Invitat, aseară, în podcastul Observatorul Prahovean LIVE, Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, a făcut dezvăluiri despre situația depozitului de deșeuri din Ariceștii Rahtivani care a ars luna trecută.
”Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au fost în control cu două luni înainte de izbucnirea incendiului la depozitul de deșeuri al companiei Coseco Waste SRL și au constatat depozitarea peste capacitatea prevăzută în autorizație.
Erau depozitate deșeuri amestecate și exista o reacție chimică, s-au descoperit niste fenomene de autoaprindere. Noi am aplicat o sancțiune de 115.000 de lei. Am dispus remedierea acestor lucruri. Evident că nu s-au respectat și am mai aplicat o amendă de 115.000 de lei și am propus suspendarea autorizației de mediu” a declarat Andrei Corlan.
Acesta a precizat că, după ce va expira termenul de 60 de zile de conformare, comisarii de mediu vor verifica dacă s-au îndeplinit condițiile impuse, iar în caz contrar se va ajunge la închiderea activității pentru o perioadă de cel puțin șase luni.
VIDEO (De la minutul 12:45 al înregistrării emisiunii)
Reamintim că pompierii au reușit să stingă incendiul de la depozitul respectiv după trei zile de la izbucnirea primelor flăcări.
Mirosul de cauciuc și plastic ars rezultat în urma arderii deșeurilor a fost resimțit inclusiv în Ploiești, dar și în localitățile învecinate, la o distanță de peste zece kilometri de focar.
Pe parcursul intervenției, autoritățile de mediu au efectuat măsurători ale calității aerului și s-au constatat depășiri la amoniac și monoxid de carbon.
Citește și: Ce fel de deșeuri ard la Ariceștii Rahtivani. Acuzații grave ale primarului
În total, cinci cinci ofițeri și peste 100 de subofițeri și soldați gradați profesioniști au fost mobilizați pentru stingerea focului.
Potrivit ISU Prahova, cauza probabilă a incendiului a fost autoaprinderea, printr-o reacție chimică dintre substanțe.
