- Publicitate -

Ce pensionari români aflați în străinătate trebuie să trimită certificate de viață

O informație transmisă de Casa Națională de Pensie s-a transformat într-un fake-news care a alertat pensionarii români aflați în străinătate. Este vorba de certificatele de viață.

Cine trebuie să trimită  certificatul de viață la casa de pensii

Potrivit legislației în vigoare, DOAR pensionarii cu domiciliul în străinătate, care primesc pensia pe teritoriul altor state, au obligația de a transmite, din propria inițiativă, de 2 ori pe an, respectiv semestrial, până cel târziu la data de 31 Martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an, certificatul  de viață.

- Publicitate -

Acesta este un document care trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă.

Cum arată modelul de certificat de viață

Prin autoritate legale se înțelege una dintre următoarele: institutie de pensii; autoritate administrativa locala; un notar public; un oficiu consular al Romaniei; un birou al unuia din patronatele cu care CNPP a incheiat protocoale de colaborare (Institutul National de Asistenta Sociale (INAS) din Italia, Institutul National Confederal de Asistenta (INCA) din Italia si Institutul de Tutela si Asistenta a muncitorilor (ITAL-UL) din Italia.

- Publicitate -

Modelul de certificat de viață poate fi descărcat de aici: Model Certificat de Viata RO IT

ATENȚIE! Certificatul de viață nu se transmite de către pensionarii care primesc pensia în România, inclusiv pe card și care se află în străinătate din diferite motive (la rude, prieteni și chiar la muncă).

Peste 2000 de pensionari  prahoveni au rezidență permanentă în alte state

În evidențele Casei Județene de Pensii Prahova se regăsesc 2.035 de pensionari cu rezidență permanentă în state precum Spania, Germania, Canada, SUA, Austria, Anglia, Australia, Mexic, Elvetia, Cehia etc.

- Publicitate -

Aceștia trebuie să transm ită certificatele de viață semestrial fie în format electronic, la adresa de email [email protected], fie prin poștă, la sediul institutiei din Ploiești, strada Nicolae Iorga nr.1, judetul Prahova.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -