La Câmpina, de la cimitir de un milion de euro s-a ajuns la unul de 2 milioane de lei.
Primăria Câmpina a renunțat la moftul de a amenaja un cimitir de lux pentru care ar fi fost nevoie de fonduri uriașe – un milion de euro – și a ales să meargă pe o variantă mult mai ieftină, care să nu împovăreze și mai mult bugetul localității. Prin urmare, consilierii locali urmează să decidă în ședința de Consiliu Local care va avea loc, joi, 26 martie, dacă sunt de acord cu noua sumă propusă de primarul Horia Tiseanu pentru această nou investiție, din păcate, absolut necesară la Câmpina.
Astfel, pentru amenajarea cimitirului se propune suma de 1.888,25 mii lei (inclusiv TVA). Banii urmează să fie cheltuiți pentru capelă și corpuri administrative, alei interioare, gard din prefabricate și străzi nou amenajate în exterior. Cimitirul va fi construit pe un teren în suprafață de 25.512 mp, situat în apropiere de cartierul Slobozia, pe strada Izvoarelor și va avea nu mai puțin de 4.575 loturi, durata execuției fiind de 36 de luni.