Proleasing Motors a deschis astăzi la Ploieşti cel mai nou dealer BMW şi MINI din Romania. Inaugurarea a marcat finalizarea unei investiții importante.
Este vorba de o investiție de 2,5 milioane de euro, realizată exclusiv prin capital românesc privat, constituit din fonduri proprii și credit bancar. Directorul general în cadrul companiei Proleasing Motors, Lucian Alexe, a susținut că proiectul este realizat după standardele BMW, atât la capitolul arhitectură, cât și la capitolul experiență, fapt care se regăsește în proiectare, în modul de dimensionare a spațiilor, în stabilirea fluxurilor de circulație, dar și cu privire la calitatea serviciilor oferite. „Astăzi este inaugurea celui mai nou showroom și service BMW și MINI din România. După 11 ani de prezență în piața auto, Proleasing Motors aduce în fața pieței prahovene un complex auto Premium, două branduri absolute speciale și, în acest sens, invităm ploieștenii să ne viziteze”, a susținut Lucian Alexe. „Cu o experienţă de peste 11 ani în domeniul auto, compania este lider de piaţă în regiunile unde activează. În acelaşi timp Proleasing Motors este unul dintre puţinii dealeri Ford din Europa răsplătiţi de patru ori (2008, 2010, 2011, 2012) cu cea mai înaltă distincţie pe care Ford Motor Company o acordă unui dealer, Chairman’s Award”, a mai apreciat directorul general Proleasing Motors.
Cât vizează strict personalul, Lucian Alexe susține că este vorba de o echipă de profesionaliști, cu programe susținute de training, care dețin certificate BMW.
„Al treilea dealer MINI, este şi primul cu un showroom al mărcii prezent într-un spaţiu individual. Unitatea service cu o capacitate comună de 8 posturi de lucru, este complet echipată conform standardelor actuale BMW şi MINI, oferind servicii de reparaţie sisteme mecanice, electrice si diagnoză, reparaţii tinichigerie-vopsitorie, staţie ITP”, se arată în comunicatul de presă emis de Proleasing Motors.
La capitolul vânzări planurile sunt ambițioase. „Pentru anul 2013 ne-am propus să livrăm un număr de 130 de automobile BMW și 20 MINI. În acelaşi timp aşteptăm să înregistrăm peste 3000 de intrări în service pentru ambele branduri. Noul dealership BMW şi MINI reprezintă o nouă provocare pentru piaţa auto locală, standardele BMW Group obligându-ne la poziţia de leader al segmentului premium, poziţie pe care ne propunem să o avem până cel târziu în 2014“ a declarat Lucian Alexe, director general Proleasing Motors.
„În condiţiile unui mediu de afacere tot mai afectat de criză, Proleasing Motors a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 10 milioane euro asigurată de volumul de vânzări şi service pentru marca Ford, menţinându-şi nivelul înregistrat în anii anteriori. Din luna decembrie mărcile BMW şi MINI au adus prima contribuţie la volumele de vânzări și la cifra de afaceri a companiei. La final de an, cu un total de 370 modele Ford și BMW livrate, compania și-a menţinut o cotă de 13% din totalul pieţei de automobile”, a mai apreciat directorul Proleasing Motors.
Noul showroom și service BMW și MINI este situat la ieșirea din Ploiești spre Buzău, pe DN1 B, și are o suprafață totală construită de 2.073 mp.