Orice construcție care presupune eliberarea unei autorizații din partea primăriei devine un factor de stres fizic și financiar cu mult timp înainte de prima cărămidă. Asta deoarece persoanele fizice și juridice sunt obligate să plătească numeroase taxe pentru obținerea avizelor necesare autorizației de construire.
Din articol
24 de avize pot fi trecute în certificatul de urbanism
În funcție de natura construcției (locuință, sediu firmă, etc) un viitor proprietar trebuie să obțină un certificat de urbanism în care primăria ”bifează” o serie de avize care trebuie obținute de la diverse instituții publice și companii de stat sau private.
Potrivit legislației în vigoare, cel puțin teoretic, pot fi solicitate ATENȚIE nu mai puțin de 24 de avize. Da, ai citit bine: 24!
Vorbim de avize şi acorduri privind utilităţile urbane şi infrastructura (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, alimentare cu gaze naturale, telefonie fixă unde este cazul și salubritate).
La acestea se adaugă avize şi acorduri privind securitatea la incendiu (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, protecţia civilă, sănătatea populaţiei sau mediu. Și asta nu e tot. În calitate de solicitant de autorizație de construire mai poți fi trimis și la alte instituții, precum: Poliție, Direcția Județeană de Cultură, Statul Major, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, CFR, Serviciul Telecomunicatii Speciale, Autoritatea Naționalăpentru Turism, Ministerul Educației Naționale, Administratorul Drumului (CNAIR sau Consiliul Județean, Transelectrica, Hidroelectrica, Apele Române, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sau avizul de Oportunitate al Arhitectului Șef.
Drumuri inutile și taxe cât cuprinde
Fiecare instituție sau companie de stat sau privată solicită, pe lângă un dosar cu șină cu multe documente și o taxă. Aceasta poate varia între câteva zeci de lei și ajunge, în cazul CNAIR, până la 9000 de lei. Cum digitalizarea în România este doar o poveste de adormit copii, pentru aviz este necesar cel puțin două drumuri la sediile avizatorilor: odată pentru depunerea documentelor, plus dovada plății taxei (de obicei la casierie), respectiv pentru eliberarea avizelor.
2000 de lei, avizele de la Ploiești
La Ploiești, de exemplu, taxele însumate pentru obținerea avizelor din certificatul de urbanism ajung la 2000 de lei, după cum urmează: avizul operatorului de apă și canalizare – 150 lei, Electrica 115 lei, Gaze – 290 lei, Telefonie – 60 lei. Direcția de cultură – 750 lei, Poliția rutieră 100 lei, RASP – 140 lei, Mediu – 100 lei. La acestea se adaugă și avizul TCE, care costă 25 de euro (sîc!).
Birocrația trebuia eliminată încă din 2009
Într-un comunicat recent, Consiliul Concurenței a recomandat introducerea unor reguli clare și transparente pentru stabilirea tarifelor pentru avizele de amplasament necesare în construcții și înființarea Comisiilor pentru Acord Unic (CAU) în toate reședințele de județ, în vederea reducerii birocrației.
”Încă din 2009, există obligația înființării CAU, care reunește specialiști din administrația publică locală și centrală, reprezentanți ai administratorilor/furnizorilor de utilități urbane, în vederea obținerii, contra cost, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației depuse în format electronic. În prezent, CAU au fost înființate doar în nouă orașe, iar portalul www.edirect.e-guvernare.ro, prin care documentația poate fi depusă online, nu este folosit de nicio autoritate locală” se arată în comunicatul instituției.
Consiliul a dat și Analiza autorității de concurență arată faptul că tarifele pentru eliberarea acordurilor/avizelor de amplasament solicitate prin certificatele de urbanism diferă foarte mult de la o localitate la alta, iar, în anumite cazuri, emitentul avizului este atât reglementator, cât și operator.
Tarife nereglementate
De asemenea, Consiliul Concurenței a constatat că tarifele pentru acordurile/avizele de amplasament nu au fost aprobate în multe orașe, inclusiv în Ploiești.
”Autoritățile din Alexandria, Deva, Pitești, Ploiești, Reșița, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Sectoarele 2, 3, 5, și 6 ale municipiului București nu au aprobat tarifele pentru apă și canalizare, energie termică, iluminat public și transport public local. În celelalte localități analizate, tarifele au fost aprobate selectiv, numai pentru anumite domenii” mai arată Consiliul Concurenței.
Si nici o mentiune despre oug.ul care iti permite sa depui documentatia fara aviz, dupa 15 zile…fiti putin mai „in ajutorul cetateanului” daca tot ati deschis si iectul 🙂
Dar nu spune nimic despre avizele experților:rezistența materialelor,PSI,Verificatorii de proiecte etc.Deasemeni înjudețul Botoșani și Suceava nu există nici un expert care sa-ți avizeze un DTAC