Natalia Crican, elevă la C.N. Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza este dublă medaliată la karate. Tânăra, extrem de riguroasă și disciplinată, a reușit să obțină două medalii de bronz la Campionatul Național de Ashihara Karate, de la Ghimbav. mână-n mână
Pasiunea pentru sport, povestește adolescenta, i-a modelat caracterul și i-a ghidat parcursul atât pe tatami, cât și spre drumul carieriei militare, pe care a pășit cu încredere și multe visuri.
Natalia Crican a ales Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza deoarece crede cu tărie în ordine, rigoare și, mai ales, în spiritul de echipă, valori pe care le consideră fundamentale pentru o carieră de succes și o viață echilibrată.
Natalia practică Ashihara Karate de la vârsta de opt ani, o disciplină sportivă care, spune ea, a ajutat-o să-și dezvolte calitățile esențiale unui viitor militar: respectul necondiționat, rezistența la stres și promptitudinea în luarea deciziilor.
„La momentul actual am centura verde cu tresă maro și sunt convinsă că tot ce am învățat pe tatami, de la autocontrol la perseverență, se transpune direct și eficient în pregătirea mea militară zilnică”, spune tânăra cantemiristă.
Disciplina și rigoarea dobândite în karate se reflectă în activitățile de zi cu zi ale fetei, demonstrând că efortul și pasiunea pot transforma munca în performanțe notabile.
„La Campionatul Național de Ashihara Karate, de la Ghimbav, Natalia a cucerit două medalii de bronz, o nouă ocazie de a confirma pregătirea temeinică din spatele acestor distincții.
Prin determinare, echilibru și noblețea cu care își poartă uniforma militară, Natalia este un exemplu pentru generația ei și un model demn de urmat.
Felicitări, Natalia, și mult succes în continuare!”, a transmis conducerea colegiului militar din Breaza.
