Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă, invariabil, termenul de „business” în Ploiești. Ce însemna să faci business atunci, imediat după Revoluție, când în România nu exista noțiunea de „antreprenoriat”, este greu de imaginat pentru oamenii, mai ales tineri, care fac în ziua de astăzi business. Dar, începuturile sunt importante, rădăcinile antreprenoriatului au fost sădite, în Ploiești, de familia Vagneti, iar Coca Vagneti este, și în ziua de astăzi, un simbol al antreprenoriatului local.

La doar 63 de ani, Coca Vagneti este în prezent o mamă și o bunică fericită. A ales să se retragă în prezent din afaceri și să-și dedice timpul liber familiei și pasiunilor ei. Pe lângă cele două nepoate, care îi umplu timpul în fiecare zi, ea își bucură sufletul cu mici obiecte handmade, pe care le confecționează cu drag și simț estetic. „Nuuu, nu le vând. Le ofer cadou. Îmi face mare plăcere să lucrez la ele”, spune Coca Vagneti, preîntâmpinând parcă o întrebare viitoare: „Deschideți o nouă afacere?”

Adevărul este că există în privirea ei acel „ceva” care o face să fie un om de afaceri „pur-sânge”, cum se spune. Are o pasiune nativă pentru business și a muncit zeci de ani pentru a-și construi numele și credibilitatea pe care le are în prezent. Și, astfel, de fiecare dată când vezi că se apucă de ceva nou, ai impresia că încearcă să construiască un nou business. Dar nu, de data asta nu. Doar se bucură de această activitate.

„Nu are cum să înțeleagă cineva cum era să faci afaceri atunci, în anii 1990”

…își începe Coca Vagneti povestea activității care i-a adus numele acolo unde este astăzi: o referință a businessului autohton.

A deschis primul magazin în Ploiești, în 1991, cu 800.000 de lei, credit contractat la o bancă, pentru care „a pus gaj” mașina, și încă 160.000 de lei împrumutați. „Soacra mea țin minte că era speriată, să nu cumva să rămânem fără mașină”, povestește, cu nostalgie, antreprenoarea. „Consider că am avut curaj. A fost o nebunie”, mai spune ea.

A fost gestionară pe vremea comunismului și, imediat după Revoluție, a preluat în gestiune spațiul magazinului unde lucra și pe care, ulterior, l-a și cumpărat. „L-am luat în locație de gestiune prima dată. Apoi l-am cumpărat. Asta se întâmpla în 1991”, povestește ea.

A început cu un magazin mixt, Vanicos, pe Bulevardul Republicii din Ploiești. Aici vindea produse alimentare într-o parte și textile și cosmetice în cealaltă parte. A încercat să amenajeze magazinul astfel încât să arate „wow” pentru vremea respectivă. Astfel, și-a câștigat imediat clienți. „Am vândut de toate…”, își aduce ea aminte.

Creditul la bancă și împrumutul le-a achitat destul de repede. „Aveam 1.200.000 de lei stoc și vindeam 500.000 pe zi… jumătate de milion”, povestește ea. Astfel, era normal să scape repede de datorii. Așa a început numele de Vagneti să crească în viața antreprenorială din Ploieștiul anilor 1990.

Puțină lume își imaginează însă ce muncă este în spatele unui astfel de comerț

Fără telefoane mobile și fără internet! Câți antreprenori, câți comercianți din ziua de astăzi își pot imagina cu este să ții o afacere în acest fel?

„În fiecare dimineață plecam la București după marfă. Șofer era cumnatul meu, care avea o remorcă. Mergeam cu creionul și cu caietul în mână, cu aparatul deschis (de radio – nr.r), și unde auzeam o reclamă de  ceva, mergeam acolo”, explică ea modul în care reușea să aducă marfă pentru magazinul din Ploiești.

Era greu pentru că, la începutul anilor 1990 fabricile de stat refuzau să dea marfă „la privat”. Astfel, era destul de complicat… La început, pe partea de cosmetice a lucrat cu fabrica Miraj. „Cunoșteam acolo o doamnă, încă de când lucram ca gestionar. Și ea mi-a dat marfă, chiar dacă eram privat”, spune Coca Vagneti.

Citește și: Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Pe partea de alimentară, a încercat întâi să ia marfă de la ICRA București. Dar a fost refuzată. Nu a renunțat. S-a dus în audiență până la directoarea fabricii căreia i-a explicat situația.

„Aveam 29 de ani. I-am zis că sunt o femeie, probabil puțin nebună, dar vreau să fac lucrul ăsta (comerț – n.r.). I-am spus că mă lovesc de refuzuri. I-am spus că plătesc pe loc, aveam banii, dacă vinedeam jumătate din marfă în fiecare zi (…) Cred că am impresionat-o pentru că am început să iau marfă de la ei”, povestește antreprenoarea despre începuturile comerțului alimentar.

Și, de atunci, a început să ia de la ICRA București aproape tot ce însemna produs alimentar: „produse preambalate, biscuiți…”, dar și salamuri și alte mezeluri procesate.

Odată creditul achitat, a achiziționat un microbuz pentru marfă și, astfel, transportul a devenit mai facil. „Cumnatul meu era șofer. Plecam dimineața, la ora 6, luam marfă, aduceam și vindeam trei tone de cafea într-o singură zi! Alune, la fel… Apoi cumnatul meu se mai ducea, în aceeași zi, pentru încă un transport, pentru că nu aveam capacitate de transport mai mare”, își amintește Coca Vagneti.

De la cafea și alune la încălțăminte și săpun, la Vanicos se găsea orice

Puțin timp mai târziu a reușit să ajungă la magazinul Mercur București, de unde a început să aducă, la Ploiești, pantofi. „Cumpărau baxuri. Nu știu ce făcea lumea cu toți pantofii ăia… Este adevărat, erau italienești, frumușei…”, povestește ea despre euforia cumpărăturilor de după 1990. „Aveam persoană care stătea la ușă când se umplea magazinul, pentru că altfel nu aveai cum…”, mai adaugă aceasta.

„Plecam dimineața la București, veneam seara la 6. La 2 noaptea plecam la Timișoara, la Guban, de unde luam pantofi… renumiții pantofi de Guban, buni, din piele, și ajungeam a doua zi la 4-5 dimineața. Dormeam în mașină și iar plecam la București, pentru că se termina marfa…”, detaliază ea care era viața unui antreprenor după 1990.

Apoi, pentru a-şi păstra clienţii şi vânzările, a început să aducă zahăr. „Aduceam zahăr. TIR-uri întregi de zahăr. Nu știu ce făcea lumea cu atâta zahăr…”. Pe lângă zahăr, vindea și textile și alimentare. Erau cozi imense la Vanicos pentru că lumea venea și cumpăra nu doar zahăr ci și celelalte produse care erau disponibile în cadrul magazinului.

Citește și: Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

Chiar și atunci plătea taxe, lua autorizații pentru absolut tot ce comercializa, plătea impozit pe salarii… Din acest punct de vedere era la fel ca și în ziua de astăzi. Doar că erau mult mai puțini oameni care făceau business, și, astfel, concurența nu era atât de acerbă.

În acest ritm a mers, fără pauză, fără concedii, timp de trei ani de zile. „În 1993 am închis magazinul pentru prima dată, și am plecat cu tot personalul, inclusiv familiile lor, la mare, la Olimp, o săptămână. A fost așa de frumos!”, își aduce ea aminte cu nostalgie. Atunci a fost primul concediu pe care și l-a luat după ce deschisese pentru prima dată magazinul Vanicos.

A vândut de toate, dar niciodată nu a făcut ceva împotriva conștiinței ei. „De exemplu, eu nu am vrut să fac casă de amanet, deși se câștiga foarte bine… Nu am putut. Cum să vină cineva la mine, să-și lase televizorul ca să facă rost de bani să-și trateze copilul și eu să profit de asta?”, spune ea. Așa că inima nu a lăsat-o să deschidă casă de amanet, a simțit că nu poate face bani pe spatele nenorocirii oamenilor.

Croitoria a fost un alt pariu spre care s-a îndreptat

După perioada de euforie a cumpărăturilor, s-a reorientat spre croitorie, tocmai în ideea de a aduce noutăți pe piața din Ploiești. Erau anii 1993-1994. Astfel, a ajuns să meargă în Dubai pentru a aduce de acolo materiale textile.

„La un moment dat m-am apucat de croitorie. Astfel, am plecat, în 1994, în Dubai. Am adus din Dubai materiale și materialele se vindeau cu coadă. Așa ceva era incredibil. Stătea lumea la coadă să cumpere materiale. La fiecare două luni mergeam în Dubai pentru a aduce materiale textile”.

Pentru a le putea transporta, stătea nopțile și desfăcea rolele de material pentru a le putea împacheta și aduce în țară. „Plăteam bagajul la volum. Dacă nu făceam asta, transportul ieșea foarte scump”, explică ea. Sute de role desfăcea și strângea materialele pentru ca acestea să poată încăpea în cutii. „Acum am probleme cu mâinile. Mă dor. Cred că de atunci, de la acea perioadă am aceste probleme acum…”, mărturisește Coca Vagneti.

Ulterior, a trecut la următorul capitol: confecții, croitorie. A pornit cu îmbrăcăminte făcută pentru ea. „Făceam pentru mine, mai puneam și în magazin. Îmi făceam o rochie, o puneam în vitrină. Imediat se vindea”, povestește antreprenoarea. Așa a început croitoria, cu o singură fată. Ulterior, a ajuns să aibă 40 de angajate.

Vindea hainele făcute de ea atât în magazin, cât și la târgurile de confecții organizate în țară: la Iași, la Constanța, la Brașov… „Vindeam sute de produse, făceam milioane. Vindeam mult…”.

Citește și: Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

Pentru că spațiul de pe Republicii devenise neîncăpător pentru partea de croitorie, a găsit un alt spațiu mai mare. Și, astfel, a ajuns să dețină două spații în Ploiești, unul pe Republicii și altul în spatele Complexului Mercur, din centrul orașului.

Ba mai mult, deschisese magazin Vanicos și în București, în „Magazinul Victoria”, cum era cunoscut pe atunci. Afacerile mergeau deci, și mergeau curat. Era greu însă, cel puțin până s-au deschis, în România, depozitele mari de en-gros, cum a fost Flora.

Înainte de pandemia de Covid din 2020, a închis croitoria. De ce? Deja nu mai era rentabil, fiind din ce în ce mai puțină lume care aprecia lucrul manual. Era deja o competiție inegală cu mărfurile de serie și, astfel, a simțit că era timpul să renunțe.

„Aveam bani, dar nu aveam timp”

Timpul, nu banii, a reprezentat mereu marea problemă a femeii de afaceri Coca Vagneti. „De multe ori, când mă duceam în București după marfă, aș fi vrut și eu să-mi iau câte ceva. Dar nu aveam cum, eram mereu pe fugă. Aveam bani dar nu aveam timp”, povestește antreprenoarea.

Nici măcar timp să facă școala de șoferi nu avea, așa că permisul de conducere l-a luat târziu, după 30 de ani. La serbările sau la ședințele copilului, nu ajungea niciodată. Și acesta este un mare regret pe care îl are. „Îmi reproșa că eu niciodată nu veneam la serbări sau la ședințe. Dar pur și simplu nu aveam cum să ajung…”, povestește, nu fără undă de regret în glas, mama-antreprenor.

Nimeni, din cei care nu au trăit și nu au făcut afaceri în acea perioadă, nu-și poate imagina cum era „circuitul banilor” atunci, când plata cu cardul nu exista. „Stăteam câte o oră să numărăm și să așezăm banii. Așa se stătea pe atunci”, povestește antreprenoarea. „Nimic din ce e acum, nu se compară cu ce era atunci. Era altceva”, explică ea.

„Stăteam cu hârtia, creionul, cumpăram toate ziarele, pentru că dădeau reclame în ziar, și așa ne luam noi marfa. Că nu aveam de unde, nu era niciun depozit anume să te duci să iei marfă”, povestește Coca Vagneti, pentru a încerca să portretizeze tabloul cât mai complet al afacerilor de după 1990.

Coca Vagneti a refuzat întotdeauna să intre în politică

Nu o dată, au fost îndreptate oferte către Coca Vagneti de a intra în politică, mai ales în perioada în care se căuta asduu promovarea femeilor. „Am primit ofertă să fiu deputat. Și le-am zis că nu știu, că n-am eu treabă cu asta”. Așa că antreprenoarea a refuzat însă de fiecare dată. „De ce?”, a venit întrebarea firească.

„Nu am cunoscut niciodată, pe nimeni, să fi intrat în politică pentru un crez, adică pentru țară, pentru o credință. Și cunosc multă lume în politică. Nimeni nu a intrat într-un partid ca să facă ceva. Toți au intrat ca să facă bani. Eu făceam bani și așa. N-am nevoie de banii lor. Vreau să dorm noaptea liniștită”, își motivează Coca Vagneti alegerea. Și, așa cum se vede, este una corectă.

În ceea ce privește studiile, Coca Vagneti are la bază, așa cum ea însăși spune, Liceul Economic. Și atât. Are însă, în casă, peste 6.000 de cărți care nu au stat degeaba. Și asta spune multe.

„Puteam, după Revoluție, să mă duc să fac o facultate ca să-mi iau o diplomă. Nici nu trebuia să trec pe acolo. Vă rog să mă credeți că n-am vrut. Cum așa? Cum să am diplomă și să nu știu despre ce e vorba?!?! Nu pot să fac lucrul ăsta, și n-am făcut-o. Și nu-mi pare rău…”, dezvăluie antreprenoarea.

A dat dovadă însă, în toți anii, de o tenacitate ieșită din comun și de un spirit antreprenorial puternic. Puțini sunt cei care se pot ridica la nivelul ei de simț al afacerilor și, poate că, mulți antreprenori aflați la început de drum, ar trebui să ia lecții de la ea.

Momentele grele în viață au fost cele au întărit-o

Deși invidiată, de-a lungul timpului, de multă lume, Coca Vagneti nu a fost ocolită de momente dificile în viață. Din punct de vedere financiar a simțit ce înseamnă lovitura atunci când prețul dolarului s-a dublat, aproape peste noapte, și, atunci a simțit ce înseamnă să pierzi. Dar s-a ridicat ulterior. „Așa e în viață…”, spune resemnată.

Mai greu i-a fost să-și revină după decesul soțului, cel care i-a fost alături și a sprijinit-o în tot. A fost greu să învețe să trăiască fără el. „Am avut mai mult de o lună de zile când stăteam în grădină și mă uitam la gard. Altceva nu făceam”, povestește ea, cu greu. Pentru copil însă, s-a ridicat și a mers mai departe.

Acum, în prezent, nu mai deține nicio afacere. Spune că trăiește bine din chiriile pe care le încasează pe spațiile comerciale care îi aparțin în continuare. Își dedică timpul celor două nepoate și noii sale pasiuni: lucrul manual. Confecționează, cu propriile mâini, diverse obiecte de decor care îi bucură, atât sufletul ei, cât și pe al persoanelor care le primesc în dar. Da, le face și le oferă cadou. Și, astfel, demonstrează încă o dacă că… nu poate sta locului!

Citește și: Tineri care au rămas în Ploiești: Ana Militaru, antreprenor la 19 ani

Coca Vagneti acum trăiește, nu mai muncește. „Am muncit mult. Și mă bucur și eu acum de copilul meu, de copiii lui.”, spune ea. „(…) Eu n-am stat cu copilul meu…”, este, probabil, singurul regret al puternicei femei de afaceri. Dar, totodată, ea a ajuns un model pentru fiul ei, tată la rândul lui, care, în prezent, înțelege de ce lucrurile au fost așa cum au fost în copilăria lui.

„Dacă ar fi să luați de la capăt, mâine, ați face-o?”, a fost întrebarea, firească, de la finalul întâlnirii cu Coca Vagneti. Iar răspunsul ei a fost fără nicio clipă de ezitare: „Da!”. „Nimic n-aș schimba. (…) Am avut multe momente frumoase. Aș lua-o exact de la capăt! (…) Am făcut și greșeli, dar am învățat din mers, pentru că n-am știut, și n-am avut mari pretenții la mine, că n-aveam de unde să știu…”, explică antreprenoarea

Coca Vagneti ar putea, cu ușurință, să scrie o carte despre toată viața ei ca antreprenor în, poate, cea mai grea perioadă prin care a trecut România din acest punct de vedere. A muncit, a luptat, a câștigat, dar a și pierdut. Cel mai important însă, a știut să facă ce-i place și să o facă în așa mod încât, acum, să poată dormi liniștită în fiecare noapte. Este un exemplu pentru generația actuală de antreprenori și, de ce nu, și pentru generația care vine. Se poate, și în Ploiești, să faci afaceri curate și, mai ales, să te respecți și să-i respecți pe toți cei din jurul tău. Și Coca Vagneti este un astfel de om, de model de femeie de afaceri.