- Publicitate -

Rafinăria Petrotel rămâne închisă. Minciunile guvernanților 

Petrotel Lukoil, rafinăria care asigura aproape o treime din necesarul de benzină și motorină pentru piața internă, rămâne închisă. A expirat și termenul anunțat de fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan (PSD), pentru repornirea instalațiilor.

- Publicitate -

Rafinăria Petrotel Lukoil a fost închisă în octombrie 2025. Inițial, pentru lucrări de mentenanță. Au intrat apoi în vigoare sancțiunile impuse de SUA activelor rusești din Europa, care au vizat și rafinăria din Ploiești, unitatea rămânând nefuncțională până în prezent.

Termenul de 45 de zile a expirat

Pe 14 aprilie, ministrul Energiei de atunci, Bogdan Ivan, a anunțat că România a primit o derogare din partea Guvernului american pentru repornirea rafinăriei. La acel moment, termenul avansat pentru repornire era de 45 de zile, termen care a expirat.

- Publicitate -

Până și președintele României, Nicușor Dan, a intrat în hora promisiunilor fără acoperire. Iată ce a declarat pe 29 aprilie, întrebat la Digi24 când va fi repornită rafinăria Petrotel:

„Deocamdată, partea americană a dat o derogare de șase luni, până la sfârșit de octombrie. Această derogare e utilă, pentru că zona cea mai sensibilă, vorbesc de piața globală, e motorina și rafinăria produce motorină. E mai ușor să cumperi petrol decât motorină, iar acum sunt chestiuni tehnice destul de dificile de surmontat, dar se lucrează la ele pentru ca lucrurile să devină operaționale. Nu e ceva care e la noi, dar dacă mă întrebați așa, ca idee, e o chestiune de săptămâni”.

Ce s-a întâmplat, de fapt

OFAC – Office of Foreign Assets Control, Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, instituția americană care administrează și aplică sancțiunile economice și financiare ale Statelor Unite împotriva unor state, companii, persoane sau organizații, a publicat pe 14 aprilie doar o prelungire a autorizării pentru benzinăriile din afara Rusiei până pe 29 octombrie 2026.

Tot până atunci, a fost prelungită autorizarea pentru entitățile Lukoil din Bulgaria, nu și pentru rafinăria Petrotel sau activitatea de rafinare industrială specifică din România. Așadar, promisiunile Guvernului și Președinției privind redeschiderea rafinăriei din Ploiești nu s-au confirmat.

- Publicitate -

SUA au prelungit termenul pentru vânzarea activelor Lukoil

Astăzi, Guvernul SUA a prelungit din nou termenul-limită pentru discuțiile privind vânzarea activelor globale ale Lukoil, companie aflată sub sancțiuni americane. Noua dată-limită este 27 iunie 2026, potrivit e-nergia.ro, care citează OilPrice și Reuters.

Documentul vizează negocierile privind vânzările de active ale Lukoil, inclusiv din România, nu și posibilitatea ca rafinăria Petrotel să fie repornită.

Observatorul Prahovean a transmis următoarele întrebări, la care Ministerul Energiei nu a răspuns:

- Publicitate -

Care este stadiul exact, la data de 23 aprilie 2026, al procedurilor administrative, juridice și tehnice necesare pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești?
Care este data estimată oficial pentru reluarea activității rafinăriei și dacă termenul de 45 de zile anunțat public este în continuare realist?
Ce măsuri concrete au fost luate de Ministerul Energiei sau de alte instituții ale statului după declarația publică din 15 aprilie 2026 privind repornirea rafinăriei?
Există, în prezent, o derogare oficială acordată României de către Guvernul Statelor Unite ale Americii în legătură cu funcționarea rafinăriei Petrotel Lukoil?

Dacă da, vă rugăm să precizați data emiterii derogării, perioada de valabilitate și condițiile impuse.
Dacă nu, care este stadiul demersurilor pentru obținerea acestei derogări și care sunt instituțiile implicate?
Există în prezent impedimente juridice, economice sau tehnice care întârzie reluarea activității rafinăriei? Dacă da, vă rugăm să le detaliați.
Care este situația actuală a angajaților rafinăriei Petrotel Lukoil Ploiești și ce măsuri au fost luate pentru protejarea locurilor de muncă?

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Show-ul aviatic de la Strejnicu, 30 mai. Tot ce trebuie să știi despre program

Pe 30 mai, pe Aerodromul Strejnicu, va avea loc...

Se surpă trotuarul în dreptul unei școli din Ploiești. Pericol pentru elevi

Trotuarul din dreptul Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, situată...

Unde parchezi dacă vii la show-ul aviatic de la Aerodromul Strejnicu

Organizatorii evenimentului „Avioane și Motoare Airshow 2026” au transmis...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -