După ploieșteanul în vârstă de 70 de ani prins în flagrant în Ploiești în timp ce fura becurile instalațiilor de sărbători amplasate în oraș, un alt bărbat de o vârstă onorabilă a ajuns în atenția polițiștilor.
Citește și: Furt neobișnuit în Ploiești, comis la 70 de ani: Becurile iluminatului de sărbători
La 76 de ani, deși avea permisul suspendat și se afla sub influența alcoolului, acesta s-a urcat la volan. În momentul în care a fost tras pe dreapta pe strada Tinerimii, polițiștii au avut parte de o altă surpriză.
Același șofer fusese depistat la volan cu permisul suspendat și în luna iulie, dar și în urma cu doar o zi, pe 27 octombrie.
Ținând cont de antecedentele sale, polițiștii au luat decizia de a-l reține pentru 24 de ore, astăzi urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți.
„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce acționau pe raza municipiului, la data de 28 octombrie 2025, în jurul orei 09.30, au oprit pentru control un autoturism, care circula pe strada Tinerimii, din direcția str. Buna Vestire către str. Albești.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 76 de ani, din municipiul Ploiești, care figura cu dreptul de a conduce suspendat. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,16 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că bărbatul ar fi condus același autoturism și la data de 16 iulie 2025 și 27 octombrie 2025, deși avea suspendat dreptul de a conduce.
În urma probatoriului administrat a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
