- Publicitate -

Elev ploieștean, câștigător al Olimpiadei Naționale WorldSkills. Povestea interesantă a olimpicului Liviu Popa: „Doar cerul este limita”

Data:

Lasă un comentariu

Pasiunea pentru domeniul IT o are de mic copil și  poate spune că s-a născut cu calculatorul „în mână”. La doar 17 ani, un ploieștean consideră că în domeniul acesta, al tehnologiei, doar cerul e limita. Câștigă concurs după concurs și visează ca, într-o bună zi, să stea la aceeași masă și să schimbe idei cu titanii din domeniul IT.  Chiar pe 1 iunie, Liviu Popa, căci despre el este vorba a obținut locul I la competiția de științe și tehnologie, secțiunea informatică, „Elie Radu.

- Publicitate -

Îl întreb pe Liviu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, ce sfaturi i-ar oferi unui pasionat de IT, aflat la început de drum.

„Să identifice ce anume i-ar plăcea să facă – aplicații web, aplicații de mobil, inteligență artificială, dezvoltare de jocuri, graphic design, sunt foarte multe lucruri, nu spun că una ar fi mai interesantă decât alta, mai importantă sau mai puțin importantă. E un domeniu fascinant, atât timp cât ceea ce faci, faci cu pasiune”. 

Citește și: Practică șahul de la cinci ani. Ajuns la 17 ani, ploieșteanul Cristian Șerban vrea să obțină, într-o bună zi, titlul de mare maestru

Iar pasiunea nu îi lipsește lui Liviu. Încă de la 6 ani, părinții au remarcat că fiul lor e absolut fascinat de tot ceea ce înseamnă calculatoare. „Nici nu știam să scriu și să socotesc, dar îmi plăcea să îmi bag nasul în computer”, povestește tânărul.

- Publicitate -

Anii au trecut, iar Liviu, lemevist la momentul de față, se visează student la Universitatea Politehnică din București.

În luna mai, adolescentul s-a aflat pe podium la Olimpiada Națională WorldSkills de Web Development. „S-a ținut online, au participat 18 elevi de la cele mai bune colegii din țară. Am avut un test care a durat patru ore în care a trebuit să ne arătăm abilitatea pe parte de creativitate, management al timpului, aptitudini de programare și design.

A fost o provocare, iar acum mă pregătesc intens pentru olimpiada europeană care va avea loc în Polonia. Fac parte din lotul național de web development și îmi doresc să îmi urmez visul”, a mărturisit Liviu.

- Publicitate -

Citește și: Echipa de robotică Ro2D2 de la CN Mihai Viteazul din Ploiești a obținut Motivate Award Winner la Houston – FOTO

Un tânăr care a primit propunerea a a studia informatica la o universitate din Finlanda. A refuzat fiindcă, spune el, „în țara mea pot face multe lucruri bune și îi pot ajuta și pe alții, pasionați ca și mine de tehnologie. Vreau să duc acest domeniu la un alt nivel. Și vreau să o fac la mine acasă și pentru oamenii din țara mea”, a mai spus tânărul ploieștean, care, în 2024, va participa la olimpiada internațională de informatică, organizată la Lon, în Franța.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Localitățile din Prahova cu cei mai mulți asistați social

Numărul asistaților social din Prahova a scăzut constant în...

Falimentara TCE. Biletele nu acoperă nici 20% din cheltuieli

SC Transport Călători Express (TCE) Ploiești traversează o nouă...

Reportaj din Istanbul: Prețul aurului și produsele „original turkish fake”

Istanbulul este raiul produselor contrafăcute, sau „fake”, așa cum...

Asociația EuroSpirit aduce la Ploiești „Muzeul Colecțiilor”

„Muzeul Colecțiilor - O Poveste Deschisă Publicului” este proiectul...

Românii, victimele războiului hibrid rusesc. Raportul oficial care confirmă dezvăluirile Observatorului Prahovean

De aproape doi ani, Observatorul Prahovean derulează o campanie...
- Publicitate -

Știri noi

Cum ne protejăm copiii de pericolul online

Asociația pentru transparență în comunitate din Ploiești demarează un...

Codul roșu care n-a fost. Mai bine, că oricum stăm prost

În ultimele zile, conform ANM, venea urgia peste noi....

Axinia cere retragerea sprijinului politic pentru viceprimarul Ploieștiului, Alexandru Săraru

Europarlamentarul AUR, Adrian Axinia, a anunțat, în exclusivitate pentru...

”David are nevoie de ajutorul vostru!” Apelul emoționant al unui tată

De 13 ani, mai precis din prima zi de...

Sute de premii, invitați de top și două zile de spectacol la Festivalul ARTSANI Ploiești!

Festivalul ARTSANI Ploiești – ajuns deja la a treia...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum ne protejăm copiii de pericolul online

Asociația pentru transparență în comunitate din Ploiești demarează un...

”David are nevoie de ajutorul vostru!” Apelul emoționant al unui tată

De 13 ani, mai precis din prima zi de...

Afișe cu informații false despre Polițeanu. Nicio reacție

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitații lui...
- Publicitate -

Vox Publica

Codul roșu care n-a fost. Mai bine, că oricum stăm prost

În ultimele zile, conform ANM, venea urgia peste noi....

Generația TikTok care nu mai ascultă sau poate doar nu se mai simte auzită

Eugenia Popovici, psiholog-psihoterapeut, publică astăzi în Observatorul Prahovean o...

Ești client Vodafone și vrei să faci o sesizare? Te vei enerva!

Sâmbăta trecută mi-am început ziua cu următorul mesaj: venit...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Clase goale la școala din Negoiești. Părinții își mută copiii la oraș

Din lipsă de copii, începând cu anul școlar 2026-2027,...

Copiii vor avea acces la TikTok doar cu acordul părinților

Senatorii au adoptat ieri un proiect privind majoratul digital....

Sala de sport de la UPG Ploiești a fost modernizată

Într-o lume în continuă schimbare, modernizarea sălilor de sport...

Elevii se pregătesc de vacanță. Când au săptămâna liberă

Deși școala de-abia a început pe 8 septembrie, elevii...
- Publicitate -

Vrei să devii agent de poliție? Admitere la Școala de Poliție din Câmpina

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova anunță începerea recrutării candidaților...

Ce catedre mai sunt vacante în școlile din Prahova

Anul școlar a început pe 8 septembrie, însă, în...

Sală de gaming și studio de podcast la UPG Ploiești

Pentru a stopa fenomenul abandonului școlar, Universitatea Petrol-Gaze din...

Anca Baciu (UPG): „Profesorul trebuie să fie mentor și sprijin”

Anca Baciu este conferențiar universitar doctor și director al...