- Publicitate -

E tare frumos în Ploieşti anul acesta de Sărbători!

E frumos tare în Ploieşti de aceste Sărbători. Aş risca să spun că, e cel mai frumos, cel puţin de zece ani încoace de când m-am stabilit aici. Mai e un pic, Revelionul și gata, au trecut și sărbătorile acestea. Și mi se pare incorect să nu remarc faptul că, indiferent de cârcotași, Ploieștiul chiar este frumos și animat. De când nu s-a mai întâmplat asta?

- Publicitate -

Am fost în centru, pe 30 noiembrie, când s-au aprins luminițele și când a început Târgul de Crăciun. De atunci, cel puțin o dată pe săptămână, am ieșit din casă, să mă plimb în oraș, fără să fie nevoie, fără să am treabă.

Invariabil, odată cu lăsarea serii, centrul orașului era animat. Tineri, vârstnici, copii, adolescenți, se plimbau în toate părțile, se opreau să se dea în „coțomedii” și își făceau poze cu luminițele de Sărbători.

- Publicitate -

Am fost și anul trecut în centru, a fost frumos, dar nu ca anul acesta. Anul acesta mi-a atras atenția intrarea în Ploiești de la hipodrom. Am venit într-o seară dinspre București și, în momentul în care am intrat pe bulevard, fără să vreau, mi-a scăpat cu voce tare: „Uite cât e de frumos!”

Luminile calde, care parcă curg deasupra ta, fără să aibă nimic de prost gust, parcă te fac să uiți dezamăgirea provocată de faptul că în Ploiești nu e zăpadă. E atât de frumos când intri în oraș, e atât de frumos pe Bulevardul Castanilor, e atât de frumos în centru, cum nu cred că a fot vreodată aici. Cel puțin de zece ani încoace sigur nu a fost!

Ce au făcut mai bine ca anul trecut

Am remarcat anul acesta anumite schimbări față de anul trecut. Și, culmea, schimbări în bine! (știu că nu suntem obișnuiți, dar acum chiar sunt schimbări în bine).

- Publicitate -

În primul rând poziționarea patinoarului este mult mai bună ca anul trecut. Deși a fost subiect „de bășcălie” cu statuia lui Nichita Stănescu în mijloc, s-a dovedit că nu și-a rupt nimeni dinții intrând în aceasta. Văzând Târgul de Crăciun de la Craiova, dat exemplu și luat ca reper, și acolo patinoarul are pe mijloc statui și stâlpi. Și, culmea, nici acolo nu își rupe nimeni dinții în ele.

patinoar targ craciun ploiesti

Anul acesta Târgul de Crăciun a fost extins și după roata panoramică, spre parcul Nichita Stănescu. Anul trecut se oprea fix în dreptul pietonalei. Acest lucru a dus la o aerisire a spațiului și la dispariția sentimentului că, odată ce ai trecut de roată, ești în beznă. Pentru că, la propriu, aceasta era senzația anul trecut.

Mă și gândeam că acel spațiu întunecat, nevalorificat, a fost cel mai mare minus în organizarea târgului de anul trecut. Acum, acolo este patinoarul și sunt și câteva căsuțe cu produse de sezon. Ceea ce este extraordinar pentru că nu mai există „zone negre” în centrul orașului.

- Publicitate -

targ craciun ploiesti

Prețurile sunt mai mult decât rezonabile, acesta este un alt aspect observat încă de la deschidere. Comparativ cu prețurile de la târgurile de Crăciun din București, Craiova sau Sibiu, la Ploiești chiar își permiți să-și satisfaci pofte. Mai mult, prezența producătorilor locali cu miere, siropuri naturale și alte asemenea produse, este salutară. Poți să-ți faci stocul de astfel de produse fără să fie nevoie să te deplasezi prea mult.

Lucruri care pot fi îmbunătățite

În ceea ce privește plata cu cardul, aici este o problemă. La foarte puțini comercianți poți plăti cu cardul, ceea ce este un impediment în ziua de astăzi. Dar, așa cum spuneam, este ceva de îmbunătățit pentru anul care vine.

S-a discutat mult în spațiul public despre faptul că acest târg de Crăciun a fost organizat netransparent. Lucru care, pe ploieșteanul de rând nu l-a deranjat neapărat. Ar fi bine ca, pe viitor, pentru a închide gurile rele, să fie mai multă transparență în ceea ce privește firmele care organizează, sumele plătite, etc. Dar, repet, asta ține de bucătăria internă, ploieștenii sunt mai puțin afectați.

- Publicitate -

Vânzătorii ambulanți de baloane luminoase sunt, din nou, o problemă. Aceiași care vindeau stegulețe de 1 Decembrie, vând baloane luminoase la târg. Nu am văzut autorități să-i întrebe de sănătate și acest lucru ar trebui să se schimbe. Mai ales că majoritatea baloanelor se strică până ajungi acasă… ☹

„Bizonii” ar trebui educați cu amenzi

„Bizonii” ar trebui educați, dar este nevoie de amenzi pentru asta. Să vă dau un exemplu… Acum vreo două săptămâni eram la târg cu copilul de mână. În fața mea, o femeie și un bărbat, de genul celor care vara fac covoare de coji de semințe pe bulevard, râdeau, gesticulau și vorbeau tare. La un moment dat, ea scoate un pachet de șervețele umede din buzunar, scoate unul și se șterge pe mâini.

În secunda următoare, aruncă pe jos șervețelul folosit. Din instinct, îi atarg atenția și îi spun că i-a căzut un șervețel pe jos (mai diplomat de atât nici că puteam). Ce a fost la gura ei, nici un râu învolburat nu m-a mai spălat. Și, rețineți, eram cu copilul de mână. „Dacă nu erai cu copil de mână, îți luai și vreo două castane”, mi-a spus un prieten. „Abține-te să mai faci observații de genul acesta”, am fost sfătuită amical.

- Publicitate -

La momentul respectiv m-am uitat de jur împrejurul meu… Niciun reprezentant al forțelor de ordine. Niciun picior de polițist, jandarm sau ceva asemănător… Și asta ar trebui să se schimbe. Am văzut forțe de ordine în prima zi a târgului și… cam atât. În rest, nimic. Sau poate m-am nimerit eu în locul nepotrivit la momentul nepotrivit.

Citește și: S-au aprins luminițele de Crăciun din Ploiești

Oricum ar fi, una peste alta, Ploieștiul este superb în această perioadă. Atât în centru, cât și în unele zone limitrofe, iluminatul de sărbători este superb. Și nu pot să nu îmi aduc aminte de nereușitele administrațiilor trecute care, au ținut cu tot dinadinsul să organizeze ei evenimentele în Ploiești în loc să lase profesioniștii să o facă. Și știm cu toții ce fiasco a ieșit.

Noi, ploieștenii, mai avem câteva zile să ne bucurăm de cum arată orașul nostru acum. Și este bine să o facem pentru că, în 2026, ne vom reîntoarce la problemele curente care trebuie rezolvate. Dar, chiar și așa, nimic nu ne împiedică să ne bucurăm acum, în ciuda tuturor celor care spun că „asta ne trebuia nouă…”. Îmi permit să le dau replica, „Da! Asta ne trebuia!”. Unii dintre noi chiar știm să ne bucurăm. 😉

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp
  1. eh….să presupunem că nu e un articol plătit…..sau că doamna are un suflet romantic, ,,come se dici” :))))
    Altfel, mai suntem și cei realiști, ploieșteni get-beget, care nu avem salarii de București sau Brașov, nu ne ducem după fenta ,,noi polițenii”, pardon – ploieștenii și, mai ales, NU înghițim povești pentru copii. Căci, fără a fi cârcotași, observăm că Ploieștiul arată ca un brad de Craciun prost ornat, în care centrul îți ia ochii, iar periferia e în beznă, noroi și gropi…. Dar, na, important e că avem unde să fugim de aspectul urât- 2, 3 ore prin centru, și gata! Ne întoarcem acasă cu buzunarele goale și ochii închiși, să nu ne deprime atmosfera de pe strada noastră…. Hai, la mulți ani, români! Inclusiv celor mulți și ușor de dus cu zăhărelul….. 😉

  2. Cu un bâlci de Iarnă și cu terase de bere pe Bulevard vara, ambele pe spațiu verde, nu se face Prinavara in Ploiesti.
    Vorbe multe, sperante dar banii, firmele care angajeaza cu salarii bune pleacă sau altele nu vin.

    Sunt curios cu cât vor crește impozitele locale anul adta.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

O strategie de milioane de euro: cum este fabricată nostalgia pentru Ceaușescu

Observatorul Prahovean publică un interviu cu Didona Goanță -...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -