Campania Observatorul Prahovean „Ploiești, fără păcănele!” a generat prima reacție oficială: primarul Mihai Polițeanu anunță că va iniția, la următoarea ședință a Consiliului Local, un proiect de hotărâre pentru interzicerea jocurilor de noroc pe teritoriul municipiului.
„Ploiești, fără păcănele!”
Observatorul Prahovean a lansat astăzi campania „Ploiești, fără păcănele!”, prin care cere autorităților locale (primar, viceprimari, consilieri locali) să interzică funcționarea sălilor de jocuri de noroc pe teritoriul municipiului.
Acest lucru este posibil după ce Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care permite consiliilor locale să decidă, prin hotărâre, dacă astfel de activități pot funcționa sau nu pe teritoriul localității. Eliminarea ar urma să se facă treptat, pe măsură ce expiră autorizațiile existente.
Primarul Polițeanu promite scoaterea păcănelelor din oraș
La solicitarea reporterului Observatorul Prahovean, Roxana Tănase, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a declarat că este de acord cu interzicerea sălilor de jocuri de noroc în Ploiești și propune scoaterea acestora în afara localității.
Acesta a precizat că, la viitoarea ședință a Consiliului Local, va propune un proiect în acest sens.
„Vin cu propunerea de eliminare a jocurilor de noroc de pe teritoriul Ploieștiului. Fac un pas înapoi: odată cu adoptarea de către Guvernul României a ordonanței privind reforma administrației, se dă posibilitatea consiliilor locale să ia decizii, fie cu privire la supraimpozitarea jocurilor de noroc, fie cu privire la eliminarea lor de pe teritoriul UAT-ului respectiv. După publicare (n.r. ordonanței de guvern) se poate trece la un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, care va ajunge pe masa Consiliului Local și care va decide în consecință. (…) Propunerea mea va fi foarte clară: să se interzică jocurile de noroc pe teritoriul Ploieștiului!” a declarat primarul Polițeanu.
”Va fi o perioadă de tranziție”
Întrebat când vor putea fi scoase din Ploiești jocurile de noroc? ediliul a răspuns:
„Evident că va trebui să fie o perioadă de tranziție, șase luni sau un an… Trebuie discutat cu colegii de la juridic. Nu pot fi dați afară peste noapte. Este un business, este legal…
Dar, din punctul meu de vedere, jocurile de noroc trebuie scoase în afara Ploieștiului.
Mai ales că ele au proliferat în centrul Ploieștiului (…) Deja atrage o zonă interlopă decât să fie centrul Ploieștiului, în care ploieștenii, familiile ploieștenilor să vină, să se plimbe, să se simtă bine”, a declarat primarul Polițeanu. „Asta este opțiunea mea!”, a concluzionat edilul.
Sondaj: Ce vor ploieștenii?
Observatorul Prahovean a lansat și un sondaj pe această temă. Răspundeți la întrebarea: „Ar trebui eliminate păcănelele din Ploiești?” Alegeți una dintre opțiunile de mai jos:

Daca el va reusi sa faca asta este un om puternic dar sistemul nu il va lasa 100% .
Eu am crezut ca anunță concedierea Directorimii din SGU pt incompetență!😡
Dacă tot scoate păcatele în afara municipiului asa cum a declarat, ma întreb unde în câmp? dar în același timp ar trebui scoase si hipermarketurile și supermarketurile în afara orașului ca în occident,ca s au aciuat în cartiere de locuit,ceea ce nu este ok și cu aprobarea primăriei.
Dar cu anveloparea blocurilor ( cu bani europeni) de pe Republicii , aprobata inainte de venirea lui Politeanu la Primarie si care au termen de finalizare 30.04.2026 ce face ? Dam banii inapoi si platim si penalizari ( ca tot platim taxe si impozite marite ) ? Sunt panouri care care anunta aceasta lucrare din intersectia Nord pana la Catedrala . Sau ne-a intrat in obisnuinta sa tot platim penalizari pentru lucruri nefacute cu bani europeni ?
Credeam ca o să interzica formarea gropilor in asfalt,si a jegulului dupa strada ,Ploieștiul arata ca după bombardament,a fost dezapezit cu esența de gropi.
Daca face acest lucru ii voi ierta toate greșelile de pana acum dar este greu ptr ca sunt bani multu in joc si cine stie cati consilieri vor primi mita ca sa voteze contra
Dacă tot suntem „oraș foarte bine dezvoltat”, înseamnă că am rezolvat deja tot: drumurile impecabile, aer curat, spitale moderne, infrastructură pusă la punct, transport public eficient și bani suficienți la buget. A mai rămas doar problema cazinourilor și a păcănelelor, evident, ultima piesă lipsă din puzzle-ul prosperității.
Realitatea e că interzicerea lor poate fi o măsură bună din perspectivă socială – dependența de jocuri de noroc distruge familii și creează probleme reale. Dar să pretinzi că asta este marea prioritate a orașului, în timp ce avem gropi, poluare constantă și servicii publice sub nivelul așteptărilor, e cel puțin discutabil.
Poate ar fi util ca administrația să poată gestiona mai multe probleme simultan, nu să bifeze una și să o prezinte ca mare victorie, în timp ce restul rămân nerezolvate.