Crește singur copiii altui bărbat, dintr-un salariu de gropar. Mama micuților a plecat în lume și i-a abandonat, însă, Nicolae Păun, de fel din comuna Brazi, nu s-a îndurat să îi lase pe drumuri pe cei trei frățiori. Georgiana( 13 ani), Alexandra (10 ani) și Valentin (8 ani) sunt niște copii frumoși, curați, care merg la școală, dar pentru care aleile cimitirului din comuna prahoveană reprezintă singurul lor loc de joacă. Iar morții sunt cei care „le pun” pe masă pâinea cea de toate zilele.
Nicolae Păun este un bărbat chinuit. Două mâini umflate de muncă cu care se zbate, zi de zi, să hrănească trei guri. E gropar la cimitirul din Brazi și nu îi este rușine de munca cinstită.
Sărăcie, neajunsuri și rana provocată de abandonul mamei
Trăiește alături de cei trei copilași într-o cămăruță dărăpănată, fără căldură și cu toaleta în fundul curții. Frățiorii nu au, din păcate, nici măcar un televizor la care să se poată uita pentru a-și mai alina un pic suferințele. Multe la număr: de la sărăcie și neajunsuri, până la rana provocată de abandonul propriei lor mame.
Tot ce văd în jur Alexandra, Georgiana și Valentin sunt crucile din cimitir
O copilărie tristă. Zâmbesc și se aleargă printre morminte și eternitate. Nu le lipsește, însă, sclipirea din ochi. Și inocența. Și poate speranța că, într-o zi, mama se va întoarce la ei. Și le va ține din nou de cald, așa cum trebuie să facă o mamă pentru puii ei.
„Dacă nu am morți de îngropat, nu am ce să le pun pe masă”
Nicolae Păun dă din umeri a neputință. Mai mult nu poate, oricât de multa ar vrea. Ancheta socială a arătat că este un părinte bun, iar copiii își doresc să stea cu el și nu într-un centrul de plasament. Chiar dacă le e greu, cumplit de greu, măcar sunt împreună. Nicolae Păun le încălzește apa copiilor să se spele, el le face de mâncare și știe cât de îngrozitor sună, însă, „dacă nu am morți de îngropat, nu am ce le pune pe masă. Eu pot să mă culc cu burta goală, dar ei?”, spune bărbatul frângându-și neputincios mâinile bătătorite de muncă.
Fetele vor o baie, băiețelul o vrea…pe mama
Groparul de la Brazi, tată pentru trei suflete, dintre care doar unul e al lui, mai are o problemă. Vine iarna și nu știe cu ce bani va cumpăra lemne pentru a încălzi modesta cămăruță în care își duc zilele. Fetele, aproape adolescente, nu își doresc decât să simtă și ele cum e să facă o baie în condiții civilizate. Și mai vor săpun. Băiețelul, Valentin, și-o dorește…pe mama!
Pentru omul cu suflet de aur, cea mai mare bogăție o reprezintă sufletele pe care le crește așa cum poate. În meseria asta a lui, a înțeles că nimeni nu ia pe lumea cealaltă averi nemăsurate. Sănătatea și zâmbetele copilașilor sunt darul lui cel mai de preț. Face ce poate să le fie bine. Dar nu poate prea mult. Are nevoie de ajutor. Știe, e convins acolo, în sufletul lui, că Dumnezeu e mare. Doar l-a auzit pomenit de atâtea și atâtea ori. Doar Îl simte aproape, la fiecare trecere Dincolo a unui om.
Valentin învață matematica citind pe crucile din cimitir
Copiii îi sunt mai mereu alături. Valentin își îmbunătățește matematica citind pe cruci. Poate părea sinistru, dar băiețelul e mereu senin când își întreabă tatăl: „Cât face 2022- 1962?” „ Puțin, tati, foarte puțin. Cât o viață de om.”
Prahoveanul cu inima cât un munte se uită lung la căsuța care are nevoie urgentă de reparații. Vine iarna și nu ar vrea ca vântul și gerul să le șuiere pe la urechi celor mici. A mai peticit el, pe ici pe colo, dar are mare nevoie de ajutor. Nu cere, se mulțumește cu cât i-a dat Dumnezeu. Își duce cu demnitate crucea, dar ar vrea ca cei trei frățiori să nu mai sufere. Să le zâmbească atât chipurile, dar mai ales sufletele.
Sunt mulți, foarte mulți oamenii cu suflet mare. Aceia care nu vor rămâne, suntem siguri, indiferenți la drama unor copii nevinovați. Care, poate, ar fi meritat o altă soartă. Încă nu este târziu… Niciodată, de fapt, nu este prea târziu.
Cont donații: Asociația Povești cu zâne și zmei
Lei: RO11BRMA0999100093268115
Euro: RO11BRMA0999100096596573
BRMAROBU
Banca Românească Câmpina – România
