Începe furnizarea căldurii în sistem centralizat în Ploiești. Temperaturile diurne cât și cele nocturne din ultima săptămână i-au determinat pe reprezentanții Termo Ploiești să înceapă livrarea de agent termic din această seară.
Potrivit directorul Termo Ploiești, Bogdan Becheanu, agentul termic va fi livrat din această seară, de la orele 20.00, însă caloriferele ploieștenilor se vor încălzi începând de mâine seară.
Totodată, acesta a mai precizat că furnizarea va fi efectuată doar pe timpul nopții pentru a evita încărcarea nejustificată a facturilor.
Vă reamintim că Termo Ploiești a început, de vineri, 26 septembrie, livrarea de căldură, la cerere, către spitale, creșe, grădinițe și școli din Ploiești.