Senatorii AUR au inițiat un proiect prin care propun ca jocurile de noroc să fie organizate numai în stațiunile turistice de interes național. „Legislația prin care s-au mutat cazinourile la marginea orașelor este bună, dar insuficientă”, susține europarlamentarul Adrian Axinia, președintele AUR Prahova.
Reglementările recente legate de interzicerea funcționării sălilor de păcănele și a caselor de pariuri în localitățile cu o populație mai mică de 15.000 de locuitori nu a rezolvat problema din marile orașe.
Senatorii AUR au inițiat un proiect legislativ prin care propun ca jocurile de noroc să fie organizate numai în stațiunile turistice de interes național.
Propunerea legislativă, potrivit eurodeputatului prahovean Adrian Axinia (ECR), are la bază două argumente importante.
„Sunt două argumente importante pe care se fundamentează această propunere legislativă. Pe de o parte, înțelegem faptul că jocurile de noroc pot genera un tip de adicție extrem de nesănătoasă și periculoasă.
Proliferarea „păcănelelor” în zonele sărace ale României a generat drame și probleme sociale și economice majore. Din această perspectivă, legislația prin care s-au mutat cazinourile la marginea orașelor este bună, dar insuficientă. Nu-i protejează în niciun fel pe cei mai vulnerabili şi săraci.
Pe de altă parte, credem că posibila organizare a jocurilor de noroc în stațiuni poate ajuta turismul de acolo și așa greu lovit de măsurile brutale ale Guvernului Bolojan. În felul acesta, se pot genera și investiții țintite.
Ne-am uitat și noi la ce au făcut alții. Am ajuns la concluzia că modelul american este bun. Acolo știi clar: vrei jocuri de noroc, mergi la Las Vegas, Reno sau Atlantic City.
Pentru județul nostru – Prahova – această lege ar fi benefică având în vedere că avem cel mai mare număr de stațiuni turistice din România: 19 la număr”, a precizat europarlamentarul Adrian Axinia.
Reamintim faptul că inclusiv în Ploiești fenomenul jocurilor de noroc a luat amploare și, din păcate, legislația actuală nu îngrădește în niciun mod dezvoltarea acestui fenomen. (Detalii AICI)
Nu imi vine sa cred ca spun asta, dar sustin AUR in acest demers.