De la zi la zi, ploieștenii, dar și cei aflați în tranzit prin oraș, par să se resemneze și să înțeleagă că nu au cum să spere la mai mult. Adică ei și-ar dori, doar văd investiții făcute „ca la carte” la o „aruncătură de băț”, însă, la Ploiești, nostalgia vremurilor demult apuse nu pare să dea pace autorităților și punct. Ploieștiul se „mândrește” cu tramvaie vechi de jumătate de secol, dar și cu stații de autobuz/ microbuz, care te poartă într-o călătorie în timp, vrei, nu vrei.
Stația de maxi taxi-uri din în zona de nord a Ploieștiului, terminalul de pe strada Cameliei. Ani de zile, călătorii au suferit din cauza lipsei unui spațiu unde să se poată adăposti în caz de ploaie, vînt, viscol și orice altă intemperie.
Au bombănit de fiecare dată știind că singurul „adăpost” până la sosirea mașinilor e fast food-ul din zonă.
Astăzi, 26 septembrie, însă, „minunea” s-a produs”. Două refugii nou- nouțe au fost montate în stația cu pricina. Aspectul lor, însă, fără a fi cârcotași, pare demn de expresia „bine ne-am întors în urmă cu câțiva ani și într-un alt mandat, apus deja”. Practic, trei fiare și niște panouri de policarbonat, în „ton” cu cele existente în alte stații, care împânzesc întreg Ploieștiul.
Oamenii vor spune, cu siguranță, „bine și așa decât deloc”.
Întrebarea care rămâne, însă, e aceeași de ani de zile și în raport cu (aproape) orice mișcă în acest oraș: „de ce nu se poate și de ce nu se vrea mai mult?”
Nu vom da exemple de bune practici administrative din alte județe. Ne uităm doar la stațiile de autobuz din Sinaia, oraș care nu numai că are un parc de transport public local cu autobuze hibrid, dotate cu cameră video, internet wireless, sistem GPS în computerul de bord, sistem e-ticketing şi rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, dar are și refugii pentru călători care arată cam așa:
Hai că se poate!