- Publicitate -

Emoție și bucurie azi, în școlile din Prahova, în ciuda boicotului

O atmosferă destul de deschisă și relaxată, astăzi, 8 septembrie, în prima zi de școală. Copii „înarmați” cu buchete de flori, părinți extrem de emoționați, profesori împărțiți între „boicotăm deschiderea noului an școlar” și „nu, nu facem asta, fiindcă elevii noștri merită mai mult”. În școlile din Prahova, un lucru e cert: prima zi de școală, chiar dacă a stat sub semnul protestelor, a fost una încărcată de emoția și bucuria unui nou început.

Clopoțelul a sunat, astăzi, în școlile din județ, însă, nu peste tot la fel. În timp ce unii profesori au anunţat că se raliază protestelor anunţate de sindicaliștii din Educație, alţii și-au primit elevii ca și în anii anteriori.

- Publicitate -

Festivitate deschidere an scolar

În unele unități de învățământ s-au organizat ceremoniile tradiționale, în altele, boicotul și-a pus amprenta asupra primei zi din noul an școlar.

Profesorii și-au luat copiii și s-au îndreptat spre sălile de curs, în semn de protest față de măsurile de austeritate impuse de „Legea Bolojan”, în timp ce, la alte instituții de învățământ, nelipsitul „careu” a însuflețit și acest nou an școlar, greu încercat și plin de incertitudini.

- Publicitate -

Deschiderea noul an școlar, clasa pregătitoare

Nu tu polițist, nu tu preot, nu tu picior de politician, însă, care să se înghesuie cu veșnicul discurs mobilizator, citit de pe hârtie, lipsit de orice fărâmă de suflet.

Citește și: Cum a început școala în Prahova: festivități și boicot

Indiferent de boicot sau nu, copiii au pășit pe porțile școlilor la fel de încrezători, la fel de zâmbitori și la fel de optimiști că în față îi așteaptă un nou an plin de reușite, momente frumoase, cât mai multe descoperiri, lucruri noi învățate și multe zâmbete.

Deschiderea noului an scolar

Rareș, un băiețel de doar 6 ani, azi, a plâns. Nu, nu din cauza protestelor dascălilor, habar nu are el ce nemulțumiri au oamenii mari și nici nu îl interesează. A plâns fiindcă a pășit, pentru prima dată, într-o lume nouă de la care nu știe ce așteptări să aibă. Sau ce așteptări are, ea, lumea aceea nouă, de la el.

- Publicitate -

Cu un buchet de trandafiri în mâini, copilul și-a îmbrățișat doamna. Doamnă care, indiferent de vuvuzele care s-au auzit, astăzi, în Piața Victoriei și indiferent de propriile frustrări și nemulțumiri cauzate de „Legea Bolojan”, a știut să îi spună băiețelului o vorbă bună.

Să îi dea o îmbrățișare și să îl asigure că totul va fi bine. Și, mai ales, să îi promită că ea va fi, timp de cinci ani de acum înainte, indiferent de problemele celor mari, doamna. Omul care îl va învăța să scrie, să citească și să descopere lumea prin ochi mari și curioși de copil.

Citește și: Deschiderea noului an școlar, boicotată la un liceu din Câmpina

Copii in prima zi de scoala

La fel a fost și pentru elevii mai mari. Au venit la școală cu aceeași dorință de a socializa și cu aceeași plăcere a revederii. Tineri care au înțeles, sau vor înțelege în următorii ani că mai mult decât educația academică, educația pe care ți-o impune caracterul e cea care va conta în viață.

- Publicitate -

Inceputul noul an scolar la un liceu din Campina

Boicotul profesorilor nu a părut să afecteze nici emoția și nici bucuria unui nou început. Iar profesorii, dincolo de organizarea festivităților sau boicotarea acestora, au avut grijă ca elevii lor, mai mici sau mai mari, cu visuri mai mărunte, sau mărețe, să simtă că azi, 8 septembrie, a fost, cu adevărat, prima zi de școală.

Acel eveniment marcant, care vine cu o uriașă încărcătură emoțională, cu așteptări, cu provocări, cu speranțe, cu bucurii, satisfacții, dar, poate, și dezamăgiri, atât pentru copii, cât și pentru ai lor părinți.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Angajăm agent vânzări de evenimente și publicitate online

Oferim condiții de muncă bune și salariu pe măsura rezultatelor obținute.
Solicităm experiență similară, cunoașterea limbii engleze nivel mediu și permis auto categoria B.
Un plus major îl constituie aptitudinile de comunicare verbală și scrisă.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la Consiliul Județean Prahova

Curtea de Conturi a României a făcut public raportul...

Trafic închis pe DN 1. Cum se lucrează la Movila Vulpii [VIDEO]

Începând de luni, 24 noiembrie, ora 10:00 și până...

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la Primăria Ploiești

Curtea de Conturi a României a publicat raportul de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -