Cu surle și trâmbițe, la începutul anului 2026, Ploieștiul anunța scoaterea păcănelelor din oraș. A fost primul oraș, după Slatina, care a declarat sus și tare că păcănelele vor fi scoase în afara limitelor municipiului. Contactați de Observatorul Prahovean, consilierii locali s-au declarat susținători clari ai ideii de scoatere a păcănelelor în afara orașului.
Dar, așa cum se întâmplă la Ploiești, cu viteza cu care a început, ideea s-a blocat, finalizându-se printr-o epică… fâsâială. Se numește, în termeni administrativi, „prorogare”. Și, astfel, consilierii locali din Ploiești demonstrează încă o dată că… doar gura e de ei.
Cum se face că la Ploiești se întâmpină fel de fel de probleme legale, fel de fel de bariere administrative, fel de fel de probleme morale și… bugetare care, evident, în alte orașe nu există? Cum se face că peste tot „se poate”, numai la Ploiești nu. Dar acum, haideți să fim serioși, chiar i-am crezut 100% pe cei care au declarat: „Da! Sunt de acord! Să scoatem păcănelele din oraș!”?
Între timp alte orașe „au tăcut și au făcut”
Slatina s-a mișcat la fel de repede cum a reacționat. Brașovul a scos, cu excepția hotelurilor. Până și orașele prahovele Azuga și Urlați s-au mișcat în acest sens. Acum, Iașiul a scos păcănelele din tot județul. Ploieștiul? „Se mai gândește”, normal…
Se câștigă bine din păcănele, ce-i drept, iar afacerile cu iz de Consiliu Local nu trebuie ignorate. Chiar credeți că îi pasă cuiva de oamenii care își pierd locurile de muncă? Chiar credeți că îi pasă cuiva de buget? Dar trăim aceeași minciună care s eperpetuează în fiecare situație.
Ei se fac că le pasă, deși nu le pasă, noi ne facem că îi credem, deși nu îi credem. Pentru că așa se practică la Ploiești, nu? O dăm pe după gard și o întoarcem ca la Ploiești că doar suntem experți în asta, nu?
La Ploiești se amână, poate uită lumea
De la finalul lunii iunie, când s-a „prorogat” în ședința de Consiliu Local proiectul d ehotărâre, nu s-a mai auzit nimic de campania antipăcănele. Și nici nu zice nimeni nimic în speranța că, probabil, poate uită lumea.
Lumea poate uită, dar noi nu. Așa că, dragi aleși locali, vă dăm un „Kind reminder” în problema păcănelelor din Ploiești. Nu de alta dar nu vrem să reluăm campania „Ploiești fără păcănele” și să zgândărim iar sufletul unor oameni care chiar au fost nenorociți de această „industrie” extraordinar de profitabilă… pentru unii.
Și, la final, vă reamintim ce ați declarat și vă subliniem că au trecut cinci luni de zile de când ați spus că scoateți păcănelele din Ploiești!
Și ca o aducere aminte pentru cititorii noștri, care ne tot întreabă ce se întâmplă cu scoaterea păcănelelor din Ploiești, iată cum au votat consilierii locali, aleșii voștri, și ai noștri, la ultima ședință pe această temă a Consiliului Local Ploiești.
Deci, concluzia care este? Se vrea sau nu scoaterea păcănelelor din Ploiești? Pentru că, dacă la nivelul populației, majoritatea suntem pentru, doamnii aleși ai noștri din CL, este clar că nu au aceeași poziție.
Și asta, poate, o vom avea în vedere la următoarele alegeri locale. Da, sunt în 2028 abia daaaar… tic-tac, tic-tac deja numărătoarea inversă a început! Dacă nu le scoatem acm, poate reușim cu un alt onsiliu Local. Pentru că, e clar, cel de acum nu corespunde dorinței majorității!

In 2028 speram sa avem alt primar, nu consilierii sunt problema.
Sa puneti cate o poza cu fiecare consilier si raspunsul fiecaruia, va rog. Acestia trebuie trasi la raspundere pentru ca nu reprezinta comunitatea si nu ne reprezinta pe noi, ploiestenii. Nu ma refer in fata legii, ci in fata noastra, a oamenilor. Atunci cand ii intalnim la un magazin, la o benzinarie sau pe strada, sa ii putem opri si sa le spunem in fata ce parere avem despre deciziile lor.
E vorba ca s-a umblat si s-au transportat cutii de pantofi…
Am scris atunci aici ca eu cred ca o sa se umble la unii consilieri ca asa este la noi