Două miliarde de lei au fost alocate de la bugetul local, în anul 2014, pentru înființarea unor stații de închiriat biciclete la Câmpina, dar proiectul nu s-a concretizat, fiind anulat de reprezentanții administrației publice locale fără nicio explicație.
Deși vestea înființări unor centre de închirat bicilete a fost primită cu entuziasm, câmpinenii n-au avut parte de un astfel de "moft", considerat ceva banal în majoritatea orașelor europene. Surse din cadrul Primăriei au precizat că cei care ar fi trebuit să se ocupe de implementarea proiectului s-au lovit de mai multe obstacole pe care nu le-au luat în considerare încă de la început. Nu s-a putut stabili cine se va administra aceste centre de închiriat biciclete și cine se va ocupa de mentenanța acestora, prin urmare proiectul a fost dat la o parte de pe lista de priorități.
Centrele de închiriat bicilete ar fi trebuit să fie amanajate, așa cum a fost gândit inițial proiectul, în zonele considerate turistice în Câmpina: platoul Muscel și pe BUlevardul Culturii.