O firmă din Câmpina, Aveuro Internațional, a câștigat peste 50% din contractele de livrare microbuze școlare electrice la nivel național. Societatea care aparține lui Vlad Papuc, fiul liberalei Rodicăi Papuc, a luat microbuze, în special Ford, pe care le-a carosat, costul total fiind de sub 100.000 de euro/mașină. Au fost date în diferite în județe, unele prețuri fiind mai mult decât duble, arată o investigație a celor de la reporteris.ro.
UPDATE 2: Ministerul Educației și Cercetării a reacționat, marți după amiază, la ancheta reporteris.ro, referitoare la achiziția la suprapreț a microbuzelor școlare electrice prin programul PNRR.
Potrivit instituției, „în limitele atribuțiilor prevăzute de lege, Ministerul Educației și Cercetării analizează cu celeritate situațiile semnalate în spațiul public cu privire la achiziția microbuzelor electrice”.
Dar, precizează MEC, Ministerul Educației și Cercetării are atribuții de verificare a documentaţiei aferente acestor proceduri după finalizarea acestora și finalizarea activităților proiectului (ex-post). În acest context, Ministerul Educației și Cercetării a decis să analizeze cu celeritate documentația pentru județele Iași și Prahova, iar în situația în care vor fi identificate nereguli, va dispune luarea măsurilor care se impun sau, după caz, va informa autoritățile cu atribuții de a interveni.
Ministerul arată că responsabilitatea unor verificări, în afara acestui context, aparține altor instituții:
„Derularea activităților din cadrul proiectelor PNRR și organizarea procedurilor de achiziție publică sunt în sarcina exclusivă a consiliilor județene, în calitate de beneficiari.
Potrivit legii, procedurile de achiziție privind microbuzele electrice se desfășoară prin platforma națională a achizițiilor publice SEAP, cu posibilitatea verificării acestora înainte de realizarea procedurii, ex ante, de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).
În raport cu atribuțiile prevăzute de HG nr. 731/28.06.2024, Ministerul Educației și Cercetării poate aproba misiuni de verificare derulate de Corpul de Control propriu strict la instituțiile din subordine.”, notează edupedu.ro.
UPDATE 1 : Consiliul Județean Iași a reacționat în urma investigației realizată de reporteris.ro cu privire la achiziția microbuzelor electrice pentru elevi.
„În urma articolului apărut astăzi în publicația Reporter de Iași, Consiliul Județean Iași consideră necesar să ofere clarificări privind achiziția microbuzelor electrice pentru transportul elevilor.
CJ respinge categoric speculațiile prezentate în spațiul public și reamintește că acest proiect, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C15 Educație, a fost realizat cu respectarea legii, în mod transparent și cu un singur scop: binele copiilor și al comunității.
Proiectul a fost derulat cu respectarea strictă a legislației naționale privind achizițiile publice și a ghidurilor de finanțare aferente, aprobate de Ministerul Educației. Procedura de licitație a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și a fost deschisă tuturor operatorilor economici interesați.
Patru firme au depus oferte, acestea fiind evaluate după criteriul „cel mai bun raport calitate-preț”, unde componenta financiară a avut o pondere de 40%. Întregul proces a fost supus controlului ex-ante al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), în conformitate cu decizia de verificare emisă la începutul anului 2024.
În urma evaluării, oferta declarată câștigătoare a aparținut companiei S.C. Aveuro International SRL, valoarea contractului fiind de 26.364.000 lei fără TVA pentru 26 de microbuze electrice, ceea ce reprezintă un preț unitar de 1.013.000 lei fără TVA. Acest preț este rezultatul unei competiții reale și corecte între ofertanți și nu poate fi comparat cu prețuri „de catalog” afișate pe internet, care nu reflectă configurația tehnică, dotările obligatorii sau cerințele din caietul de sarcini.
Datele publice din platforma SEAP arată că, în cadrul aceluiași apel PNRR, prețurile obținute la nivel național au variat considerabil în funcție de specificațiile solicitate și de rezultatele licitațiilor, iar Iașul se situează în zona medie a acestor valori, sub cel mai mare preț înregistrat – 1.313.000 lei fără TVA/unitate, în județul Olt.
Dimensiunea microbuzelor a fost limitată la 6,8 metri conform prevederilor din Anexa 12 – Termenii de Referință privind achiziționarea de autovehicule nepoluante de transport persoane (microbuze electrice) pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar, asigurând astfel adaptabilitatea acestuia la infrastructura rutieră existentă și la nevoile comunităților beneficiare.
Consiliul Județean Iași, în calitate de beneficiar, a implementat acest proiect în colaborare cu primăriile din județ, beneficiarii finali fiind elevii din unitățile de învățământ, în special din zonele rurale și izolate, cu acces limitat la transport.
Lista localităților care au primit microbuze a fost întocmită conform criteriilor de prioritizare stabilite de Ministerul Educației în Ghidul Solicitantului, aprobate prin Ordinul de Ministru nr. 4269/18.05.2023, criterii care au vizat numărul elevilor navetiști, lipsa mijloacelor de transport școlar funcționale, distanța zilnică parcursă, amplasarea în zone rurale sau defavorizate și existența stațiilor de încărcare.
Pe baza acestor criterii, Ministerul Educației a identificat, înainte de lansarea apelului, 83 de unități administrativ-teritoriale din județul Iași ca potențiali beneficiari. Ulterior, Consiliul Județean a depus cererea de finanțare, a semnat acorduri de parteneriat cu primăriile și a derulat achiziția conform termenilor din contractul de finanțare.
Ca urmare a desfășurării procedurii, s-a obținut o economie de peste 3,8 milioane lei fără TVA, sumă pentru care Consiliul Județean Iași a solicitat Ministerului Educației aprobarea achiziției a încă trei microbuze electrice. Acestea vor fi distribuite localităților Belcești, Mironeasa și Tătăruși, în urma unei departajări realizate conform ghidului, ținând cont de amplasarea în mediul rural și de numărul de burse sociale acordate elevilor.
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, subliniază că administrația județeană nu are voie să funcționeze pe baza impresiilor, ci doar pe baza legii și a rigorii administrative: „Președintele Consiliului Județean nu intervine în procedurile de achiziție publică, acestea fiind derulate exclusiv de specialiștii instituției, în conformitate cu legea și cu ghidurile specifice finanțărilor din fonduri europene.
Tratăm cu maximă responsabilitate utilizarea fondurilor publice și europene, iar obiectivul nostru este să asigurăm condiții mai bune de transport pentru elevii din întreg județul, în special pentru cei din comunitățile rurale și izolate.”
Prin aceste clarificări, Consiliul Județean Iași reafirmă angajamentul său pentru transparență, respectarea legii și utilizarea eficientă a fondurilor europene în interesul direct al comunității”.
Știrea inițială:
La secțiunea „anunțuri de atribuire” din sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), Aveuro Internațional figurează cu cel puțin 35 de contracte în valoare de peste 135 milioane de euro.
Societatea a câștigat licitațiile publice organizate în mai multe județe, microbuzele școlare fiind achiziționate prin proiecte finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) .
Preț dublu pentru fiecare microbuz în parte
Potrivit investigației reporteris.ro spre exemplu, la Iași a adus 26 de microbuze la un preț per exemplar de 202.800 euro fără TVA, iar recordul a fost atins la Olt: 262.000 euro/mașină.
Același microbuz, pe care Aveuro l-a adus la Iași cu 1.014.000 lei, a costat la Brașov doar 743.000 lei. Cu prețul adjudecat la Brașov, județul Iași ar fi cumpărat 35 de microbuze școlare electrice față de doar 26 cât a luat, în condițiile în care furnizor a fost aceeași firmă, Aveuro Internațional, precizează publicația citată.
Alt termen de comparație diferența plătită în plus pentru fiecare din cele 26 de microbuze pe care Iașul le-a luat este cât contravaloarea unui apartament cu două camere. La această licitație, Iașul a pierdut cât un bloc cu 26 de apartamente.
Au fost luate doar jumătate din microbuzele școlare estimate
În Ghidul solicitantului din 2023, bugetul proiectului derulat cu fonduri PNRR era de 250 milioane euro, fără TVA, alocarea financiară per proiect/județ de puțin peste 6 milioane de euro.
Cu acești bani, același ghid vorbea despre achiziția a 3.200 de microbuze școlare. Ar fi rezultat un cost de 78.125 euro/bucata.
3.200 microbuze : 40 de județe = 80 mașini pentru fiecare județ.
Or, la doi ani de la demararea programului, acum avem până în 40 microbuze maxim de județ (excepție face Buzăul care a dublat valoarea proiectului cu bani din bugetul local), cu un cost per mașină ce variază între 148.000 și peste 260.000 euro, mai arată investigația.
Rodica Papuc: „Suspectez că e ceva politic”
Contactată telefonic, Rodica Papuc, mama patronului Aveuro Internațional, cea care deține firma de transport Ave Diana, a ținut să facă următoarele precizări:
„Nu văd ce treaba are în toată povestea asta culoarea mea politică. Da, sunt liberală și mă mândresc cu asta. Legat de această investigație, eu suspectez că e ceva politic. Fiul meu, orice control ar veni, e bec, cum se spune, e perfect în legalitate.
Nu scrie nicăieri că poți pune adaos 30,50 sau 100%, nu există restricții. E o piață liberă. Vlad plătește taxe la stat, impozit pe profit, etc. Nu văd care este problema.
El în fabrica de carosare a investit enorm. De ce nu spune nimeni și că noi asigurăm undeva la 300 de locuri de muncă? Asta nu se vede?! Dacă nu era totul la vedere, câștiga și în Prahova, ori aici a pierdut în fața unei firme din București. Am făcut fericite, însă, alte Consilii Județene”.
Bani pentru bursele elevilor nu sunt. Dar sa bage asta in buzunar o suta de milioane de euro se poate. Cine știe cu cine i-a împărțit si nu va pati nimic.