Saltimbancii gândurilor noastre georgiste

Voi nu sunteți sătui de acești saltimbanci care se joacă cu mințile noastre? Unul dintre ei este Cozmin Gușă, prorus declarat și „suveranist” pe bani. Fiul său, un tânăr crescut normal la aceeași masă, a fost transferat la Ploiești ca aurist, cu gândul să ne devină primar.

Nu am nimic cu tânărul domn, după cum înțeleg că nici „bătrânul” Gușă nu mai merită prea multă atenție, din moment ce nu ratează nicio ocazie să se facă de râs.

„Finul” cunoscător al politicii, „specialistul” în politici regionale declara ieri că știe că Viktor Orbán și FIDESZ vor câștiga detașat alegerile, deși sondajele le erau potrivnice, susținând în esență că sondajele nu contează deoarece prezența mare la vot schimbă rezultatul, că nu există exit-poll-uri reale, că doar „serviciile” ar avea datele corecte și că, în fond, rezultatul depinde de „înțelegeri subterane” și de faptul că alegerile din Occident nu ar mai fi cu adevărat libere.

Din nou „servicii”, din nou „Case de Putere”, Ursula, Soros, din nou aceleași clișee securiste de prost gust.

Și aici este, de fapt, problema reală: nu greșeala în sine, ci mecanismul prin care ea este ambalată și livrată. Nu mai vorbim despre analiză, ci despre un spectacol ieftin, în care concluzia este decisă înaintea faptelor, iar realitatea trebuie doar ajustată ca să corespundă scenariului.

Așa că, alături de înfrângerea catastrofală a lui Orbán, mai este una: cea a „clarvăzătorului” Gușă. Dar credeți că omul va face un pas înapoi și va spune că s-a înșelat? Că a scos, din nou, prostii pe gură? Nu. Stați liniștiți.

Pentru că miza nu este adevărul, ci menținerea unei iluzii de autoritate. În acest tip de discurs, retractarea nu există, iar responsabilitatea este mereu transferată către entități difuze, imposibil de verificat și convenabil de invocat. Stim „noi” din interiorul „serviciilor”.

Cât timp vor exista un Gușă, un Turcescu, o Alexandrescu și alții de teapa lor, acoperiti sau la vedere, să nu vă mirați de ce un personaj precum geOrgescu respiră aburii politicii. Ei nu sunt o excepție — sunt produsul acestui tip de discurs.

Și, din păcate, nu doar că îl întrețin, ci îl legitimează, zi de zi, prin aceeași combinație de siguranță mimată, conspirație și dispreț față de realitate. Iar efectul nu este doar unul mediatic. Este unul profund: erodarea încrederii, confuzia deliberată și transformarea spațiului public într-un loc în care orice afirmație poate părea adevărată, dacă este spusă suficient de apăsat.

Ungaria a dat, totuși, un semnal. Dincolo de rezultat, dincolo de cine câștigă sau pierde, există un moment în care realitatea contrazice zgomotul. Un moment în care electoratul nu mai validează „certitudinile” livrate pe post de analiză și refuză să mai fie tratat ca o masă de manevră. Acel moment in care conteaza oamenii, nu discursul.
La noi ce se va întâmpla ?

Aici este întrebarea care contează cu adevărat. Pentru că nu este vorba despre un om sau despre o televiziune, ci despre reflexul colectiv de a accepta sau nu această formă de intoxicare. Despre cât de mult mai suntem dispuși să tolerăm pseudo-analiza ambalată în siguranță absolută și livrată fără nicio răspundere.

Schimbarea nu va veni de la ei. Nu vor deveni brusc lucizi, nu vor începe să își asume erorile și nici nu vor renunța la acest tip de discurs. Miza lor este tocmai perpetuarea lui.
Schimbarea poate veni doar din partea celor care ascultă. În momentul în care publicul încetează să mai creadă, spectacolul se termină.

Până atunci, însă, saltimbancii vor continua să joace. Iar scena va fi tot mintea noastră.