, e mesajul plin de avânt, adresat Irinei Nistor de către cel care, prin 2020, a fost filmat când adresa cuvinte grele pentru preotul din sat și pentru femeile care merg la biserică.
„Acolo, (n.red. pe stadion) poți să faci și Târgul Mierii și Târgul Foamei, poți să faci orice”
Același Ungureanu are soluții și în ceea ce privește zonele de agrement, dar și modul în care ar trebui organizate spectacolele publice.
„Îți mai fac o propunere. Am trecut acum două săptămâni, am trecut prin Câmpina, era strada blocată, erau paie și nu știu ce și urla Brenciu de nu se mai termina, printre blocuri. Băi oameni, îi strezezi pe bieții oamenii ăia. De ce nu te-ai gândit să faci un centru civic, cum am făcut eu la Brebu.
Și îți spun eu unde să îl faci…. Ai, cum ieși din Câmpina, stadionul Sterom. Echipa de fotbal, activitățile sportive, le poți face și la Poiana Câmpina, poți să le aduci și la Brebu (…). Ce aș face eu din stadionul ăla? Aș face un centru civic. Aș desființa gardul, aș pune băncuțe și aș planta copăcei, l-aș pava cu piatră, aș lăsa un mic loc de joacă, iar în centru un loc unde să pun un brad artificial și,pe timp de iarnă, ar fi cel mai splendid târg.
Acolo poți să faci și Târgul Mierii și Târgul Foamei, poți să faci orice”, recomandă, ca un adevărat vizionar, Ungureanu, neștiind faptul că respectivului stadion pe care îl vede transformat cât ai pocni din degete, nu-i poate fi schimbată destinația sau, dacă ar putea fi schimbată, relocarea bazei sportive ar fi o procedură foartă complexă.
Ungureanu nu se lasă și continuă al său proces vizionar pentru municipiul vecin. Ar face și magazinuțe cochete, iar toate coșmeliile, maghernițele le-ar rade, în locul lor urmând să răsară „parcări și gazon întreținut ca în parcul Brebu. „Ei, cu ocazia asta, eu zic că ar încânta, câmpineanul ar încânta”, este concluzia edilului Ungureanu, la multitudinea de soluții urbanistice, citite de pe hârtia din dotare.
„La Minister nu mă pun, nici la CJ, ia să mă reorientez și să candidez la Câmpina”
Pe finalul discursului apoteotic, sătul se pare de ingratitudinea sătenilor săi, acesta, probabil în timp ce tranzita cu atâta dificultate Câmpina, își dă seama că misiunea lui, peste trei ani, e cu totul alta: nu se mai vrea primar la Brebu, ci la Câmpina.
„Ce m-am gândit: ministru nu mă pun, nu am 32, 33 de ani, știu diferența între volt și watt, n-am nicio șansă. Președinte de Consiliu Județean, iar, n-am nicio șansă. De ce? Nu dau afară pe nimeni, asta e o prostie, dar introduc ordine, introduc disciplină, ridic ștacheta. La Primărie la Brebu, stau să mă gândesc: mai mă alege brebeanul: Nu! (…)
„La Câmpina sunt oameni cu principii, nu sunt de-aștia care au cărat piatră cu bascula”
Am zis: ia să mă reorientez și să candidez la primăria orașului Câmpina. De ce? Cunosc toți consilieri. Sunt oameni care au principii, nu sunt de-aștia care au cărat piatră cu bascula șia u luat lemne din pădure (…) Nivelul e altul…
Dacă n-am nicio șansă, îl ajut pe Alin Moldoveanu să reia primăria. Are alt elan și altă atitudine. Că l-ați flituit voi, e problema voastră.(…) Am fost fair play. Am anunțat-o și pe doamna primar(…) Deci, acestea fiind zise: s-auzim numai de bine dragilor!”, își încheie apoteotic monologul cel care se vede întâiul gospodar al Câmpinei, pentru că Brebu, inclusiv cei care „au cărat piatră cu bascula” (a se citi consilierii locali), pur și simplu nu îi mai merită nici eforturile, nici pregătirea, nici prestanța, nici stilul și nici experiența.
E loc liber la Voila. Repede până nu se ocupă.