Într-o lume în care fabricile a dispărut, iar istoria lor se pierde în uitare, la Plopeni există o uzină care a făcut istorie și unde am descoperit ultimii specialiști în producția de muniție militară din România.
O uzină cu rădăcini adânci în istoria României
Istoria Uzinei Mecanice Plopeni începe în urmă cu aproape 90 de ani. La 25 februarie 1937, guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu semna un contract cu Regia Întreprinderilor Miniere și Metalurgice ale Statului din Ardeal (RIMMA) pentru construirea unei fabrici care să producă armament pentru armata română.
Un an mai târziu, în 1938, construcția „Fabricii Mărgineanca”, cum se numea atunci, era în plină desfășurare. Puținele fotografii păstrate în arhivele personale arată un șantier plin de viață, unde sute de oameni lucrau cot la cot pentru un ideal comun: apărarea țării.
De atunci, istoria s-a scris în valuri de fum și zgomot de prese. Uzina a trecut prin război, prin comunism, prin tranziție și privatizări, dar a rămas acolo — martor tăcut al unei epoci care nu a încetat niciodată să bată în inima Plopenilor.
Când Ceaușescu venea la Plopeni
Puțini știu, dar în anii ‘70 și ‘80, Nicolae Ceaușescu vizita frecvent Uzina de la Plopeni. În galeria foto pe care o puteți vedea la finalul articolului, se regăsesc imagini rare, unele dintre ele niciodată publicate. Se vede acolo mândria unei industrii care, la apogeul său, era una dintre cele mai moderne din Europa de Est.
În acei ani, uzina producea muniție de toate calibrele, exportată în zeci de țări. Erau vremuri când în halele de la Plopeni lucrau peste 23.000 de oameni, veniți din toată zona.
Astăzi, fabrica și-a schimbat din nou fața: pe lângă muniție, produce componente pentru drone și muniție inteligentă, adaptându-se unei lumi moderne, în care tehnologia este noua armă.
„Pensionar am fost doar o zi” – Povestea lui Vergil Gheorghe
L-am întâlnit pe inginerul Vergil Gheorghe, unul dintre cei mai vechi specialiști ai uzinei. Are aproape 70 de ani, iar de 43 de ani calcă zilnic poarta fabricii. A ieșit la pensie acum patru ani, dar după o zi… s-a întors.
„Pensionar am fost doar o zi”, spune râzând, dar în privire i se citește emoția. Originar din Brăila, a terminat Facultatea de Construcții Navale, dar viața l-a adus în Prahova după căsătorie. În 1982 s-a angajat la Uzina Mecanică Plopeni, unde a făcut specializarea de pirotehnist.
„La început am lucrat în sectorul de prototipuri. Era fascinant să vezi cum dintr-o schiță prinde viață un proiect care urma să ajungă în dotarea armatei”, povestește el.
Anii ‘87–‘88 au fost perioada de glorie. „Atunci era vârful de producție. Se lucra zi și noapte, exportam masiv, se producea enorm. Aveam peste 23.000 de oameni în uzină. Era o adevărată cetate industrială.”
A trecut prin toate secțiile uzinei, iar mâinile lui au cunoscut fiecare șurub, fiecare linie de montaj, fiecare explozie controlată.
„Au fost și momente grele, când uzina era pe punctul de a se închide. Țin minte cum intram pe secție și nu era nimeni. NIMENI! A fost cel mai greu moment”, spune Vergil, cu lacrimi în ochi.
Uzina care trăiește prin oamenii ei
Astăzi, Uzina Mecanică Plopeni nu mai are zeci de mii de angajați, dar are un nucleu de oameni dedicați, care duc mai departe tradiția și meseria învățată de la cei dinaintea lor.
Este o uzină care s-a reinventat, trecând de la muniția clasică la tehnologie de ultimă generație. O uzină care a învățat că supraviețuirea înseamnă adaptare, dar fără să-și piardă sufletul.
„Tinerii care vin acum trebuie să știe că aici s-au scris pagini din istoria României. Nu e doar o fabrică. E un simbol. Un loc unde oamenii și-au lăsat viața, dar și speranța”, mai spune Vergil Gheorghe.
O poveste spusă cu suflet
Povestea completă a inginerului Vergil Gheorghe, dar și un final care nu poate fi privit fără emoție, o puteți vedea în reportajul video exclusiv de mai jos.
La final, veți înțelege de ce Uzina Mecanică Plopeni nu e doar o fabrică. Este o lecție de demnitate, loialitate și iubire pentru o meserie pe cale de dispariție.
