- Publicitate -

Criză de spații la Colegiul Național I.L. Caragiale Ploiești

Consilierii ploieșteni se reunesc astăzi într-o ședință extraordinară, după ce ultima nu s-a putut desfășura din cauza lipsei de cvorum.

UPDATE Ședința de consiliu local nu s-a ținut nici astăzi. Detalii aici: Chiul în masă al consilierilor ploieșteni

Pe ordinea de zi se numără și un proiect privind un contract de comodat între Primăria Ploiești și Rompetrol. Obiectul acestuia îl reprezintă fosta grădiniță Vega de pe str. Romană din Ploiești.

- Publicitate -

Fosta grădiniță ar trebui transformată de primărie în săli de clase pentru elevii din clasele primare ale Colegiului Național I.L. Caragiale Ploiești.

Unitatea de învățământ nu mai are spații suficiente, cu o lună înaintea noului an școlar, așa că aleșii locali și primăria ar trebui să se grăbească.

- Publicitate -

„Întrucât imobilul comportă o serie de reparații precum și utilarea cu obiecte de mobilier pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului educațional, în condiții corespunzătoare, iar perioada până la începutul anului școlar este scurtă, în vederea derulării activităților necesare în acest scop se impune analizarea în regim de urgență a prezentului proiect de hotărâre și încheierea contractului de comodat” se arată în referatul atașat proiectului de hotărâre de consiliu local.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...

Suveranism la raft: Carrefour se va preda!

În atenția suveraniștilor de pretutindeni: se va vinde rețeaua...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -