„Cât de mult ne iubești?” rămâne întrebarea la care cei patru frățiori din Urlați, părăsiți de părinți și crescuți de bunică într-o casă de chirpici, și-ar fi dorit să audă răspuns din gura celor care le-au dat viață. Nu mama și tata, însă, le-au arătat celor patru micuți ce înseamnă iubirea, ajutorul necondiționat, mângâierea și o vorbă frumoasă. Au făcut-o și o fac în locul lor oamenii străini, care nu au rămas impasibili la drama Denisei, Larisei, Melisei și a lui Florin.
Trista poveste de viață a celor patru copii, maturizați înainte de vreme, a impresionat nu doar o comunitate, ci o țară întreagă. Oameni cu suflet nobil au vrut să îi ajute, să le aline puțin din suferință, să le șteargă lacrimile de pe obraji și să îi asigure că în lumea asta mare, chiar dacă ei nu au avut noroc de mamă și tată, au, de acum, o familie lărgită, care le va fi mereu alături.
Haine, jucării, dulciuri și rechizite au fost trimise de către cititorii observatorulph.ro, în urma publicării articolului, care a emoționat și sensibilizat nu zeci, ci sute de oameni. Fiecare, după posibilități, a întins o mână de ajutor acestor patru suflete nevinovate.
Durerea frățiorilor a devenit și durerea unei uriașe comunități
O comunitate, care, încă o dată, a demonstrat că bunătatea, empatia și dorința de a face un bine din suflet, fără nicio răsplată, nu sunt cuvinte goale. Ele există în sutele de inimi, care, astăzi, bat alături de micuții Denisa, Florin, Larisa și Melisa.
Dincolo de darurile pe care copii le-au primit, dincolo de dragostea arătată de semeni, poate cea mai mare bucurie e aceea că vor lăsa în urmă căsuța de chirpici, mai exact cămăruța de nici 10 metri pătrați pe care o împart cu „mama” Niculina, bunica ce îi crește cu greu. Acea încăpere cu două paturi, o sobă cu lemne și o măsuță pe care stă un televizor. Locul în care frățiorii se joacă, își fac temele pentru grădiniță și școală, mănâncă și se așază seara la somn, nu înainte de a se ruga la cele două icoane să facă Dumnezeu și pentru ei o minune.
Dumnezeu face minuni prin oameni
8000 de euro au intrat, imediat după publicarea articolului, în contul Asociației „Pentru viață, fără frontiere”, datorită căreia a luat naștere proiectul „Căsuța 4 fantastici”.
Bogdan Mache, președintele Asociației, este omul care și-a propus să mute și munții din loc, doar pentru le fi bine acestor copii. Le-a devenit înger păzitor, iar prin el, alți îngeri și-au desfăcut aripile pentru a-i ocroti pe cei patru micuți și pentru a le face viața mai bună și mai frumoasă. O viață în care să nu resimtă atât de dureros cuvinte precum abandon și sărăcie.
Mobilizarea pentru ridicarea „Căsuței 4 fantastici” este una fără precedent
„Am obținut autorizația de construcție. Am fost contactat pentru contracte de donație sau sponsorizare pe tot ceea ce înseamnă parte de beton, zidărie fier, lemn și tablă. Sunt firme din Ploiești, multe dintre ele, care și-au manifestat dorința de a ajuta la construcția căsuței. La fel, vom fi sprijiniți, cu titlu de donație, pe parte de instalații electrice, uși de interior, pardoseli sau zugrăvit. Am primit telefoane de la meseriași care și-au arătat disponibilitatea de a ajuta la lucrări, pentru ca frățiorii să plece din cămăruța de chirpici într-o casă decentă. Și asta cât mai repede. Inclusiv din Germania am fost contactat de către un domn care are firmă de construcții în țară, dispus să ajute. Pentru toate aceste gesturi de omenie și pentru felul frumos în care sute de oameni s-au mobilizat, impresionați de drama frățiorilor, nu pot să spun decât: mulțumesc.”
Denisa, Florin, Larisa, Melisa și „mama” Niculina se vor muta în casă nouă și asta fiindcă Dumnezeu le ascultă rugile. Și o face prin oamenii frumoși pe care i-a trimis și îi trimite în viața lor.
În continuare, cine vrea să îi ajute pe cei patru frați și pe „mama” Niculina Ilie, poate contribui la ridicarea construcției „Căsuța 4 fantastici”, făcând o donație cât de mică în următorul cont:
Titular cont – Asociația „Pentru viață, fără frontiere”
Cont BCR: RO59 RNCB 0205 1702 9889 0001
Persoană de contact: Bogdan – 0726 915 906
