Există oameni care nu așteaptă ca lumea să devină mai bună, ci aleg să o facă ei mai bună. Marilena Macovei este unul dintre acei oameni. Nu are funcții deosebite, nu se laudă cu vorbe mari… Marilena Macovei are ceva rar și prețios: o inimă uriașă care bate pentru cei nevoiași și Asociația Evelline.
Trăim într-o lume agitată, o lume în care secunda nu mai este unitate de timp. O lume în care uneori chiar și cuvintele celebre ale lui Octavian Paler „Mai avem timp” parcă nu își mai găsesc sensul.
O lume cu oameni nevoiași, amărâți, bătuți de soartă. Pentru o parte dintre ei un colț de pâine este asemenea unui tort de la o zi aniversară. O lume pestriță, o lume unde uneori a spune măcar o vorbă bună este greu de înțeles.
Și poate mai există „îngeri” printre noi. În ziua când am avut șansa să pot sta de vorbă cu Marilena Macovei, mi-am spus că nimic nu este la întâmplare.
Portret de femeie – Marilena Macovei
Dacă o întâlnești prima dată pe Marilena Macovei, poate nu ți se va părea altceva decât o femeie modestă, cu mâini muncite și ochi care râd ușor, chiar și când vocea îi tremură. Dar când începe să vorbească despre copii, în privirea ei se aprinde o lumină.
„Nu știu să fac altceva decât să iubesc copiii”, spune Marilena Macovei. Este miezul a tot ce a făcut și face. Nu este eroină în ziare. Nu apare la televizor. Dar în ochii copiilor pe care i-a ajutat este tot universul.
Marilena Macovei are o poveste impresionantă de viață. Este mama a doi copii, un băiat și o fetiță Evelline. Un nume predestinat, un nume cu o semnificație aparte.„Evelyn este un nume cu origini englezești, care își trage rădăcinile de la numele normando-franțuzesc Aveline, fiind la rândul său diminutivul numelui Ava. Numele Evelyne este ca o declarație pentru fetița ta, traducându-se ca fiind un „copil dorit”.
Am început interviul meu cu Marilena, prin a o ruga să-mi spună câteva cuvinte despre ea și mai ales despre asociația pe care o conduce „Evelline -iubim copiii”.
Într-un colț de lume unde mulți uită să se oprească și să asculte, acolo ajunge și Marilena o femeie cu o inimă atât de mare încât pare că poate cuprinde toată durerea și speranța oamenilor din jur. Marilena Macovei, președinta Asociației Evelline, este acea lumină caldă care străbate întunericul singurătății și neputinței pentru zeci, poate sute de copii și bătrâni din județul Prahova.
Pentru ea, ajutorul nu este o simplă obligație socială, ci o chemare care vine din adâncul sufletului. O chemare ce răsună în fiecare telefon care sună, la fiecare mesaj postat pe rețelele de socializare, în fiecare cutie cu daruri adunate cu grijă, în fiecare pachet cu alimente oferit cu mâna tremurândă unui copil sau unui bătrân.
Copiii: speranța vie a Asociației Eveline
Eveline este fetița Marilenei. Are 5 anișori, iar acum este bine. Face terapie în fiecare zi. Atunci când a aflat că va fi mămică pentru a doua oară Marilena s-a bucurat. Totul a decurs fără probleme pe durata sarcinii. Controale periodice, tot ce face o mămică pentru binele ei, dar mai ales al copilului său.
„Toată familia ne bucuram, așteptam momentul când fetița Evelline – copilul dorit, va veni pe lume. Dar… de aici începe greul. De ce greu? Pentru că la două săptămâni de la venirea pe lume a pruncuței, „ne-a picat cerul în cap”. Evelline are aritmii, iar medicii i-au acordat doar câteva zile de viață.
Am pornit pe calea grea dar care, iată, astăzi este bună, calea prin care o mamă face tot ce îi stă în puteri să salveze viața copilului său. Am alergat la medici, am întrebat pe toți cunoscuții ce medic îmi recomandă, eram disperată. Dar nu am cedat. Am aflat că Eve are opt „găuri” la inimioară. O parte din medici spuneau că nu au mai văzut în toată experiența lor un asemenea caz. Un lucru era cert. Niciunul nu îi acorda șanse de viață.
Atunci am zis fie ce o fi „merg și în pânzele albe” să trăiască fetița mea. Am făcut programări la o clinică din Germania, dar timpul nu îmi era prieten, am căutat mai multe variante. După câteva zile care mi s-au părut ani am fost internată de urgență la un spital din București. Era singura șansă pentru Eve. Am plâns atunci cât pentru zece vieți. Nu mai aveam lacrimi. Am avut nopți nedormite, am avut zile întregi în care halatele albe ale medicilor, cabinetele lor au devenit altar de rugăciune. Și toți îmi spuneau același lucru…
Am aflat atunci că în România urmează să vină peste doar câteva zile o echipă de medici cardiologi pediatrie din Statele Unite. Atunci mi-am spus în sinea mea: Evelline va trăi! La clinica unde eram internată cu fetița au început investigațiile pentru operație. Atunci am înțeles ce înseamnă puterea rugăciunilor. Atunci am priceput că lacrimile unei mame pot da viața copilului.
Nu a fost ușor. Greul abia începea. După primele analize și investigații făcute Evei, s-au trimis rezultatele către echipa de medici din America pentru a-și da acordul. Medicii au transmis că nu se poate face nimic, este un caz ce nu poate fi operat. Ba din contră i-au mai acordat fetiței mele doar câteva zile de viață. Atunci am crezut că lumea s-a sfârșit și pentru mine. Atunci, eu femeia puternică am crezut că totul este punct pentru viața mea”, povestește Marilena.
O promisiune de suflet
„Au venit medicii la clinică, au analizat toate cazurile pe care urmau să le opereze. Pentru Eve, răspunsul a fost același: Nu se operează! S-a „desfăcut” pământul atunci, am văzut negru în fața ochilor. Practic nu știam dacă mai respir sau nu!
Atunci, în disperare de cauză, fără o altă variantă, am căzut în genunchi. Da, m-am așezat în genunchi în fața echipelor de medici români și americani și le-am spus: eu nu am ce să fac, dar vă rog să dați copilului ultima șansă. Eu dau semnătură că vreau să o operați!
Au înțeles atunci disperarea mea, au înțeles că viața nu ar mai fi avut sens pentru mine și cei din familia mea. Au operat-o pe Evelline. Au trecut 5 ani de atunci. Azi facem terapie în fiecare zi, copilul este bine!”, ne-a povestit Marilena.
Aceasta a fost momentul când Marilena Macovei a hotărât ca, drept mulțumire pentru șansa ce i-a fost acordată fetiței sale, să înființeze Asociația „Evelline-iubim copiii”. A fost promisiunea făcută divinității pentru viața Evelinei. Și de atunci totul este poveste, este basm trăit în realitate.
Este povestea inimii unui copil ce acum dă viață altor suflete nevinovate. Fie de copil, fie ale unui bătrân, fie ale unui suflet ce are nevoie de ajutor. Eve este un copil, când va crește va fi alături de Marilena Macovei să ducă povestea mai departe.
Cine este Marilena Macovei dincolo de titulatura de președinte al Asociației Evelline – Iubim Copiii?
Mă numesc Macovei Marilena și sunt președinta Asociației Evelline Iubim Copiii, o organizație umanitară dedicată sprijinirii celor mai vulnerabili dintre noi – copiii grav bolnavi, familiile aflate în situații critice și bătrânii fără ajutor. Am pornit pe acest drum dintr-o experiență personală profundă, iar astăzi mă dedic în totalitate acestor suflete care au nevoie de sprijin. Avem grijă și de bătrânii uitați de lume, cărora le ducem alimente, îngrijire și, mai ales, căldură sufletească.
Prin asociație, mă ocup de cazuri sociale atent verificate personal, de cazuri medicale urgente și de aproape 60 de copii cu probleme grave de sănătate, pentru care oferim suport constant. Fie că este vorba despre mese calde, tratamente, terapii, rechizite, haine, medicamente sau chiar construirea de case pentru familii fără adăpost, facem tot ce ne stă în putință pentru a le oferi un trai mai bun.
Am plecat pe drumul acesta de când îl aveam pe Matei foarte mic, și am ajuns la un caz social din Urlați. Despre acesta îmi povestise o colegă de muncă. Am plecat cu hăinuțele băiețelului și cu câteva alimente și mi-am dat seama că de fapt, atunci când am ajuns, era o picătură într-un ocean pentru sărăcia în care trăiau oamenii aceia, familia respectivă.
Am început timid cu hrană, lapte praf și pampers. Alimentele erau baza noastră, pentru că acolo unde ajungeam era nevoie de hrană. Când întâlneam bebeluși, le ofeream lapte praf și pampers.
Viața însă își urma cursul ei firesc. Am rămas însărcinată cu Evelline și atunci am zis că o să renunț la donații și acte caritabile. Mi se părea greu cu doi copii mici și nu credeam că mai am timp să mai fac și donații pe lângă viața de familie. Ba chiar îmi reamintesc că a venit preotul în vizită și mi-a spus că nu o să renunț la aceste acțiuni caritabile niciodată: „După ce vei naște vei continua”.
Aflând după naștere de problemele fetiței mele, care a trecut printr-o operație pe cord deschis atunci când avea doar două săptămâni de viață, am spus că dacă va trăi, îmi voi relua activitatea.
Nu pot uita niciodată cum m-am rugat șase ore continuu la Dumnezeu să mi-o salveze. Am spus atunci: Doamne salvează-mi copilul și totul o să fie bine, atunci eu la rândul meu voi face în continuare ceea ce făceam, donații, ca să salvez cumva și alți copii de la boală, sărăcie, orice, să-mi răsplătesc bunătatea primită prin succesul operației copilului meu. Și uitați-mă, așa am înființat Asociația Evellin – iubind copiii, de acolo numele asociației.
Cum ați descrie, pe scurt, misiunea asociației?
Misiunea Asociației hmm…o întrebare care îmi pune mie întrebări! Ce pot să vă răspund, ceea ce fac îmi place. Satisfacția și mulțumirea lucrului împlinit, bucuria de a oferi bucurie. Când merg la cei nevoiași, la copiii ce nu au hrană, la bolnavi și le ofer bunătate și bucurie, sunt momentele frumoase ale vieții mele.
Atunci primesc îmbrățișările copiilor, ale bătrânilor, ale celor cu care stau de vorbă. Dar cel mai mult mă bucur când rezolv doleanțele lor și le văd fericirea pe chip, mulțumirea.
Când știu că am plecat de la ei și ei în ziua respectivă și mai apoi câteva zile au ce să mănânce, sunt cea mai fericită. Misiunea asociației, să știu că am făcut lucrurile așa cum trebuie, că misiunea a fost împlinită!
Marilena ce fel de activități desfășori cu copiii sau chiar pentru ei?
„Mă implic foarte mult în cazuri sociale deosebite, mă îngrijesc împreună cu voluntarii din echipa mea de hrană, de hăinuțe, de medicamente. Lucrurile nu se opresc aici, avem până acum 8 case construite sau renovate din temelie. Totul a fost posibil datorită binevoitorilor, a oamenilor cu suflet mare.
Erau case ce au ars, sau erau dărăpănate, practic nu poți să îți imaginezi că acolo cineva poate locui. Am fotografii și filmulețe de la fiecare lucrare, de la fiecare etapă de realizare”, spune Marilena, care povestește cum a fost posibil ca în doar aproximativ 8 ani de când face lucrurile acestea, visele, dorințele să devină fapte. Prin donații si sponsorizări, prin ajutorul oamenilor.
„Chiar în aceste zile demarăm construcția unei case la Vărbilău, ca număr a noua până acum. Familia aceea locuiește într-un container. Unul din pereți aproape stă să cadă, s-a supraîncălzit in timpul iernii. Când va fi gata vă chemăm pentru a ne bucura împreună!”, ne-a povestit Marilena.
Marilena, fata simplă dar cu o inimă cât universul, zâmbește. O simți cum împarte bucurie. Deși este la vârsta maturității, sufletul ei este ca al unui copil care din darurile primite împarte cu prietenii lui. Chipul ei senin, vioiciunea din priviri te lipește de inima ei. Odată ce o cunoști ai vrea să îți poată împărtăși din planurile ei. Și are multe…
Marilena, am înțeles că în proiectele tale te ocupi și de medicamente pentru cei aflați în suferință. Cum faci ?
Totul este planul lui Dumnezeu. Totul este „planificat” de Divinitate. Am cunoscut într-una dintre campaniile organizate de asociație o doamnă care ulterior mi-a devenit cea mai bună prietenă. Așa am aflat că fetița ei suferea de o boală genetică rară. În România șansele de supraviețuire erau minime, dar a ajuns în Italia iar medicii i-au dat speranță. Delia este bine și în ziua de azi, a ajuns acolo unde trebuie.
În viața aceasta, în drumul pe care eu îl parcurg, Dumnezeu mi-a scos în cale copii cu diferite probleme de sănătate pe care i-am ajutat din ce am știut eu, din ce am trăit eu și cu ajutorul oamenilor din jur am reușit să le fac traiul mai ușor, să le rezolv pe cât am putut problemele medicale.
Am avut copii cu boli grave pentru care am făcut evenimente caritabile. Am strâns bani pentru ca ei să-și poată plăti tratamentele sau să plece în străinătate la clinici private să se poată însănătoși.. În asociația noastră sunt peste 60 de copii cu grave probleme de sănătate. Dacă ar fi să rezum la câteva cuvinte spun simplu: Asociația Evelline – iubim copiii, este a doua casă, a doua familie pentru mine!
Marilena se bucură pentru fiecare faptă bună pe care o împlinește. Se bucură pentru orice vorbă bună dăruită unui suflet, pentru orice mic dar pe care îl poate face. Hrana ei este bucuria. Hrana ei este mulțumirea și liniștea sufletească dăruita semenilor ei. Și nu este ușor.
Marilena are familie, are un soț iubitor care îi este alături mai în toate proiectele. Este sprijinul ei la mai toate acțiunile și campaniile asociației. Atunci când Marilena se ocupă de treburile practice ale asociației, soțul ei este și tată și mamă. Ce splendid, ce model de urmat.
Poate că provocarea vieții prin care au trecut i-a întărit, i-a unit. Nu le-a fost ușor. Dar au biruit, au învins, sunt campioni! Astăzi totul este minunat. Evelline este bine, face terapie zilnic, și lucrurile evoluează spre normalitate. Inima Evei, inima mică și firavă a copilului, a dăruit mamei sale o inimă mare!
A existat un moment sau o experiență care v-a făcut să spuneți „asta trebuie să fac”?
Dacă aș putea, aș vorbi despre fiecare caz în parte. Fiecare copilaș, fiecare bătrân, fiecare suflet pe care i-am întâlnit are povestea lui. Și nu seamănă una cu cealaltă. Iar toate sunt povești de viață. Sunt povești care nu fac audiență, sunt povești pe care le păstrez ca amintiri, ca și cum ar fi fost ieri. Ele sunt puterea mea pentru a merge mai departe.
Se trăiesc în tăcere, ca o rugăciune șoptită de un credincios cu genunchii tociți de puterea ei. Sunt bătrâni care-și țin singurătatea în brațe. Sunt copii care își pun capul pe perne reci, visând la o masă caldă, sau la un Moș Crăciun care nu-i uită!
Iar noi trecem pe lângă ei. Grăbiți. Preocupați. Poate triști și noi, dar nu înfrânți. Avem datoria să-i vedem. Să le întindem o mână care să mângâie, nu să judece. Uneori o singură mână întinsă înseamnă salvare. O vorbă bună însemnă rai!
Ați putea împărtăși cu noi o poveste emoționantă care v-a marcat? Un copil sau o familie care v-a rămas în suflet?
Îmi reamintesc acum de un copil din Urlați. Mi s-a părut cel mai greu caz al meu. M-a impresionat. Acolo, el mi-a mușcat mâna din nerăbdare și de foame. Am urmat un tratament pentru vindecare. Le-am spus că le-am adus dulciuri și ei nu au avut răbdare ca eu să ridic portbagajul mașinii, să le dau sacoșa cu dulciuri.
Disperarea aceea să vadă ce le-am adus. Poate este greu de înțeles. Dar asta a fost realitatea…Parcă am trăi în țările subdezvoltate, parcă am face parte din era triburilor. Atunci mi-am dat seama cât de înfometați au fost copiii aceia și cât de bine am făcut că le-am dus mâncare și dulciuri. Pentru prima oară am simțit că mâncarea și prăjitura aceea a fost ceva divin pentru ei.
Am avut o altă familie care mi-a spus: „doamna Mari, dacă nu veneați dumneavoastră la noi cu mâncare, noi nu aveam ce să mâncăm”. Atunci am simțit că pe umerii mei stă asta. Dacă eu nu ajungeam la ei săptămânal cu mâncare, nu puteam să mai pun capul pe pernă.
Dacă vrei să hrănești un copil cu adevărat flămând sau să faci un gest de bunătate, să faci o faptă bună, te rog să mă cauți!
Am avut copii care de fiecare dată când mă vedeau mă întrebau de jucării. Nu puteți realiza ce se ascunde în privirea lor când mă scotocesc prin bagaje! Pe copil îl bucură mâncărica, dulcele și jucăria!
Am avut un caz medical în Măgurele! Când am cunoscut cazul am simțit ca e prea mult pentru mine, că este ceva ce nu am mai întâlnit. Am intrat într-o casă în care, doar un pui de rață era sănătos … în rest toată familia bolnavă! Tătic bolnav, bunica, doi copii și o mămică diagnosticată cu cancer! Am auzit povești neauzite , am simțit emoții diferite.
În doar câteva zile am reușit să strâng pentru această mămică 2 000 000 lei. În doar câteva zile, un record! Dar totul a fost tardiv pentru ca la scurt timp a decedat! La priveghiul mămicii , am auzit atât de multe lucruri , am auzit cum mămica când era în viață își pregătea moartea și îi scria mamei ei cum să aibă grijă de unul din copiii grav bolnavi!
Mi s-a părut prea mult, am auzit și simțit prea multe, iar auzul meu la urechea stângă în noaptea aceea a cedat. Cu niște dureri groaznice, am rămas surdă! A urmat o operație extrem de grea, deja mă pregăteau pentru aparat auditiv, dar medicii au zis totuși să încerce o ultimă soluție. O anestezie pusă în doză mai mare a speriat un spital întreg dar mai ales pe apropiații mei! Nu mă mai puteau trezi, după 7 ore aproximativ au reușit. Cu toții ne-am speriat, dar azi sunt sănătoasă și mereu pe drumuri!
De ce fel de ajutor aveți cel mai mult nevoie?
Așa cum am spus, de alimente, de hrană în general, sunt cele mai importante. Și de fiecare dată când am nevoie de ceva anume, postez pe pagina de Facebook. Acolo „plâng” eu de fiecare dată când am nevoie.
Am perioade în care am mare nevoie de mobilă, de exemplu. Postez pe pagină și reușesc. Este întotdeauna cineva gata să ajute. Le așază Dumnezeu cumva. Am nevoie de frigider, de aragaz, postez. Și se rezolvă!
Dar cea mai importantă donație sunt alimentele. Copiii trebuie să fie hrăniți. Copiii să învețe, să evolueze și să iasă din mediul lor. Eu lucrez foarte mult cu copiii și le spun de fiecare dată învățați bine, să plecați la un liceu bun, la o facultate, să puteți să evoluați și să-i ajutați voi după aceea pe părinții voștri.
Cum aflați de cazurile acestea?
Deja cunosc foarte multă lume, îmi scriu vecinii lor, sau oamenii din diferite localități, ori de la primărie. Colaborez foarte mult cu asistentele sociale de la primărie, cu primarii. Sunt localități unde am o deschidere și o colaborare extraordinar de bună cu primăria, dar sunt și localități unde nu găsesc deloc susținere.
În acele sate, comune îmi este un pic mai greu pentru că nu accept niciun caz să-l preiau până nu îl investighez foarte bine. Ce face tăticul? Cu ce se ocupă tăticul? Cu ce o să ocupă mămica? Dacă ei folosesc donațiile așa cum trebuie, dacă au grijă de ele, dacă fac ceva pentru copiii lor.
Sunt mai întâi polițista și după aceea zâna bună. Chiar glumeam cu doamnele de la asistența socială, vii mai întâi în „uniforma de polițist”, după aceea cu bagheta magică.
Vreau să se înțeleagă foarte bine, că nu sunt cazuri luate de dragul de a le ajuta! Să fie încredere că fiecare donație făcută ajunge acolo unde este nevoie. Ei folosesc tot ceea ce primesc pentru că îi supraveghez foarte bine să nu se risipească nimic din ce donații primesc!
Cum se pot implica oamenii care vor să vă ajute? Există posibilitatea de a deveni voluntari?
Sigur că da. Multă lume știe că eu fac campanile de Paște, de Crăciun și de început de an școlar. Acolo pot veni ca și voluntari și chiar îmi doresc din suflet la campaniile acestea mari să vină fizic cu noi, să simtă emoția sărbătorilor și să simtă emoția lucrului oferit din mâna lor.
Este total diferit atunci când te duci tu și te îmbrățișează copilul și îți mulțumește personal față de atunci când doar donezi.
Vă dați seama că n-aș reuși niciodată să fac ceea ce fac dacă oamenii nu m-ar ajuta. Pot veni voluntari la cazurile sociale. Ei mă pot căuta pe pagina de Facebook. Acolo găsesc și numărul de telefon. O simplă căutare și este rezolvat.
Ce mesaj le-ați transmite oamenilor care citesc acest interviu?
În primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor care mă ajută în acest proiect al meu. Nu aș reuși nimic singură. Simt că Dumnezeu îmi scoate în cale, de fiecare dată cei mai buni și cei mai frumoși oameni. Trebuie doar să ne dorim să fim buni. Este foarte simplu să fii bun, este foarte simplu să fii rău.
Este doar o alegere a noastră ce vrem să fim! Putem să renunțăm la o cafea de 5 lei într-o zi și să cumpărăm o ciocolată pentru un copil. Nu neapărat să mi-o dăruiți mie, puteți să o dăruiți dumneavoastră la un copil oricare.
Ciocolata aceea îl poate bucura atât de mult și dumneavoastră vi se umple sufletul de bucurie! Dacă poți să ajuți mereu, ajută. Dacă nu, poți ajută atunci când poți, atunci când simți.
Astăzi nu vorbesc doar despre mine, ci despre toți cei care mi-au fost alături. Fiecare donație, fiecare vorbă bună.
Am retrăit în aceste ore de când stăm de vorbă, fiecare zâmbet oferit, fiecare masă caldă dăruită, fiecare căsuță ridicată, fiecare copil ajutat. Am revăzut nu doar imagini… ci bucăți din sufletul meu. Nu a fost niciodată ușor, dar a fost mereu cu rost.
Fiecare gest de bine pe care l-am făcut, a fost pentru că știu cum este să ai nevoie și să nu ai cui să ceri ajutor. Știu cum este să lupți cu durerea, dar am învățat și cum să o transformi în lumină.
Sunt pensionari care, din pensia lor extrem de mică, vin la mine cu 10 sau 20 de lei sau un litru de ulei, un kilogram de zahăr, de făină și îmi spun: din puținul meu vreau să ajut și eu.
Unde vă pot găsi fizic cei care vor să aducă o sticlă de ulei, o ciocolată, un ban, o donație?
Unii vin direct la mine acasă în localitatea Boldești – Scăieni, unde este și sediul asociației și aduc donațiile. Am zile din săptămână când merg eu personal și le ridic chiar de la domiciliu donatorului. Avem conturile bancare unde se pot face donații. Sunt foarte multe persoane care aleg și această varianta de a dona bani direct în conturile asociației:
- RO68BTRLRONCRT0666373301 – Cont Lei Asociatia Evelline Iubim Copiii
- RO18BTRLEURCRT0666373301 – Cont Euro Asociatia Evelline Iubim Copiii
Am nevoie de voi toți! În spatele meu se află atât de mulți oameni și ca să îi pot ajuta pe ei, eu am nevoie de fiecare om în viața mea intrat prin dorința asta. Deci am nevoie de oameni ca să reușesc!
Prin fiecare copil, bătrân sau om ajutat, Marilena Macovei cu asociația sa, construiește o lume mai bună, mai dreaptă, mai blândă! Este o invitație adresată nouă tuturor, să ne implicăm, să donăm, să fim voluntari.
Să fim mai atenți la cei care au nevoie de noi. Pentru că doar împreună putem transforma lacrimile în zâmbete și visele în realitate! Pentru că iubim copiii, pentru că îi respectăm pe cei în vârstă! Pentru că iubim viitorul! Și pentru că, în final, a fi om înseamnă a iubi și a da fără să aștepți nimic în schimb!
