- Publicitate -
Ștefan Vlăsceanu, autor la Observatorul Prahovean
20077 ARTICOLE
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.
- Publicitate -
Lukoil anunță că vinde rafinăria din Ploiești și activele internaționale
Reprezentanții companiei Lukoil au anunțat seara trecută vânzarea activelor internaționale, inclusiv rafinăria de la Petrotel de la Ploiești. Decizia vine în urma sancțiunilor impuse...
Programul de investiții în capacitățile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare
Rompetrol Rafinare a finalizat o nouă etapă din cadrul programului de reabilitare și modernizare a parcului de rezervoare din rafinăria Petromidia. Lucrările au constat...
Intervenția continuă la depozitul de deșeuri care a ars, la Ariceștii Rahtivani
Pompierii continuă intervenția la depozitul de deșeuri Coseco din Ariceștii Rahtivani, care a fost cuprins de flăcări joi seară. Incendiul propriu zis a fost...
Un tânăr beat a provocat un accident în Poenarii Apostoli
Un tânăr în vârstă de 23 de ani este cercetat penal după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a provocat un...
Furt neobișnuit în Ploiești, comis la 70 de ani: Becurile iluminatului de sărbători
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Ploiești a fost prins ieri după amiază în flagrant, în timp ce fura becurile iluminatului...
Un bărbat a murit în incendiul de la Băicoi
Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a murit în această dimineață într-un incendiu care a cuprins un saivan în cartierul Țintea...
Pericol de accidente grave pe strada Lacul Bâlea din Ploiești
Siguranța rutieră și cea a pietonilor este ignorată de autorități în cartierul Vest din Ploiești, la intersecția străzilor Lacul Bâlea și General Eremia Grigorescu. În...
Incendiu la o fermă din Băicoi. Două persoane s-ar afla în construcția care arde
Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o fermă din cartierul Țintea din Băicoi. Potrivit primelor informații, două persoane s-ar aflat în interiorul...
Posturi disponibile la stat în Prahova. Instituțiile care angajează
Mai multe instituții publice din Prahova fac angajări în această perioadă. Printre acestea se numără școli, primării, DGASPC, dar și Clubul Sportiv Școlar al...
Acuzații de malpraxis: Tânăra operată la Sinaia a murit la spitalul Fundeni
Tânăra de 34 de ani care a trecut printr-o operație la începutul lunii octombrie la Spitalul Orășenesc Sinaia și care ulterior a ajuns la...
Cale ferată necirculată de 20 de ani scoasă de pe DN72 Ploiești-Târgoviște
De mai bine de 20 de ani, timp în care nu a fost folosită, autoritățile locale și centrale au reușit să scoată de pe...
Numerele câștigătoare la loto 6/49
Duminică, 26 octombrie 2025, au avut loc tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto...
Accident cu o victimă în zona Parcului Bucov
Un accident rutier în care au fost implicate două mașini și care s-a soldat cu rănirea unei persoane avut loc astăzi în zona Parcului...
Elevi din Prahova medaliați la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Doi elevi din Prahova au fost medaliați cu aur și bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori desfășurată în această perioadă. Este...
De la ce a luat foc depozitul de deșeuri de la Ariceștii Rahtivani
Pompierii au reușit în această dimineață să stingă focul izbucnit la depozitul de deșeuri Coseco de la Ariceștii Rahtivani, după aproape trei zile de...
Accident pe DN1A, la Lipănești, surprins de o cameră de supraveghere
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a fost surprins seara trecută de o cameră de supraveghere amplasată pe un imobil...
Incendiul de la depozitul de deșeuri din Ariceștii Rahtivani a fost stins
Reprezentanții ISU Prahova Prahova au anunțat în această dimineață stingerea incendiului izbucnit joi după amiază la depozitul de deșeuri din Ariceștii Rahtivani.Vă reamintim că...
Astăzi are loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
Astăzi are loc sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Națională). Evenimentul este oficiat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel...
Doi bărbați din Ploiești au murit în Munții Făgăraș
Tragedie sâmbătă în Munții Făgăraș. Doi bărbați au murit, iar un altul a fost rănit, însă recuperat în viață de către salvamontiști, după ce...
Acuzații de malpraxis la Sinaia. Reacția spitalului
Reprezentanții Spitalului Orășenesc Sinaia au emis un comunicat de presă în urma unor acuzații de malpraxis lansate de familia unei tinere care a fost...
- Publicitate -
Exclusiv
- Publicitate -
Știri noi
- Publicitate -
Emisiuni
- Publicitate -
