Covorul cauciucat turnat în câteva spaţii de joacă pentru copii din Ploieşti a început deja să aibă probleme. De câteva zile, sub unul dintre leagănele din locul de joacă pentru copii de pe Strada Praga, covorul respectiv a început să se distrugă. Vineri dimineaţă, în jurul orelor 10.00, o porţiune de aproape un metru pătrat din covorul respectiv nu mai exista, fiind împrăştiată de copiii care se joacă aici. „Nu ştiu care a fost nesimţitul de l-a rupt, dar cert e că nu copiii noştri au făcut asta. E de câteva zile aşa. La noi nimic nu ţine. Vai de capul nostru! Face şi primăria ceva bun şi nici măcar să-l întreţinem nu suntem în stare”, ne-a mărturisit Maria Ene, o ploieşteancă din zonă.
- Publicitate -
Pe strada Praga / Locul de joacă a început să se deterioreze
Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.
Cum ți se pare subiectul?
Sondaj Observatorul Prahovean
Provocarea Observatorul Prahovean
Doctor bun
„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”
Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii
O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...
Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”
Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -
Antreprenori de succes
Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea
Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...
La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială
AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...
Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor
În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -
Exclusiv
Exclusiv
Localitățile din Prahova cu cei mai mulți asistați social
Numărul asistaților social din Prahova a scăzut constant în...
Exclusiv
Falimentara TCE. Biletele nu acoperă nici 20% din cheltuieli
SC Transport Călători Express (TCE) Ploiești traversează o nouă...
Exclusiv
Reportaj din Istanbul: Prețul aurului și produsele „original turkish fake”
Istanbulul este raiul produselor contrafăcute, sau „fake”, așa cum...
Exclusiv
Asociația EuroSpirit aduce la Ploiești „Muzeul Colecțiilor”
„Muzeul Colecțiilor - O Poveste Deschisă Publicului” este proiectul...
Exclusiv
Românii, victimele războiului hibrid rusesc. Raportul oficial care confirmă dezvăluirile Observatorului Prahovean
De aproape doi ani, Observatorul Prahovean derulează o campanie...
- Publicitate -
Știri noi
Eveniment
Ploieștiul, sub cod portocaliu [REPORTAJ VIDEO]
La Ploiești plouă neîntrerupt de peste 24 de ore,...
Social
„Coșul cu alimente” a ajuns și la doi bătrâni nevoiași din Valea Călugărească
„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
Administrație
Beznă, dimineața, pe străzile Ploieștului. „E pericol de accidente”
Mai mulți locuitori s-au plâns că, miercuri dimineață, la...
Eveniment
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
ANM a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru...
Educație
Clase goale la școala din Negoiești. Părinții își mută copiii la oraș
Din lipsă de copii, începând cu anul școlar 2026-2027,...
- Publicitate -
Emisiuni
Emisiuni
Afișe cu informații false despre Polițeanu. Nicio reacție
Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitații lui...
Emisiuni
Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?
De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...
Emisiuni
Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!
Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...
- Publicitate -
Vox Publica
Opinii Voxpublica
Generația TikTok care nu mai ascultă sau poate doar nu se mai simte auzită
Eugenia Popovici, psiholog-psihoterapeut, publică astăzi în Observatorul Prahovean o...
Opinii Voxpublica
Ești client Vodafone și vrei să faci o sesizare? Te vei enerva!
Sâmbăta trecută mi-am început ziua cu următorul mesaj: venit...
Opinii Voxpublica
Un tramvai numit problemă
Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...
- Publicitate -
Pe aceeași temă
„Coșul cu alimente” a ajuns și la doi bătrâni nevoiași din Valea Călugărească
„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
Expoziții, concerte și ateliere la final de Artown NOW Ploiești
Artown NOW Ploiești 2025 a ajuns la final. În...
BluJoy, târgul inedit pentru familii, la Ploiești
BluJoy, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, lansează...
Iarnă în Prahova. Zăpadă de jumătate de metru la Vârful Omu [VIDEO]
Iarna s-a instalat deja în zonele montane înalte din...
- Publicitate -
Prahova sub cod portocaliu de ploi torențiale
Vremea rece nu va ocoli Prahova în următoarele zile....
Scandal uriaș între premierul Bolojan și președintele Dan promovat printr-o reclamă falsă
“Domnule președinte, v-a explicat premierul de ce a trădat...
Acte pentru pensia de invaliditate. Precizări Casa de Pensii Prahova
Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care au realizat...
Un nou val de ploi și frig în Prahova. Când se încălzește
Un nou ciclon va aduce în Prahova, săptămâna viitoare,...