Cheloo, solistul trupei Paraziții, este în centrul unui scandal după ce ar fi pătruns cu mașina în curtea Catedralei Mântuirii Neamului.
Artistul în vârstă de 47 de ani a fost reclamat la poliție marți, 29 iulie, după ce a fost observat făcând scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului din București și refuzând să părăsească locația. Potrivit sesizării, și-a parcat mașina în curtea bisericii, apoi a plecat, lăsând vehiculul acolo.
Alte situații în care a ajuns în atenția autorităților
Nu este prima dată când Cheloo are probleme cu drogurile. În 2016, a recunoscut că a consumat substanțe interzise, mai exact canabis, și asta încă din 1996.
Iar în mai 2017 a admis la DIICOT și că a comis infracțiunea de trafic de droguri, mai precis că le-a dat prietenilor săi droguri.
El a semnat atunci un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii și a primit doi ani de închisoare cu suspendare. Cheloo este numele de scenă al lui Cătălin Ștefan Ion, celebrul rapper născut pe 24 martie 1978.
Este membru fondator și solist al trupei de hip-hop Paraziții și a mai fost jurat în emisiunea „X Factor România” de la Antena 1.
Reacția artistului
Artistul a transmis un mesaj video, în care spune că nu poate dovedi că este nevinovat, însă el nu a încercat decât să facă bine. El apreciază că toată această situație nu ar fi altceva decât o înscenare, relatează Știrile ProTV.
„Eu sunt convins că pe data de pe data de 12 mai nu am consumat decât o bere și o gură de bere artizanală. Este tot pe ce am pus gura în viața asta. Jur pe tot ce mi-e mai scump în viața asta că trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct.
Ăsta e mesajul meu pentru oameni. Mesajul meu care spune că am fost îndepărtat de prieteni, că am fost îndepărtat de toți care îmi sunt dragi, încet și meticulos, și crezând în bunătate, am căzut în această chestie.
Este posibil ca singura dovadă pe care o am și să par nebun să fie ce am în sânge. Partea proastă este că nu am cum să vă demonstrez. Nu am cum să demonstrez.
Este doar vorba mea contra tuturor. Îmi cer scuze, dar nu simt decât că am fost luat de prost și îmi pare rău că sunt în continuare un om bun așa cum mă cred de când mă știu. Ba chiar am fost înrăit și îndepărtat de tot ce am mai scump. Vă mulțumesc.”