Sindicaliștii din învățământ au în plan strângerea a 100.000 de semnături pentru susținerea unui proiect de lege prin care să fie înlăturate măsurile care afectează educația, odată intrata în vigoare Legea Bolojan.
Este vorba, în primul rând de majorarea normei didactice, revizuirea modului în care s-a făcut plata cu ora, dar și de comasarea școlilor sau mărirea numărului de elevi dintr-o clasă.
„Am hotărât constituirea, din reprezentanți ai federațiilor noastre, a unui comitet de inițiativă legislativă pentru a declanșa procedura de strângere a 100.000 de semnături de la cetățeni cu drept de vot din cel puțin un sfert din județele țării, pentru susținerea unui proiect de lege privind unele măsuri în domeniul învățământului, prin care să se înlăture măsurile dispuse arbitrar, fără un studiu de impact, prin Legea nr. 141/2025 și care aruncă sistemul educațional în criză.
Prin acest proiect de lege propunem abrogarea prevederilor privind majorarea efectivelor de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari, a celor privitoare la mărirea normei didactice de predare, a celor care reglementează un tarif la plata cu ora la un nivel mult inferior celui care s-a aplicat 28 de ani (de la data intrării în vigoare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și până în prezent) și a celor referitoare la modificarea degrevărilor personalului didactic de conducere, de îndrumare și control.
De asemenea propunem creșterea la 3 salarii de bază ale persoanei, a cuantumului primei de instalare neimpozabilă ce se acordă, începând cu anul școlar 2026-2027, personalului didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unități de învățământ aflate în zone din mediul rural, defavorizate sau isolate”, transmit sindicaliștii din învățământ.
Reprezentanții profesorilor fac apel la întreaga societate civilă, la părinți și elevii majori, la studenți pentru strângerea celor 100.000 de semnături.
Inainte de a semna aceasta lista cu solicitari,am intrebari:
– ce facem cu clasele/scolile cu promovabilitate extrem de scazuta la examene ( 25%-30% ) ?
– ce facem cu meditatiile de aprox. 1.440.000.000 lei / an neimpozitate si platite la negru ? Statul pierde venituri care ar putea fi folosite chiar pentru îmbunătățirea școlilor.
– un parinte plateste anual aprox. 9818 ron pentru meditatii ( evident la negru ) , cati oare isi permit aceste costuri ?
– la examenele pentru titularizare, procentele de promovabilitate a profesorilor la examenul de titularizare este aprox. 40%. Sa veniti cu aceste procente dar cu solicitari de majorare a platii orei suplimentare denota un tupeu fantastic. Ce solutii propuneti pt a imbunatati aceste procente?
Asadar, ca de obicei,sabotam anul scolar cu cerinte absurde,dar fara nici o crestere a calitatii serviciilor prestate.