Recent, am încercat să-mi schimb cartea de identitate cu cea electronică. De ce nu am reușit? Motivul este 100% ”românesc”.
Pe scurt, povestea mea este următoarea. Pentru că se apropia data de expirare a cărții de identitate, m-am programat pentru schimbarea acesteia. Am ales-o pe cea electronică, de ”ultimă generație”.
Procedura a fost neașteptat de simplă. Am accesat link-ul dedicat al MAI, apoi am ales serviciul de evidență al populației de care aparțin. Am optat pentru primul interval disponibil. Am primit confirmarea pe mail, totul ok!
Am constatat că trebuie să dovedesc, a n-a oară, cine sunt. Adică să aduc certificat de naștere, de căsătorie și o adeverință de la primărie privind domiciliul.
Am întrebat de ce trebuie să prezint toate aceste documente, mai ales că nu este prima dată când solicit preschimbarea cărții de identitate? Răspunsul primit: abia cu noul sistem va exista o bază de date digitală a MAI.
În timp ce mă pregăteam la ”poze” primesc o veste la care nu mă așteptam. ”Din păcate nu se poate face procedura pentru că aveți certificat de căsătorie plastifiat”.
Poftim?! Îi explic că așa mi l-au dat de la Serviciul Stării Civile Ploiești, acum 23 de ani, ca să nu se deterioreze.
”Știu, am mai avut multe astfel de situaii. Din păcate, nu pot să-l primesc, conform noii legislații este un document nul. Trebuie să mergeți la Ploiești și să cereți un alt certificat de căsătorie” a fost răspunsul angajatei. Frumos, nu? Un document oficial, emis de o primărie, este considerat nul de MAI odată cu Legea nr. 105/2022.
Așadar, dacă sunteți la fel de ”bătrâni” ca mine și vreți să vă faceți o carte de identitate electronică, verificați să nu aveți documente plastifiate pentru că veți bate drumul degeaba la evidența populației.
P.S. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va cheltui 2 milioane de euro, fonduri europene, pentru promovarea cărții electronice de identitate pe TV, radio, online și rețelele de cinematografe și centre comerciale, scrie astăzi Hotnews.