După ce, în vară, ajunsă la Spitalul din Urlați cu dureri acute de stomac, o femeie în vârstă de 69 de ani a fost dată afară de către medicul urgentist pe motiv că problema ei de sănătate nu reprezintă… urgență, un nou scandal a avut loc astăzi la aceeași unitate spitalicească. Medic și aparținător s-au luat la ceartă chiar în holul unității, iar până la palme nu a mai fost decât un pas. Ulterior, ambii și-au făcut reciproc plângeri la Poliție.
Constantin Ionuț a ajuns cu soția sa la UPU Urlați, după ce acesteia i s-ar fi făcut rău la serviciu. Bărbatul susține că a vrut să afle informații despre starea femeii, moment în care medicul de gardă, Adrian Cărămidă, a scos telefonul și a început să îl filmeze. „M-am enervat, l-am întrebat cu ce drept mă filmează, i-am smuls telefonul din mână, dar i l-am înapoiat imediat. În momentul acela mi-a dat o palmă. Evident, m-am enervat din nou și i-am dat și eu lui o palmă”.
Elena Cismaș, managerul Spitalului Orășenesc Urlați, a confirmat incidentul. Lucrurile, însă, nu stau așa cum povestește Constantin Ionuț. Medicul nu s-ar fi atins de aparținător, însă, „s-a trezit cu un pumn în nas, motiv pentru care, la această oră, ( n.red. 14.40) consultă bandajat”.
Citește și: Pacientă dată afară din spitalul Urlați pe motiv că nu reprezintă urgență
„Acest domn Constantin a început să injure și să amenințe, desi medicul i-a explicat calm că trebuie să aștepte și că soția este sub observație, că i se administrează tratament. Dat fiind comportamentul agresiv, medicul, da, l-a filmat pe acest bărbat.
A fost momentul în care aparținătorul i-a smuls doctorului telefonul din mână, iar când i l-a înapoiat i-a dat și un pumn în nas. Au fost amenințări cu dosare penale de ambele părți.
Acum, medicul Adrian Cărămidă consultă, pentru că nu avem pe altcineva de gardă. Asta deși are nasul bandajat. Am chemat Poliția la fața locului, au fost luate declarații de la martori. Așteptăm rezultatul anchetei. Am hotărât să montăm camere video și în zona unde a avut loc conflictul, mai exact între holul de așteptare și staționar. Regretăm situația, nu cu lovituri se rezolvă o problemă într-un spital”, a transmis Elena Cismas.
Poliția Prahova a confirmat incidentul și faptul că s-au depus plângeri de către părțile implicate. Vom reveni cu detalii.
UPDATE:
„În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că, în cursul aceleiași dimineți, la unitatea medicală a fost adusă o femeie căreia medicul de gardă i-ar fi acordat primele îngrijiri medicale.
Pe timpul desfășurării activităților medicale, soțul acesteia, un bărbat de 40 de ani, din comuna Albești-Paleologu, ar fi pătruns pe holul secției, intenționând să intre în salonul unde se afla soția sa. În momentul în care i s-a comunicat de către cadrele medicale că accesul este interzis, acesta ar fi devenit recalcitrant.
La fața locului a intervenit un medic, între cei doi având loc un conflict verbal, care ulterior ar fi degenerat, cei doi bărbați agresându-se reciproc fizic.
Ambelor persoane li s-a adus la cunoștință posibilitatea de a solicita emiterea unui ordin de protecție, conform prevederilor Legii nr. 26/2024, acestea declarând că nu doresc acest lucru.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și lovire sau alte violențe”, a transmis IPJ Prahova.