- Publicitate -

Peste 1500 de ploieşteni au ajuns în parcul Mihai Viteazu FOTO

Coloana de persoane care a plecat din Centru spre parcul Mihai Viteazu s-a format pe mai multe rânduri, iar persoanele din fața purtau un banner negru din pânză pe care scria Colectiv.

Coloana de persoane care a plecat din Centru spre parcul Mihai Viteazu s-a format pe mai multe rânduri, iar persoanele din fața purtau un banner negru din pânză pe care scria Colectiv.

UPDATE: "Mai puţin de o oră şi vom vedea Republica în stradă" Cum s-au mobilizat tinerii din Ploieşti

- Publicitate -

Pe tot parcursul marșului zeci de polițiști și jandarmi au însoțit convoiul, participanții necreând însă probleme la trecerile de pietoni. Ploieștenii au mărșăluit pe trotuarul din partea dreaptă al Bulevardului Republicii și pe tot traseul au purtat bannere și lumânări aprinse fără să scandeze. De altfel, acțiunea s-a dorit un marș al tăcerii, în memoria victimelor care și-au pierdut viața în incendiul de la Clubul Colectiv. La marșul care a fost promovat pe rețelele de socializare s-au alăturat nu doar liceeni, ci și adulți, dar și copii.

Vă reamintim că la nivel național, tinerii din mai multe orașe au ieșit în stradă în semn de protest în urma incendiului de la Club Colectiv.  Potrivit presei centrale, în jurul orei 19,30 în Capitală erau aproximativ 13 000 de persoane în stradă

- Publicitate -

 

 

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -