Nici polițiștii locali de la Câmpina nu au primit norma de hrană, deși aceasta a fost votată la sfârșitul anului trecut în ședința de Consiliu Local. După ce au văzut ce se întâmplă la Ploiești cu colegii lor, cei 42 de polițiști locali din Câmpina au decis să nu întrerupă programul de lucru, deși nici salariul lor nu depășește suma de 900 de lei lunar. Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Câmpina (foto) a declarat că subordonații săi au înțeles că nu este vorba decât despre o întârziere și că în cel mai scurt timp vor primi banii promiși.
"Prin Hotărâre de Consiliu Local s-a votat ca polițiștii locali din Câmpina să primească norma de hrană în valoare de 24 de lei pe zi lucrătoare. Acești bani nu s-au plătit deocamdată, așteptăm și noi acele norme (normele Ordonanţei care reglementează alocarea normei de hrană n.r.). Eu am discutat cu oamenii și le-am explicat că plata nu se poate face decât respectând legislația în vigoare, iar ei au înțeles. Nu are sens să forțăm…Așa cum am stat zece ani fără norma de hrană, mai putem aștepta puțin. Până la urmă, banii vor fi plătiți retroactiv" a declarat Carmen Gheorghe.
Suma totală care va trebui alocată, de la bugetul municipiului Câmpina, pentru norma de hrană a poliţiştilor locali este de aproximativ 250.000 lei.