Ceea ce urmează să citiți, în caz că vă obosiți să o faceți, ar putea trece drept pamflet, deși…
Din articol
A plouat… Ne plângeam că încălzirea globală ne prăjește la propriu, că recoltele sunt afectate, că oculta mondială ne deșertifică, ne umple de praf, ne una-alta. Avem o vară cum nu am mai avut de mult timp, una în care nu ne mai sufocăm și în care avem ocazia să ne amintim de fenomene meteo pe care le cam uitasem.
În unele locuri a plouat mai mult. Da, știu, canalizare subdimensionată, calculată cam pe la nevoile din anii 60, străzi cu probleme, scurgeri înfundate, vegetație netoaletată care formează bariere în calea apelor. Și mai știu că pe căile de scurgere este multă mizerie pe care nu natura a făcut-o, ci unii dintre noi. Chiștoace, ambalaje, zdrențe și multe altele netrebuincioase ajung să colmateze canalizarea, ca un bonus la dimensionarea insuficientă a acesteia.
Ați văzut că se poate întâmpla în multe locuri din lume, în aglomerări urmane mult mai civilizate și cu infrastructură modernizată. Ați văzut inunțații în Germania, în Franța, în SUA… Se mai întâmplă. Putem înjura primăriile, Consiliile Județene, pe Nicușor, pe Sorinel, pe Iliuță. Dar vine un moment în care ni se pune oglinda în față. Mă rog, unora dintre noi.
Spre exemplu, astăzi, pe strada Lăutarilor (slavă cui a denumit-o!), din Ploiești, pompierii erau efectiv cocoșați de efort, muncind din greu să scoată apa cu motopompele, să pună saci cu nisip, să curețe mizeria pentru ca apa să poată fi evacuată, iar locuințele oamenilor să fie protejate.
În tot acest timp ce făceau băștinașii? Aveți articolul inițial și video AICI
Să nu săriți imediat să îi criticați, să îi judecați și să nu mai râdeți de ei ca și când erau bețivii din Vaslui la inundații. Nu, acești indivizi, de care ne unește doar apartenența involuntară la regn, munceau de zor, dar o făceau în felul lor.
Să facem o scurtă analiză a ceea ce vedem în imaginea care însoțește textul de față și să dăm dovadă de înțelegere, concluzionând și altfel decât am fi tentați să o facem mai mult instinctiv decât cerebral.
- Văzând cât de bine organizați și cât de harnici sunt pompierii, cei din imagine au decis să nu îi încurce. Au zis că e ca la accidentele grave, când, dacă acorzi primul ajutor unei persoane cu răni grave, ai putea risca să îi trosnești cervicala, practic făcându-i rău, foarte rău, maxim de rău. Nu ești de meserie, nu te bagi, da?
- Știți cât de greu e să stai să aștepți ajutorul social în fiecare lună? Nu cred că v-ați gândit serios la asta. Vine, nu vine, se mai dă, nu se mai dă, îl impozitează Bolojan și pe ăsta, ne pun legiuitorii să muncim și nu mai primim pomană pe viață. Pfff… credeți că-i ușor să ai atâtea dileme existențiale? Ce frământări interioare, ce luptă se duce în bietele suflete, ce sentimente de nesiguranță care generează anxietăți vecine cu depresia severă. Practic, toate ”boalele” să trag de la astfel de temeri.
- Nici partea cu tehnologia nu-i lucru ușor. Intelectul este solicitat la limită atunci când deschizi Tik-Tokul. Apeși apoi pe live, mai tastezi și un titlu într-o română aproximativă, un fel de limbă bătrână. Urmează efortul intelectual al încadraturii. Ce să filmezi mai întâi din toată acțiunea, cum să surprizi grimasele de efort ale celor veniți să te ajute, cum să le dai eventual câteva indicații regizorale că prea o flenduresc aiurea, în loc să se străduiască mai mult. Apoi, te dădeai de ceasul morții în așteptarea viralizării. O face sau nu cifre, primește likeuri. Nu vreți să trăiți cu asemenea întrebări în suflet, să nu puteți pune capul pe pernă de teamă că nimeni nu apreciază un live de calitate.
- Observați vestimentația. Unele au ieșit în celebrele halate pufoase, acea notă vestimentară aristocratică, specifică zonei. Păi, dacă intră noroiul în alea, nici viitura nu le mai scoate față. Dacă până mai ieri ne plângeam din cauza căldurii, azi vedeți că a apărut o gecuță în plus, asortată cu bermudele, că doar nu o să facem ”frezoane” de la șocul termic. Dacă ar fi pus mâna pe lopeți și saci, cu siguranță transpirau. Ar fi urmat adresarea la medicul de familie, poate chiar la UPU, ceea ce pentru sistemul sanitar subfinanțat însemna un efort suplimentar. Nu mai bine nu punem mâna, nu transpiră, nu răcim și în felul ăsta CASul nu este împovărat, că și așa nu prea contribuim la el?
- De probleme articulare ați auzit? Ia încercați să stați cu mâinile în sân (la dumneavoastră!) toată ziua! O să simțiți cum amorțesc, apoi apar durerile, circulația sângelui are de suferit și capacitatea de muncă este indubitabil afectată. Să vă văd după aia dacă mai puteți pune mâna la muncă.
- Și nu în ultimul rând, chiar dacă nu au pus mâna efectiv la treabă, de parcă nu locuințele lor erau în pericol, trebuie remarcată prezența lor în număr mare și interpretată drept susținere morală pentru pompierii care chiar aveau nevoie de încurajări. E ca la fotbal: ”fără galerie viața e pustiu…” Dacă nu ar fi băieții din tribune, ”al 12-lea jucător”, cei care bagă osul în teren nu ar mai fi la fel de motivați. Așa s-au simțit și pompierii azi, împinși de la spate, motivați să dea totul pe teren, doar să fie lumea mulțumită. E mare lucru să vezi că lumea apreciază munca ta. Capeți adevăratul sens existențial, cel care te determină să dai și mai mult la următoarea intervenție, să încerci să bei toată apa aia, să nu mai pui mâna pe furtun și motopompă, să simtă publicul că ești dedicat.
În final, mă bucur că nu sunt pompier. Sunt atât de împrăștiat, că aș pune furtunul de evacuare în direcția opusă, iar asta se poate interpreta, ceea ce nu corespunde deloc cu firea mea empatică. În fond, lor li se cuvine, că doar sunt contribuabili și de aia plătesc taxe și impozite, ca să aibă pompierii de unde să își ia salariile. Fără ei, ISU ar fi istorie, vă zic cu mâna pe motopompă!
