- Publicitate -

Amendă de 1.500 lei pentru abandonarea gunoiului pe stradă la Ploiești

Mai mulți ploieșteni au fost amendați de polițiștii locali, în perioada 27 – 31 octombrie, pentru abandonarea deșeurilor pe stradă. Cei depistați au fost sancționați cu 1.500 de lei fiecare. Inclusiv șoferii au fost sancționați după ce și-au lăsat mașinile pe spațiul verde.

- Publicitate -

Polițiștii locali au derulat o amplă campanie de prindere a celor care abandonează deșeurile pe domeniul public. În perioada 27 – 31 octombrie, au fost date 11 amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei.

„În perioada 27 – 31 octombrie 2025, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au desfășurat acțiuni de verificare pentru prevenirea și sancționarea faptelor care afectează curățenia în municipiul Ploiești.

- Publicitate -

Activitățile de control au vizat identificarea persoanelor fizice și juridice care abandonează deșeurile de orice natură pe domeniul public, lipsa contractelor pentru serviciile de salubritate, nerespectarea graficele de colectare a deșeurilor menajere de către operatorul autorizat, precum și staționarea autovehiculele pe zone verzi sau a celor care au inspecția tehnică periodică expirată  și sunt abandonate pe spațiile publice”, a precizat Poliția Locală Ploiești.

11 amenzi, în valoare de 15.000 de lei

În perioada menționată, polițiștii locali au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei.

  • Abandonarea deșeurilor pe domeniul public, pe  strada Găgeni, Piața 1 Decembrie 1918 și strada Bahluiului, cu amenzi în valoare totală de 5.500 lei;
  • Nerespectarea graficului de ridicare a deșeurilor menajere de către operatorul de salubritate, faptă constatată pe strada Soldat Erou Moldoveanu Marian, sancționată cu amendă în valoare de 2.500 lei;
  • Abandonarea/depozitarea deșeurilor din construcții pe domeniul public, pe străzile Spătari, Panduri și Gheorghe Doja, sancționată cu 3 amenzi în valoare totală de 5.000 lei;
  • Staționarea autovehiculelor pe zone verzi, pe străzile Rapsodiei, Andrei Mureșanu și Gheorghe Grigore Cantacuzino, fiind aplicate 4 amenzi în valoare de 500 lei fiecare, conform H.C.L. nr. 228/2006.

Unde poți semnala depozitarea ilegală a gunoaielor

„Poliția Locală Ploiești va continua verificările și acțiunile preventive,  în vederea menținerii unui mediu curat și civilizat, prin respectarea prevederilor legale referitoare la salubritate.

- Publicitate -

Sesizările privind încălcarea normelor de gospodărire pot fi transmise la Dispeceratul instituției, la telefon 0244 954 și pe adresa de e-mail [email protected]”, a precizat Poliția Locală Ploiești.

În plus, ploieștenii pot semnala depozitarea ilegală a deșeurilor la Dispeceratul Primăriei: 0244 – 984.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -