La marginea Ploieștiului, în cartierele Mimiu, Bereasca, Mitică Apostol și Râfov, viața arată diferit față de ceea ce întâlnim în zonele centrale. Fiecare cartier are poveștile și problemele sale, însă toate sunt unite de aceeași realitate: lipsa investițiilor și a interesului din partea autorităților.
Viața în cartierul Mimiu
Străzile nu sunt asfaltate deloc, ci doar acoperite cu pietriș, iar în zilele ploioase devin adevărate capcane de noroi. Magazinele sunt aproape inexistente, iar unul dintre singurele puncte comerciale nu reușește să ofere prea multe opțiuni locuitorilor.
Singura veste bună pentru cei din Mimiu este accesibilitatea către oraș, datorită traseului 1D, care are stație chiar la intrarea în cartier.
La capitolul educație însă, situația nu arată deloc bine. „Școala gimnazială nr. 19” este într-o stare precară și pare să nu fi beneficiat de prea multă grijă în ultimii ani, iar capacitatea sa este clar una redusă.
Viața în cartierul Bereasca
La câțiva kilometri distanță, în estul orașului, cartierul Bereasca, cunoscut în trecut și sub numele de „Cartierul Demobilizaților bulgari”, se confruntă cu probleme similare. Deși artera principală este asfaltată, străzile lăturalnice par complet uitate, iar trotuarele, acolo unde există, sunt surpate și periculoase în mare parte.
Câteva magazine de cartier reușesc să acopere strictul necesar al locuitorilor, iar apropierea de AFI Palace Ploiești oferă o alternativă mai generoasă pentru cumpărături.
Transportul public este asigurat de traseul 40, care leagă Bereasca de oraș, iar din punct de vedere educațional, zona stă ceva mai bine: aici funcționează școala „Anton Pann”, care găzduiește și o grădiniță.
Viața în cartierul Mitică Apostol
În partea de vest a Ploieștiului se află cartierul Mitică Apostol, gândit inițial ca o zonă rezidențială, dar care astăzi este destul de departe de acest statut.
Doar câteva străzi, și anume Brândușelor, Delfinului și Plutelor sunt asfaltate, în timp ce restul se transformă în adevărate mlaștini pe timp ploios. Chiar și acolo unde există asfalt, acesta este plin de gropi și denivelări.
În cartier există câteva magazine mici care oferă produse de bază, iar transportul public este asigurat prin traseele 39 și 39B, ceea ce le permite locuitorilor să ajungă relativ ușor în oraș.
Situația educațională este însă dramatică: școala și grădinița care existau cândva aici nu mai funcționează. O imagine dură a trecutului este faptul că toaleta elevilor se afla în curtea școlii, semn al condițiilor precare în care învățau copiii din zonă.
Viața în cartierul Râfov
Nu în ultimul rând, cartierul Râfov, situat în partea de sud a orașului, a mai fost descris pe larg de Observatorul Prahovean drept „o rușine” a administrației locale.
Străzile sunt pline de noroaie, iar locuitorii se confruntă zilnic cu lipsa infrastructurii de bază, într-o zonă care ar fi trebuit să fie dedicată tinerilor.
Magazinele lasă și aici de dorit, dar existența unui minimarket chiar la intrarea in cartier, compensează oarecum. În cee ace privește transportul în comun și accesibilitatea față de oraș, aici există traseul 32.
Patru cartiere, aceeași concluzie: la periferia Ploieștiului, oamenii trăiesc încă în condiții demne de anii ’90, cu drumuri neasfaltate, școli lăsate în paragină și magazine puține.
Singurul lucru care mai leagă aceste zone de oraș rămâne transportul public, însă viața de zi cu zi continuă să fie marcată de lipsuri și de sentimentul că sunt uitați de lume.
E un contrast vizibil și dureros: în timp ce în cartierele de periferie lipsesc investițiile de bază – străzi asfaltate, spații verzi întreținute, transport decent, locuri de joacă sau centre comunitare – în zonele „cu vizibilitate” cum ar fi bulevardul, se organizează festivaluri, concerte și evenimente cu bani publici.
„Republica de sub castani” e o inițiativă culturală frumoasă, dar ea scoate în evidență un dezechilibru: cultura și spectacolele primesc vizibilitate, în timp ce viața de zi cu zi a celor care locuiesc la marginea orașului rămâne ignorată.
Comentariul amar e că se construiește imagine, nu infrastructură. Avem festival sub castani, dar nu avem trotuare pe care să ajungă oamenii în siguranță la el. Avem concerte în centru, dar în cartiere oamenii nu au iluminat stradal sau canalizare.
Edilul parcă ieșea in „băi publice de mulțimi” pentru că îi place să fie adulat, unde e acum să vadă realitatea?