În România, bucuria inaugurării unui proiect major de infrastructură se transformă, inevitabil, într-un coșmar pentru altcineva. Autostrada A7 – „Autostrada Moldovei”, a prins contur într-un timp record și deja o parte din tronsonul de la Mizil este circulabil. Un miracol pentru infrastructura țării, dar și o tragedie pentru comunitățile care au rămas în urmă, cu drumuri distruse iremediabil.
Din articol
Cazul cel mai dramatic îl găsim la Baba Ana, comună prahoveană aflată chiar lângă descărcarea autostrăzii. Aici, drumurile județene arată ca după bombardament.

Cratere în loc de asfalt
Pe DJ 102 D, între Mizil și Baba Ana, șoferii își pun viețile în pericol la fiecare kilometru. Șoseaua este plină de gropi uriașe, multe transformate în adevărate cratere care ocupă ambele benzi. Nu există alternativă, nu ai ce ocoli. La fel este și pe DJ 149 sau DJ 102 H.
„Sunt porțiuni unde efectiv nu ai unde să mergi. Dacă intri cu roata în crater, ori îți distrugi mașina, ori riști să pierzi controlul și să ajungi într-un accident grav. Și nu vorbim doar de șoferii din zonă, ci și de cei care vin din alte județe și nu cunosc pericolul”, spun localnicii.
Iar realitatea este confirmată și de primarul comunei Baba Ana, Ion Dragu, care ne-a însoțit într-o incursiune pe drumurile distruse.
„Am făcut zeci de sesizări către Consiliul Județean Prahova, către toate instituțiile abilitate. Nimeni nu mișcă un deget. În tot acest timp, situația devine din ce în ce mai gravă”, a declarat edilul.

Video cu incursiunea pe drumurile județene din Baba Ana, ghidați de primarul Ion Dragu, la finalul articolului.
Constructorii au făcut A7 dar au distrus restul șoselelor
Mașinile de mare tonaj care au transportat materiale pentru construcția A7 au tranzitat luni de zile Baba Ana și comunele învecinate. Încărcate cu pietriș și materiale, au sfâșiat asfaltul județean și au lăsat în urmă un peisaj apocaliptic.
Constructorii au terminat lucrarea, și-au luat banii și au dispărut. În schimb, oamenii din Baba Ana și toți șoferii care trec zilnic pe aceste drumuri rămân cu paguba și cu riscul permanent de accidente.
Nu mai vorbim doar despre reparații la mașini. Nu mai vorbim doar despre nervi și pierdere de timp. Vorbim despre vieți omenești puse în pericol. Microbuze școlare vor circula zilnic pe aceste drumuri. O denivelare sau un crater neatent abordat ar putea răsturna un vehicul plin cu elevi. Asta nu mai e infrastructură, e o ruletă rusească!
Cine răspunde?
Autoritățile locale au tras nenumărate semnale de alarmă. Consiliul Județean Prahova, instituția care administrează aceste drumuri, a primit sesizări peste sesizări. Rezultatul? Zero!
Se apropie iarna, iar gropile deja uriașe se vor adânci, transformând șoselele județene din Baba Ana în adevărate capcane mortale. Dacă nu se intervine rapid, tragediile sunt doar o chestiune de timp.
Autostrada A7 e un pas înainte pentru România. Dar ce folos dacă, pentru a o construi, au fost sacrificate comunități întregi? Drumurile județene DJ 102 D, DJ 149 și DJ 102 H sunt un exemplu dureros al modului în care o investiție poate aduce, în același timp, și progres, și dezastru.
Cine își asumă responsabilitatea dacă un copil, un părinte sau un șofer își pierde viața într-un accident cauzat de aceste cratere? Cine va răspunde? Până la reparații, șoferii trebuie să circule cu maximă prudență. Dar prudența nu va ține loc de asfalt. Drumurile județene din Baba Ana trebuie reparate urgent, nu la primăvară.
VIDEO

Ar fi foarte bine dacă s-ar mediatiza la nivel național și „l-am scoate la tablă” pe incapabilul Pistol de la CNAIR, să explice CE VA FACE pt a remedia dezastrul, CÂND și pe banii cui.