- Publicitate -

Povestea lui Andrei Sîrghie: “Unii erau prin vacanțe, eu cumpăram costume pentru animatori și rochițe de prințese”

Andrei Sîrghie are 24 de ani și s-a născut în Blejoi. După o carieră de 10 ani în calitate de dansator, Andrei și-a dorit mai mult control asupra viitorului. A decis să își deschidă o firmă care se ocupă cu petrecerile pentru copii.

Startul a fost unul dificil, mai ales că ideea lui s-a conturat chiar în vreme de pandemie. Nu trece zi în care să nu lucreze la visurile sale și își dorește ca succesul de astăzi să fie doar începutul.

- Publicitate -

Andrei, prezintă-te în câteva cuvinte.

“Salut! Numele meu este Andrei Sîrghie și am 24 de ani. Am terminat facultatea de Litere Română-Engleză, iar mare parte din viață am fost dansator. În ianuarie 2020 am deschis o firmă de animații pentru copii din dorința de a aduce cât mai multă veselie în casele oamenilor. “

Cum ai luat decizia de a renunța la lumea dansului și de a deveni antreprenor?

“Nu pot să spun că am renunțat la dans. Rămâne în continuare o pasiune, însă am dorit să fiu în deplin control al veniturilor mele. “

- Publicitate -

Descrie începuturile în antreprenoriat și care au fost principalele impedimente.

“Începuturile au fost grele, ca în toate domeniile. Sunt multe alegeri grele de făcut cum ar fi găsirea și selectarea clienților și căutarea de colaboratori sau de furnizori. Însă, cel mai mare impediment a fost pandemia, care a îngreunat întreg procesul.”

Cum ți-a venit ideea de a fi organizator de petreceri pentru copii?

“Spiritul antreprenorial și organizatoric este cel care m-a împins în luarea acestei decizii. Îmi place să fiu răspunzător pentru tot ceea ce se întâmplă și să descopăr, în fiecare zi, noi modalități eficiente de a rezolva orice problemă.”

Ți-a fost dificil să obții resurse financiare pentru a construi începutul visului tău?

“Resursele financiare n-au existat. Totul a început greu. Cu banii caștigați din dansuri cumpăram costume pentru animatori și rochițe de prințese, iar toți banii câștigați au fost reinvestiți.

- Publicitate -

Citește și: Maria Bădicioiu, eleva care își înfruntă emoțiile prin scris: “Când scriu simt că mă descarc de toate emoțiile negative

Timp de aproape 2 ani, nicio cheltuială nu a fost făcută în scop personal. Îmi păstram bani cât să-mi asigur nevoile, iar ceilalți erau direcționați către firmă.”

Cel mai dificil moment din punct de vedere profesional?

“Cele mai dificile momente în acest domeniu nu sunt la locul petrecerii. Cea mai mare munca depusă este desfășurată înainte de eveniment, când totul trebuie să fie aranjat în mașini, mașinile perfect funcționale, reparate și curate, la fel și echipamentele.

Toate materialele se pot strica, rupe sau deteriora și ține de mine ca totul să fie perfect funcțional. Mă ocup de aceste detalii chiar și noaptea, în cazul în care ziua nu este suficientă. Timpul petrecut cu familia sau prietenii este redus sau chiar inexistent în perioadele aglomerate.”

- Publicitate -

Ce s-a întâmplat cu dansurile? De ce nu au reușit ele să îți acapareze întreaga viață? De ce au ajuns pe locul 2 sau chiar mai jos?

“Încă mai dansez, însă doar din plăcere. Dansurile nu au reușit să acapareze întreaga mea viață pentru că partea mea rațională m-a influențat astfel încât să îmi aleg domeniul cel mai ușor de scalat la un nivel mai înalt.”

Ești singur în această poveste sau ai o echipă de petreceri pentru copii?

“Sunt singurul care organizează totul, însă am o echipă de colaboratori, echipă care mă ajuta cu toată munca ce trebuie depusă. Am tot colaborat cu diverși oameni, însă mare parte din echipă a fost alături de mine de la început alături și am evoluat împreună.

Citește și: Festivalul Artown a colorat Ploieștiul timp de zece zile [FOTO]

Am ajuns de la luni în care aveam un eveniment pe săptămână la contracte de prestare zilnică pe litoral și evenimente în același timp în Brașov, Prahova, Ilfov, București, Buzău, Dâmbovița, Teleorman, Ialomița și Călărași, atât pentru persoane fizice, cât și pentru diverse companii.”

- Publicitate -

Care este cel mai mare vis al tău și ce faci astăzi pentru el?

“Cel mai mare vis este să dețin mai multe companii cu profiluri diferite, care să devină cel puțin la fel de mari cum este compania de petreceri pentru copii. Pentru asta, muncesc zilnic.”

Ce mai mare frică?

“Nu am o “cea mai mare frică”, însă întotdeauna mă gândesc că este posibil ca în orice moment totul sa se schimbe și să trebuiască să o iau de la început într-un alt domeniu.”

Ce sfaturi ai pentru tinerii care își doresc să urmeze drumul antreprenoriatului?

“Nu mă consider în măsură să dau sfaturi despre antreprenoriat, însă ideile apărute ar trebui întotdeauna urmate, dar nu înainte de a se interesa bine de respectivul domeniu și a munci ca angajat pentru altcineva în acel domeniu – este foarte posibil să nu fie așa ușor cum pare.”

- Publicitate -

Ce alegi: pasiunea sau banii? De ce?

“Este o întrebare grea, însă eu consider ca daca-ti urmezi pasiunea și faci bine ceea ce faci, banii nu încetează să vină.”

La final, lasă un mesaj pentru cititorii ziarului Observatorul Prahovean.

“Sfatul meu pentru cititori este să citească și să se dezvolte cât mai mult înainte să ia o decizie. Să nu creadă că totul este ușor. Până și lucrurile care par cele mai ușoare pot fi foarte complicate atunci cand sunt puse în aplicare.”

Citește și: Povestea ploieșteanului Bogdan Chitic: “Apreciați omul pe care îl vedeți dimineața în oglindă și seara înainte de culcare”

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...

Suveranism la raft: Carrefour se va preda!

În atenția suveraniștilor de pretutindeni: se va vinde rețeaua...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -